/ Cuviosul Paisie Aghioritul / Cuviosul Paisie Aghioritul și lupta împotriva ereticilor din Konița

Cuviosul Paisie Aghioritul și lupta împotriva ereticilor din Konița

Cuviosul Paisie Aghioritul și lupta împotriva ereticilor din Konița

 

Încă înainte de venirea Starețului apăruseră în Konița niște eretici evangheliști, care făceau prozelitism și se extindeau continuu. Aveau o sală unde se adunau. Era ca un viespar primejdios.

Dumnezeu l-a folosit pe Părintele Paisie care, deși avea puțină școală, era plin de har și de putere și avea o mare râvnă pentru Ortodoxie, pentru a alunga pe lupii ereziei protestante.

Chiar de la început s-a informat amănunțit despre ceea ce credeau aceia. Apoi a scris un text în care arăta cine sunt evangheliștii și l-a pus în mănăstire ca să fie citit de închinători.

Își trimitea oamenii săi la adunările acelora pentru a vedea cine le urmărește cuvântările. Apoi îi chema îndeosebi pe cei ce ascultau predicile ereticilor și îi sfătuia. Și astfel îi făcea să nu mai meargă la adunările eretice. Pe câțiva dintre aceștia i-a luat ca lucrători în mănăstire și i-a convins să rupă legătura cu acea organizație eretică. Aceia au devenit apoi niște creștini foarte buni.

A dat și „binecuvântare” câtorva copii să meargă noaptea și să fure plăcuța care era pusă la intrarea sălii în care se adunau evangheliștii. După discuția pe care a avut-o cu pastorul acelora, care venea din Tesalonic, l-a convins să nu mai vină în Konița. Prin rugăciunile sale și prin înfruntarea acelei situații cu mult discernământ, i-a întors pe toți cei ce fuseseră atrași de evangheliști și astfel Konița a devenit iarăși „o turmă și un păstor”.

Apoi au apărut makrakiștii[1], dar Starețul nu i-a lăsat nici pe aceia să-și înfăptuiască planurile. Le-a vorbit oamenilor și despre rătăcirea acestora. A acționat energic și la timpul potrivit și astfel au plecat și aceștia fără să-și atingă scopurile.

S-a interesat și de musulmanii din Konița și le-a arătat multă dragoste. Îi ajuta în nevoile lor și îi aduna în fiecare vineri într-o casă a lor și discuta cu ei. Nădăjduia ca, prin dragostea sa să-i convingă pe aceia să se facă creștini. Și într-adevăr unii dintre ei au devenit creștini.

În duminicile în care nu se săvârșea Sfânta Liturghie în mănăstire, Starețul cobora în Konița pentru a lua parte la Sfânta Liturghie și a se împărtăși. Sâmbătă, la ora douăsprezece noaptea închidea mănăstirea și pleca. Ajungea în Konița într-o oră. Mergea la gropniță și timp de șase-șapte ore se ruga pentru vii și adormiți, până când paraclisierul deschidea biserica.

Într-una din acele nopți a văzut osemintele din gropniță împrăștiind lumină. Nu cumva acesta a fost un semn pentru a-i arăta Starețului că sufletele celor adormiți simțeau rugăciunile lui?

Deși înnoise mănăstirea, îi alungase pe eretici (poate că acest lucru a fost cel mai important din cele săvârșite aici) și îi ajutase pe mulți, gândul îi spunea că nu face nimic și adesea se mustra pe sine cu cuvintele: „Eu sunt călugăr, ce caut aici în lume?” Și se plângea Maicii Domnului: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, eu ți-am cerut pustie și tu m-ai adus în lume.”

Se vede că a primit răspuns la rugămintea lui, fiindcă mai târziu, când l-a întrebat Părintele Cosma, egumenul de acum al Mănăstirii Stomiu, cum de a plecat, a răspuns: „Ei, i-am spus Maicii Domnului să-mi arate unde vrea să merg și mi-a spus că în Sinai.”

Odată, când a vizitat mănăstirea un teolog care stătea atunci la Mănăstirea Sinai, – Damian, arhiepiscopul de acum al Sinaiului –, Starețul i-a trimis o scrisoare arhiepiscopului de atunci, Porfirie. L-a întrebat dacă îl primește să rămână undeva în afara Mănăstirii Sfintei Ecaterina, fără ca părinții de acolo să aibă vreo obligație față de el (de a-i asigura hrana etc.). Și a primit răspuns afirmativ.

Și astfel, pe 30 septembrie 1962, atunci când a văzut că și-a terminat misiunea sa în pustia lumii și după ce și-a împlinit făgăduința făcută Maicii Domnului, a părăsit definitiv Mănăstirea Stomiu și a pornit către Muntele Sinai cel călcat de Dumnezeu. Nu a spus nimănui adevăratele motive ale plecării lui, deoarece lumea ar fi făcut răscoală. Le-a spus numai că merge acolo pentru tratament. Când Starețul a plecat, mulți au plâns, deoarece el le fusese mângâiere.

Starețul nu numai că a înnoit Mănăstirea Stomiu și a scris istoricul ei, ci și-a scris și propria sa istorie acolo, pe stâncile Stomiului, prin nevoințele și experiențele sale mai presus de fire pe care le-a trăit. Locuitorii Koniței păstrează cu evlavie amintirea „Călugărului”, care astăzi este cunoscut aproape peste tot sub numele de Părintele Paisie.

 

Fragment din cartea Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul scrisă de Ieromonahul Isaac. Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, SCHITUL LACU – SFÂNTUL MUNTE ATHOS. Editura Evanghelismos, Bucureşti 2005.

 

[1] Adepții lui Makrakis Apostolos (1831-1905), care învăța că omul nu este constituit numai din trup și suflet, ci și din duh. Din această pricină Biserica l-a condamnat ca fiind eretic.

 

Cuviosul Paisie Aghioritul și lupta împotriva ereticilor din Konița