/ Cuviosul Paisie Aghioritul / Smerenia Cuviosului Paisie Aghioritul – semnul sfințeniei

Smerenia Cuviosului Paisie Aghioritul – semnul sfințeniei

Smerenia Cuviosului Paisie Aghioritul – semnul sfințeniei

 

 

Pe când se afla la Suroti cineva l-a numit „sfânt”. Atunci Starețul a început să plângă. Ce putea să facă? Oricât s-ar fi străduit, nu mai reușea să trăiască în ascuns. Dumnezeu voia să-l slăvească și în această viață. Aceasta este o lege duhovnicească. Cu cât omul aleargă după umbra sa (după slavă), cu atât aceasta fuge de el. Și cu cât se depărtează de ea, cu atât aceea se apropie de el. Aceasta se întâmpla și cu Starețul.

Starețul își dorea ca și după moartea sa să-l însoțească smerenia. Odată, înainte de adormirea sa, a spus cuiva: „Atunci când voi muri, să mă aruncați în râpa de lângă satul «Sfânta Parascheva», ca să mă mănânce câinii.” Mai demult spusese: „Aș vrea ca oasele mele să se facă negre, pentru ca lumea să spună: «Acesta este renumitul Paisie?» În felul acesta nu o să mă mai cinstească oamenii.”

Pentru a evita manifestările de prețuire din timpul înmormântării sale, dar și după aceea, își dorea să moară și să fie înmormântat în Sfântul Munte neștiut de nimeni.

Dar atunci când a primit înștiințare de la Dumnezeu că nu aceasta este voia Lui, s-a supus cu smerenie și și-a înfrânt ultima sa dorință. Singurul lucru pe care l-a cerut a fost să nu fie chemat nimeni la înmormântarea lui.

Atunci când îl întrebau dacă nu se mândrește după atâtea cinstiri, răspundea: „Cum să mă mândresc, când știu cine sunt? Și când mă gândesc cât sânge a vărsat Hristos pentru mine, puțin de nu-mi pierd mințile.”

Despre mulțimea de oameni care veneau să-l vadă, spunea: „Cu toate că sunt un dovleac, lumea cea mult-însetată vine cu nerăbdare să se răcorească, deoarece așteaptă să găsească un harbuz.”

Se mâhnea pentru faptul că ajunsese cunoscut pretutindeni. De aceea s-a destăinuit unui apropiat de-al său: „Cel mai mare dușman al meu este numele meu. Iar cel mai mare rău mi l-au făcut cunoscuții și prietenii mei, iar nu dușmanii. Dacă aș fi știut întru început unde am să ajung, aș fi mers la Ierusalim, aș fi devenit monah întru ascuns, aș fi purtat un palton negru și un fes și mi-aș fi lăsat barbă și păr lung. Nimeni nu ar fi știut că sunt monah și m-aș fi mișcat fără zgomot.”

 

Fragment din cartea Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul scrisă de Ieromonahul Isaac. Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, SCHITUL LACU – SFÂNTUL MUNTE ATHOS. Editura Evanghelismos, Bucureşti 2005.

Smerenia Cuviosului Paisie Aghioritul – semnul sfințeniei