/ Familia ortodoxă / Asceţi în lume. Sotiris Vakufţis.

Asceţi în lume. Sotiris Vakufţis.

Asceţi în lume. Sotiris Vakufţis.

În satul Avra de lângă Kalambaka s‑a născut şi a trăit Sotiris Vakufţis. Încă de mic a arătat o dra­goste deosebită pentru Dumnezeu şi pentru Biserică. Se ruga, postea şi făcea şi alte nevoinţe duhovniceşti fără să aibă vreun povăţuitor, ci mişcat fiind numai de dragostea sa fierbinte pentru Hristos. Mai târziu a fost ajutat mult de o oarecare rudă îndepărtată de‑a sa, Hristu Gondopulos, care era mai în vârstă.

Hristu a lucrat ca păstor în Avra pentru mulţi ani. A crescut lângă Mănăstirea Vituma, unde tatăl său devenise călugăr. Hristu era un om foarte simplu şi un mare postitor. În posturi mânca numai verdeţuri gătite cu făină de porumb. Pentru rugăciune avea un loc osebit. Rugăciunea sa dura multe ore. Stătea în picioare ţinând în mâini o carte, deşi era neînvăţat. Avea rugăciune puternică, de aceea mulţi îi cereau să facă rugăciune pentru diferitele lor probleme. Odată a primit înştiinţare în rugăciune că un văr de‑al său a avut un accident. Atunci a spus rudelor sale:

–    Gheorghe a avut un accident astăzi, dar nu va muri. El tot va muri, dar de glonţ.

Lucru ce s‑a şi întâmplat. Hristu şi‑a cunoscut mai dinainte sfârşitul vieţii sale. A mers la casa unui văr de‑al său, unde a şi adormit.

Fiindcă Sotiris avea aceleaşi năzuinţe sfinte ca şi Hristu, adeseori discutau subiecte duhovniceşti, iar Sotiris îl urma în nevoinţele sale. De la el a luat şi rânduiala de nevoinţă.

Toată viaţa lui Sotiris a fost împodobită cu nevo­inţe, rugăciune şi evlavie. A fost un tată cu mulţi copii, un familist exemplar, iubitor de linişte şi de slujbe. În fiecare Duminică şi sărbătoare mergea la biserică împreună cu familia sa. În aceste zile, pentru sfinţenia acestor sărbători, nu voia nici măcar să gătească. El însuşi ţinea cu asprime posturile rându­ite, dar nici celorlalţi din familie nu le îngăduia să strice postul sau să lucreze în sărbători. Păzea porun­cile lui Dumnezeu cu acrivie, pentru aceasta a ajuns bineplăcut lui Dumnezeu. Toţi cei din sat îl respectau şi îi recunoşteau virtutea. Socoteau că este cel mai vrednic exemplu de creştin.

Era foarte harnic şi iubitor de osteneală. Nu mergea pe la cafenele şi se păzea cu grijă de osândire. În ciuda sărăciei sale, făcea milostenii în ascuns. Trimitea binecuvântări din ostenelile sale săracilor şi bolnavilor. Trăia cu intensitate viaţa duhovnicească. Mintea sa se îndeletnicea cu rugăciunea şi cu cuge­tările dumnezeieşti. În fiecare dimineaţă, de îndată ce se trezea, se spăla şi cobora într‑o vale de lângă casa sa, unde avea un loc aparte pentru rugă­ciune şi metanii. Făcuse bătături la mâini din pricina multelor metanii. Aducea întotdeauna împreună cu el cărticica cu învăţăturile Sfântului Cosma. El nu ştia carte, dar îi punea pe alţi ciobani să o citească. Asculta cu aten­ţie învăţăturile Sfântului Cosma, le întipărea în min­tea sa cea curată, iar apoi le povestea celorlalţi pentru a se folosi duhovniceşte. Îi îndemna pe oameni să facă fapte bune. Pe tinerii care păşteau împreună cu el oile, îi învăţa cum să se roage şi îi punea să facă metanii. În discuţiile sale îi plăcea să povestească vieţi de Sfinţi, minuni ale Maicii Domnului şi să vorbească despre a Doua Venire.

Având o viaţă curată şi neîntinată şi rugăciune neîncetată, de multe ori primea o oarecare „înştiin­ţare”, adică Dumnezeu îi descoperea ceva.

Avea o fetiţă mică despre care spunea:

–    Aceasta ne va arde inima.

După câţiva ani fetiţa a murit. Cealaltă fiică a sa s‑a îmbolnăvit şi timp de un an de zile a avut fier­binţeală mare. A văzut atunci în vis că mergea la medic şi cineva i‑a spus că medicul se află în piaţă. A înţeles semnificaţia visului şi noaptea s‑a dus la Biserica Sfântului Atanasie care se află lângă piaţă. Acolo s‑a oprit într‑o strană, s‑a rugat puţin, după care i‑a spus femeii sale:

–    Să mergem, copilul se va face bine.

Şi într‑adevăr, în timp ce se îndreptau spre casă, fierbinţeala copilului a dispărut.

Altădată fiica lui, pe când păştea curcile, s‑a rătă­cit. Toţi au intrat în panică, dar bătrânul Sotiris era liniştit fiindcă primise înştiinţare în rugăciune că va fi găsit copilul. De aceea i‑a liniştit pe ai săi spu­nându‑le:

–    Nu vă neliniştiţi! Copilul va găsi un cunoscut de‑al nostru care o va aduce înapoi.

Aşa s‑a şi petrecut. Fiica sa a adormit, iar apoi a mers prin somn până la Trikala. Acolo s‑a întâlnit cu o mătuşă de‑a ei, care a salutat‑o şi i‑a pus diferite întrebări. Atunci fetiţa şi‑a revenit şi a început să plân­gă. Mătuşa a înţeles ce se întâmplase şi a liniştit‑o, iar apoi a adus‑o în sat.

Dumnezeu, Care „îi sprijină pe cei drepţi”, l‑a ajutat înştiinţându‑l în vis să nu vândă vaca înainte de ocu­paţia germană – când a fost pus într‑o situaţie grea –, şi astfel şi‑a izbăvit familia de acea mare foamete ce a urmat. Altădată s‑a aflat într‑o mare primejdie. Unii, care căutau comori ascunse în Koziaka, i‑au întins o cursă ca să‑l ucidă. Deodată însă s‑a ridicat vârtej de vânt şi astfel s-a izbăvit. Şi-a cunoscut cu mult timp înainte moartea şi adeseori spunea:

–    Unul dintre noi mănâncă pâinea în zadar, refe­rindu-se la sine.

Asemenea, unui cunoscut de‑al său din Livadia, care îl vizita în fiecare an, i‑a spus că în anul următor nu‑l va mai găsi. Şi într‑adevăr, după câteva luni a adormit.

După adormirea sa, care s‑a petrecut pe 20 iulie 1966, pe chipul său s‑a zugrăvit o pace adâncă, dovadă de netăgăduit a marii sale virtuţi. A lăsat în urma sa pildă de vieţuire creştinească virtuoasă. Mulţi s‑au folosit de petrecerea sa sfântă şi de sim­plele, dar mântuitoarele lui sfaturi.

Fie ca Bunul Dumnezeu să aşeze sufletul său cu Sfinţii Săi cei din veac! Amin.

Fragment din cartea Ieromonahului Eftimie Athonitul, Asceţi în lume, vol. I, publicată la Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2009. Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos.

 

Asceţi în lume. Sotiris Vakufţis.