/ Familia ortodoxă / Cele zece fericiri ale familiei

Cele zece fericiri ale familiei

Cele zece fericiri ale familiei1. Fericită este casa unde Hristos domnește.

2. Fericită este casa care are ca îndreptar Sfânta Evanghelie.

3. Fericită este casa unde toți se roagă.

4. Fericită este casa unde soții trăiesc sub același acoperiș, în dragoste reciprocă, îngăduință și iertare.

5. Fericită este casa în care membrii ei se respectă și au înțelegere deplină unii față de ceilalți, încât nici o problemă neplăcută nu există între ei.

6. Fericită este casa unde membrii ei sunt copiii credincioși ai lui Dumnezeu și trăiesc viața duhovnicească a Sfintei Biserici, încât nu se primejduiesc să devină victime ale duhurilor răutății.

7. Fericită este casa unde membrii ei cunosc învățătura de credință ortodoxă, neaflându-se în pericolul de a se abate de pe calea cea dreaptă prin învățătura ereticilor.

8. Fericită este casa unde membrii ei trăiesc cu stăpânire de sine și cu înțelepciune, încât nu se află în pericolul de a cădea victime ale ispitelor veacului.

9. Fericită este casa unde membrii ei trăiesc cu prudență, cumpătare și în conformitate cu principiile moralei.

10. Fericită este casa unde domnește dragostea, că unde domnește dragostea este și binecuvântarea, iar unde se revarsă binecuvântarea acolo este prezent Hristos. Unde este El este mulțumire, bucurie, pace și o stare de liniște.

 

Trad. din lb. greacă: Elisei RONCEA

sursa: doxologia.ro

Cele zece fericiri ale familiei