/ Familia ortodoxă / Copilul meu nu citește ‒ cum să-l ajut?

Copilul meu nu citește ‒ cum să-l ajut?

Copilul meu nu citește ‒ cum să-l ajut?Pentru o astfel de funcție importantă a omului, cum este cititul, este nevoie de o cercetare și de un studiu sistematicpentru modul total de formare al acesteia. Și de vreme ce cititul este primul element constitutiv al fiecărei școli și al fiecărui sistem de învățământ de pe pământ și din toate timpurile, și deși constituie (sau trebuie să constituie) o funcție frumoasă pe tot parcursul vieții noastre, nu ne-am ocupat de cum se organizează și se formează întreaga îndeletnicire a cititului.

Cititul este nevoia de bază a sufletului, este izvorul și expresia simțirii, este invitație la libertate și icoană de o frumusețe absolută. Ca urmare a acestora, nu are nici o legătură cu orice suspiciune de forțare și este subminat de orice încercare a părinților de constrângere a copiilor la o vârstă fragedă. Se spune foarte bine că „cititul nu are modul imperativ”, la fel ca și dragostea. După cum nu putem să comandăm cuiva „îndrăgostește-te!”, tot așa nu putem să comandăm „citește!”.

Cititul este cultivat la vârstele rodnice ale copiilor mici, atunci când absorb fiecare reprezentare a frumuseții și jocului și își formează primele lor imagini. Copiii au nevoie să simtă cum cărțile și lectura predomină și înfloresc în cadrul familiei.

Este nevoie ca școala să fie urmarea și prelungirea citirii de acasă a poveștilor și a propriei inițiative a copiilor. Copilul merge la școală pentru a continua frumuseţea cititului şi pentru a se juca cu alţi copii. Învăţarea şi educaţia vin apoi ca o nevoie naturală a copilului, care va satisface şi va incita curiozitatea și fantezia copilului. Relația foarte slabă a copiilor cu cartea vine ca urmare a percepțiilor greșite ale copilăriei, din deficitul de cultură educativă a părinților.

Cititul este un izvor de mare bucurie și frumusețe. Dacă părinții – insist asupra decisivului rol al părinților și asupra responsabilității lor primare – nu asociază cititul cu cele mai frumoase și luminoase laturi ale vieții, nu pot avea apoi cerința de la copii ca aceștia să aibă un parcurs educativ așa cum l-au visat dintotdeauna pentru ei. Desigur că părinții au o „scuză” ‒ fac și ei, conștient sau inconștient, ceea ce au învățat de la proprii părinți, în vremea propriei copilării. Este o concepție înșelătoare și falsă despre viață și despre realitate. Dacă o generație nouă nu produce o gândire îmbunătățită, ci doar reproduce gândirea generației trecute, atunci nu poate exista o evoluție a istoriei și este anulată însăși evoluția societății.

În orice caz, dat fiind faptul că este de la sine înțeleasă dragostea părinților pentru copiii lor, cultivarea dragostei pentru citit și introducerea copiilor în lumea literelor este prima dintre cele mai importante responsabilități și griji părintești. Așa cum considerăm că un copil în principiu „devine” și mai puțin „se naște”, tot așa și părintele „devine” și nu „se naște”. Părinții și copilul „devin” împreună, părinții formându-l pe copil, și invers. Și dacă dragostea dintre cele două părți este dar al naturii umane și o primim „gratuit”, cultivarea cititului de către părinți poate fi considerată prima cucerire a vieții de familie, pentru că este cea dintâi care conduce la civilizarea omului, iar cele două împreună – dragostea și cunoașterea – sunt drumul vieții și, de asemenea, sensul vieții.

NIKOS TSOULIAS

sursa: doxologia.ro

Copilul meu nu citește ‒ cum să-l ajut?