/ Familia ortodoxă / Despre familie

Despre familie

Despre familie

VOTEAZĂ LA REFERENDUM: DA pentru familia firească – bărbat și femeie!

 

Vă prezentăm câteva gânduri – balsam, venite din partea unui om curat, contemporan cu toți cei care strivesc prin patima trupului tot ce e mai frumos în ei. Păcat că cei care vor să pervertească instituția sacră a familiei nu au timp să intre în duhul celor de mai jos. Și pierd foarte mult…  

 

„Revărsarea dragostei tale să înceapă de la familia ta, căci dacă te jertfeşti pentru lume, dar treci cu vederea pe cei din familia ta, toată osteneala ta este zadarnică. Iar aceasta este o greşeală uriaşă. Ce se va întâmpla cu cei care, făcând aceasta, se împotrivesc lui Hristos, Cel fără de păcat? Într-o bună zi vor cădea peste Piatra Hristos şi se vor zdrobi.

Bărbatul este cununa femeii, deoarece ea este luată din coasta lui. De la el aăteap­tă bucurie, totul. Toate Scripturile vorbesc despre bărbat. «Fericit băr­batul care se teme de Domnul». Pe femeia ta să o iubeşti ca pe un copil. Aşa cum te bucuri de un copilaş, tot astfel să te bucuri şi de ea. Iar aceasta pentru totdeauna. Dacă unul face ceva să o ştie şi celălalt. Căci altfel este ca şi cum s-ar înşela unul pe altul. Corectitudinea relaţiilor dintre soţi are dificultăţile ei. Însă puterea faptei bune nu lasă să se strecoare răul. Cea mai mare avere este să rămânem lângă Hristos cu răbdare şi să nu ne clătinăm.

În ce priveşte grija pentru copiii tăi, să nu te în­crezi în propriile tale puteri. Numai Dumnezeu îi va păzi într-un chip minunat.

Acum femeile au rupt frâiele.

Eva înseamnă viaţă.

Întotdeauna să vorbeşti copiilor despre Dumnezeu, căci într-o bună zi cuvintele tale vor rodi.

Atunci când eşti căsătorit să spui că Hristos ţi-a pus cununa pe cap.

Copiii să ia aluat duhovnicesc de la cre­aţia lui Dumnezeu, de la poruncile pe care le-a dat.

În zilele de miercuri, vineri şi duminică omul să fie curat.

În casa soţilor care nu intenţionează să facă copii, se adună diavolii şi dănţuiesc… Căsătoria este un bun pământesc, fără ea însă lumea se întinează. Însă oamenii lumeşti nu vor aceasta, căci ea a provenit din feciorie. Elisabeta şi Zaharia l-au născut pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul la adânci bă­trâneţi. La fel şi Ioachim şi Ana. Iar aceasta, adică a nu dispreţui curăţia, are mare valoare”.

Fragment din cartea „Ca aurul în topitoare” (Din experienţele pline de har ale simplului, credinciosului, smeritului, virtuosului, de Dumnezeu luminatului şi mult-pătimitorului Anastasie Malamas, 1929-2004, un Iov al zilelor noastre). Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura «EVANGHELISMOS»Bucureşti, 2006.

Despre familie