/ Familia ortodoxă / Micul creştin (B)

Micul creştin (B)

Micul creştin  (B)Pr. drd. Petru Sidoreac   

Element vestimentar

Nelipsit de la altar,

Cu el faci slujbele toate

De la naştere la moarte.

(Epitrahil)

 

E purtată cu respect

De preoţi distinşi pe piept.

De episcop acordată

Pentru operă bogată.

(Crucea pectorală)

 

În centrul sfintelor altare

Se vede câte-o masă mare

Cu broderii acoperită

Foarte exact, cum e numită?

(Sfânta Masă)

 

Tron ce stă pe lei,

Pentru-arhierei.

Nu vă speriaţi:

Leii sunt sculptaţi!

(Scaun arhieresc)

 

Evită frigul la picioare

Făcând creştinii iarăşi chetă.

Cât e biserica de mare

Aştern frumoasa (ce?)…

(Mochetă)

 

Susţin balcoane laterale,

Fiind ca trase prin inel

Şi baza lor este mai mare,

Iar „creştetul” – un capitel.

(Coloane)

 

Pictură cu o tehnică aparte

Ca s-o înveţi îţi trebe multă carte

Alături pietricele colorate

Până ce ies figuri adevărate.

(Mozaic)

 

Stil apusean arhitectonic,

Ce prin ogive se remarcă,

Ferestre-nalte, cu vârf conic.

E niţel grau, dar, hai, încearcă!

(Stilul gotic)

 

Uleiul arde

În candela măreaţă

Doar de-l absoarbe

Un fir mai gros de aţă.

(Fitil)

 

Bisericuţă aşezată

Pe fiecare Sfântă Masă

Din ea Împărtăşania e dată

Pentru bolnavii de acasă.

(Sfântul Chivot)

 

Scaunele din biserici

Sunt, cum ştii, în lemn sculptate.

Lângă zid sunt aşezate

Chiar sub sfinţi frumoşi, feerici.

(Strane)

 

Turn înalt, frumos lucrat

Unde clopote se bat

El mai poate fi privit

Pe biserici construit.

(Clopotniţă)

 

Cameră-ntâlnită rar

Foarte-aproape de Altar.

De diaconi folosită,

După ei este numită

(Dioconicon)

 

Din două cuvinte greceşti e format.

Susţine icoana şi-i frumos lucrat.

(Iconostas)

 

Copilul în ce se botează?

E nume greu, dar, hai, cutează!

(Cristelniţa)

 

Nu-i mare, dar prin ea pătrunde

Lumina dulce-a unei zile

Şi mângâie pe sfinţi oriunde

Ar fi pictati pe zid, copile.

(Fereastra bisericii)

 

Balcon în care, dacă vrei,

Te urci la slujbe, mai retras.

Urcau odată doar femei,

Acum, şi corul. E …

(Cafas)

 

Sunt darul pământului

La icoana sfântului.

Proaspete multicolore,

Copiii să le adore.

(Flori)

 

Cum se numeşte „apa” folosită

Când o biserică este sfinţită?

Împrăştie parfum cu picătura,

Stropind pe oameni, însă şi pictura.

(Apa de colonie)

 

Cel ce ajută în altar

Om credincios, bun gospodar

De candele şi clopot se-ngrijeşte

Începi cu „p”, de ştii cum se numeşte.

(Paraclisier)

 

Micul creştin (B)