/ Material audiovizual - Fotografii / Un hram în Eghina

Un hram în Eghina


Pr. Drd. Petru Sidoreac

 

Vorbirea despre sfinți a fost dintotdeauna un lucru folositor de suflet. Mărturii izvorâte din propria experiență sau informații preluate din alte surse, toate au darul de a-i aduce pe aceștia mai aproape de noi și de a crea o punte de legătură duhovnicească atât pe verticală, cu ei, cât și pe orizontală, între noi, cei ce se cade a-i cinsti prin imitare.

În rândurile de mai jos voi încerca să reînvii un moment trăit în insula grecească Eghina în urmă cu ceva timp, în 2006, moment care, întrucât a fost bine sădit în adâncuri, și-a păstrat prospețimea neatinsă. O experiență pe care mii de creștini o trăiesc. Dintre ei, unii o împărtășesc și altora. Alții, se mărginesc la a o păstra în cămara de taină a sufletului, ca izvor continuu de binecuvântare. Eu am dorit să aparțin primei categorii, conștient de imposibilitatea de a reda întru totul sfințenia și frumusețea momentului respectiv, precum și de nevrednicia mea în a da mărturie despre un vas atât de ales al lui Dumnezeu, cum este Sfântul Nectarie.

Când pomeneşti cuvântul Eghina, gândul se îndreaptă automat spre Sfântul Nectarie. Sunt atât de unite cele două nume încât cu greu s-ar putea găsi cineva care să vorbească despre unul şi să nu trimită imediat la celălalt. De aceea, un hram la Eghina nu poate fi interpretat decât în sensul unui hram la Sfântul Nectarie, ocrotitorul insulei, dar şi al lumii întregi.

Pelerinajul la Eghina înseamnă intrarea într-o altă “împărăţie”, într-un loc marcat profund de prezenţa peste ani a acestui mare sfânt al Bisericii noastre. Participarea la hramul mănăstirii însă te introduce într-o atmosferă cu totul aparte, pe care o întâlneşti doar în apropierea aleşilor lui Dumnezeu. Iei ceva din lumina lor, din dragostea lor, din smerenia lor, din răbdarea lor.

În cazul meu, pelerinajul s-a desfăşurat după cum urmează.

M-am îndreptat spre Eghina cu o zi înainte de hram, miercuri, 8 noiembrie. Am luat feribotul la orele 15.30 din portul Pireu. Niciodată nu mai văzusem atâta aglomeraţie pe acest vas. Cu greu am putut afla un loc, undeva, în partea opusă intrării, printre pelerinii veniţi cete, cete sau de unii singuri. Vederea atâtor pasageri mi-a creat un puternic sentiment de bucurie, nemaiîncercat până atunci în spaţiul elen. «Aceştia toţi sunt fraţii mei, veniţi să se închine aceluiaşi părinte!», îmi zic în sinea mea. Mă rog tainic: «Sfinte Nectarie, fă ca în aceste zile petrecute la hramul tău să aflu cât mai multe despre tine!». Imediat după ce mă aşez, mi se alătură un domn. Ce a urmat a fost o dovadă extraordinară a ceea ce reprezintă Sfântul Nectarie pentru lume. Cu lacrimi în ochi, acest tânăr Atanasie mi-a povestit cum sfântul ierarh a intervenit decisiv într-un moment de mare cumpănă din viaţa sa şi cum de atunci îl călăuzeşte direct sau prin intermediul altor persoane. Era o carte vie scrisă cu sânge şi cu foc. O schimbare radicală de la un tânăr ca mulţi alţii, aproape străin de Dumnezeu şi de Biserică, la un om ferm convins de adevărul credinţei. Am aflat atunci că el reprezenta Asociaţia Absolvenţilor de Educaţie Fizică şi Sport din Atena. Aducea o icoană a Sfântului Nectarie, de mari dimensiuni, pentru ca, împreună cu ministrul Educaţiei şi Cultelor, să o doneze a doua zi, de hram, mănăstirii. Sfântul ierarh a fost declarat recent ocrotitor al sportivilor datorită atenţiei acordate de el acestora, cea mai bună dovadă fiind o omilie în care blândul mitropolit arăta că fiecare întrecere sportivă trebuie să fie o ocazie de materializare a colaborării, a altruismului, a virtuţii în general.

Într-o asemenea atmosferă duhovnicească, valurile mării ne-au purtat aproape două ore până în insula Eghina. Aici, totul inspira bucurie. Sărbătoarea se anunţa de la pervazuri, de pe uliţe, din biserici. Flori, şiruri de steguleţe, drapelul Bisericii Greciei, galben, cu vulturul bicefal, alături de drapelul naţional, tămâie înălţându-se în curţile caselor…

Din port, orăşelul Eghina se întinde agale spre munţi. Casele şi blocurile sale nu prea înalte par a fi alte valuri, mai mari, mai viu colorate, continuând mişcarea neîncetată a mării. Străzi înguste, uşi apropiate, oameni, şi din acest motiv, mai comunicativi.

La mănăstirea situată nu la mulţi kilometri depărtare am ajuns cu autoturismul în doar câteva minute. La orele 18.00 trebuia să înceapă procesiunile religioase dedicate Sfântului Nectarie. După o scurtă întrevedere cu maica stareţă Teodosia, în timpul căreia i-am oferit preţiosul dar solicitat de la Iaşi – un «veșmânt» de la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva -, am mers în biserica mare, sfinţită în 1994. Urma ca aici să fie coborâte din biserica Sfintei Treimi, situată în centrul mănăstirii la o înălţime de peste 100 de metri faţă de calea de acces, o parte din moaştele Sfîntului sărbătorit, mai exact cinstitul său cap. Soborul de preoţi, urmat de maici şi credincioşi, care însoţeau ca pe un mire ales pe Sfântul Nectarie, a fost întâmpinat jos de un alt sobor în fruntea căruia se afla I.P.S. Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses şi Eghina. Mai erau de faţă trei mitropoliţi, I.P.S. Dionisios de Korintia, I.P.S. Kosma de Etolia şi Akarnania, precum şi I.P.S. Pavlos de Sisaniu şi Siatista.

Sfintele moaşte au fost aşezate în biserica cu hramul Sf. Nectarie, încăpătoare, unde a fost săvârşită slujba Privegherii între orele 18.30 – 21.00. Avea să fie primul dintre multele segmente liturgice ale hramului. Al doilea segment, între orele 22.30 şi 05.00 dimineaţa, a fost format din Vecernie, Pavecerniţă, Utrenie şi Sfânta Liturghie. Această slujbă de noapte a fost oficiată de un sobor de preoţi. Au asistat şi s-au împărtăşit mulţi credincioşi. Dintre aceştia, o parte au părăsit mănăstirea în zorii zilei. De la ora 07.30 până la la 10.30, de ziua Sfântului, s-au săvârşit iarăşi Utrenia şi Sfânta Liturghie. Slujba s-a încheiat cu un Te-Deum. Din sobor au făcut parte aceiaşi ierarhi, însoţiţi de aproximativ 10 preoţi şi cîţiva diaconi.

Slujba de hram a fost înălţătoare, într-o atmosferă de rugăciune inspirată din exemplul personal al Sfântului Nectarie. Cum altfel putea fi când în mijlocul bisericii se aflau moaştele celui care şi-a petrecut toată viaţa într-o rugăciune continuă? La finalul Sfintei Liturghii au fost oferite distincţii unora dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai Mitropoliei.

Un moment important al zilei avea să fie procesiunea cu sfintele moaşte în afara mănăstirii. Convoiul s-a deplasat pe străzile înguste ale oraşului Eghina. Icoane ale Sfântului expuse lângă uşi invadate de flori, steguleţe colorate proiectate spre cer, covoare tradiţionale aşternute pe cale, oameni îngenuncheaţi pe trotuare, bătrâne îmbrăcate cucernic însemnându-şi umerii trudiţi cu sfânta cruce, sirenele vaselor care, legănate de valuri, îşi salutau patronul spiritual, armoniile famfarei militare, prezenţa multor credincioşi urmându-şi păstorii şi, mai presus de toate, moaştele Sfântului Nectarie purtate într-un baldachin râvnit evlavios de toţi slujitorii ce doreau să se facă părtaşi binecuvântării fie şi pentru distanţe scurte. Acestea sunt câteva elemente ce au caracterizat procesiunea care se realizează an de an în Eghina. Poporul are astfel posibilitatea să întâmpine ca acum aproape un secol pe blândul, rugătorul, prigonitul, iertătorul şi sfântul ierarh Nectarie. Mi-am dat seama că el reprezintă o prezenţă deosebit de vie în viaţa localnicilor. Îl iubesc, îl cinstesc cu o veneraţie sfântă pornită dintr-un sentiment prelungit peste ani în acest ţinut: Sfântul le aparţine iar ei sunt moştenirea lui. Cu toţii vorbesc atât de natural despre el ca şi cum ar trăi şi acum printre ei. Şi câte minuni se petrec… Nu mai surprind pe nimeni.

Procesiunea s-a încheiat în Catedrala mitropolitană din oraş. Aici, sfintele moaşte au poposit între orele 14.00 – 16.30. Am fost invitat să particip la slujba care avea să se ţină în acest interval de timp. Alături de Părintele Emanuel, preot slujitor al Catedralei şi împreună cu cântăreţii şi credincioşii prezenţi am cântat Paraclisul şi Prohodul Sfântului Nectarie. În predica rostită, am arătat legătura duhovnicească dintre Sfântul Nectarie şi Sfânta Parascheva şi am descris în câteva cuvinte hramul de la Iaşi, ce înseamnă pentru noi Catedrala cu moaştele Cuvioasei, biserica Sfântului Nectarie din cartierul ieșean Alexandru cel Bun şi fragmentul din moaştele duse acolo de la Eghina cu nici o lună de zile mai înainte.

La orele 16.30, împreună cu P.C. Pr. Emanuel, am dus moaştele Sfântului Nectarie cu un autoturism înapoi la mănăstire, unde erau aşteptate de I.P.S. Mitropolit Efrem şi de soborul de preoţi şi măicuţe. Cinstitul cap a fost aşezat în centrul bisericii Sfânta Treime ridicată de însuşi Sfântul Nectarie. S-a slujit Vecernia şi Paraclisul Sfântului apoi odorul sfânt a fost transferat în paraclisul din partea stângă a bisericii, unde era situată o altă raclă cu celelalte părţi din moaştele întemeietorului mănăstirii. A urmat citirea unei rugăciuni după care I.P.S. Mitropolit Efrem a rostit un cuvânt de învăţătură. Pentru a treia oară în aceste zile, ierarhul grec a amintit de recenta vizită pe care o făcuse la Iaşi, de hramul Sfintei Parascheva, şi a mărturisit puternica impresie pe care i-a făcut-o evlavia credincioşilor români faţă de ocrotitoarea Moldovei şi față de Sfântul Nectarie.

Ultimul moment legat de hramul de la Eghina a constat în aducerea icoanei Sfântului Nectarie din biserică în chilia acestuia, încorporată în complexul de clădiri din imediata apropiere a lăcașului de cult. Încăperea ce adăposteşte veşmintele cu care sfântul ierarh a slujit în timpul vieţii este deschisă festiv doar de două ori pe an, pe 3 septembrie – când se sărbătoreşte mutarea moaştelor Sfântului din mormânt în raclă – şi pe 9 noiembrie, de hramul propriu-zis al mănăstirii. O scurtă ectenie şi apolisul au constituit încheierea oficială a ceremoniilor închinate marelui sfânt al Ortodoxiei care a făcut ca în Grecia şi în întreaga lume să fie reînviorat şi întărit sentimentul religios al atâtor oameni.

Impresia generală a mea, personal, şi, cred, a fiecărui pelerin e una de regăsire într-un spaţiu deosebit de duhovnicesc alături de sfinţi şi de oameni dedicaţi slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui. O obşte formată din măicuţe devotate chemării lor, călăuzite minunat de o stareţă de înaltă ţinută. O atmosferă de rugăciune, în care momentele liturgice se ţin lanţ. Un imn prelung izvorât din inimi care se deschid pentru a intra în ele binecuvântarea.

Un hram în Eghina 1 Un hram în Eghina 2 Un hram în Eghina 3
Un hram în Eghina 4 Un hram în Eghina 5 Un hram în Eghina 6
Un hram în Eghina 7 Un hram în Eghina 8 Un hram în Eghina 9
Un hram în Eghina 10 Un hram în Eghina 11 Un hram în Eghina 12
Un hram în Eghina 13

Un hram în Eghina