/ Ortodoxia în lume- Stiri / Prima slujbă de Priveghere pentru Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Prima slujbă de Priveghere pentru Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

 

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

 

Pr. Drd. Petru Sidoreac

În noaptea dintre 1 și 2 decembrie 2013, la Mănăstirea Cuviosului Efrem Sirul, Kontariotisa Katerini, din Grecia, se va oficia prima Priveghere în cinstea Sfântului Porfirie Kavsokalivitul, canonizat de Patriarhia Ecumenică în data de 27 noiembrie a. c.

Din dialogul telefonic avut cu câteva ore înainte de slujbă cu stareța mănăstirii, P.Cuv. Maică Ecaterina, a reieșit faptul că între acest așezământ monahal și Cuviosul Porfirie au existat strânse legături încă de la început. Amintim câteva: existența mănăstirii se datorează acestuia, hramurile (Cuviosul Efrem Sirul și Izvorul Tămăduirilor) au fost stabilite tot de el, iar după întemeiere, maicile s-au bucurat de călăuzirea și rugăciunile experimentatului duhovnic.

Maica Stareță a accentuat faptul că în cadrul bisericii mari, paraclisul din dreapta este închinat Cuviosului Porfirie încă din anul 2000, când a avut loc slujba de sfințire oficiată de ierarhul locului, I.P.S. Agathonikos. Este vorba despre primul paraclis din lumea ortodoxă cu acest hram.

Dacă timp de 12 ani, întemeietorul mănăstirii a fost pomenit la slujbe neoficial, începând de anul acesta, fiecare zi de 2 decembrie (ziua adormirii sale) va fi marcată atât la mănăstirea în discuție, cât la Mănăstirea Schimbarea la Față – Milesi și în alte locuri din Grecia, prin slujba Privegherii și Sfânta Liturghie, în cadrul cărora Sfântul Porfirie Kavsokalivitul va fi pomenit după rânduiala Bisericii noastre Ortodoxe.

Prima slujbă de Priveghere pentru Sfântul Porfirie Kavsokalivitul