Ce evanghelie frumoasă este această pericopă cu pescuirea cea atât de plină de învăţătură pentru Apostolii ce s-au făcut părtaşi…
Figură marcantă a vechii culturi româneşti, Sfântul Voievod Neagoe Basarab i-a întrecut pe toţi ctitorii de până la el, prin…
La început omul este atras de Dumnezeu cu darul Harului și când este deja atras, atunci începe o lungă perioadă…
„Tu, care ai fost pătrunsă de lumină prin cuvintele lui Pavel, Mireasă a lui Dumnezeu, Tecla, iar credința ta a…
În 1905, când Stareţul Siluan şi-a petrecut câteva luni în Rusia, mergea adesea pe la mănăstiri. Într’o astfel de călătorie…
„Al doilea Iov, Eustatie, cu viața sa, a pus înaintea noastră nevoințele și cununile și pe sine însuși pildă de…
La vremea ce o trăim, Crucea, dacă nu este prigonită de-a dreptul, este minimalizată, ruptă de Dumnezeu, Care prin ea…
Chemarea evangheliei din duminica după Înălţarea Sfintei Cruci se face invitaţie la îndumnezeire, arătându-ne luminat calea ce duce acolo. Acelaşi…
Cei ce dobândesc bucuria vieţii în Hristos reali­zează detaşarea de această lume prin intermediul a trei calităţi: singurătatea; situaţia de…