/ Predici şi articole / BISERICA, ADEVĂRATA ICOANĂ FĂCĂTOARE DE MINUNI A MAICII DOMNULUI

BISERICA, ADEVĂRATA ICOANĂ FĂCĂTOARE DE MINUNI A MAICII DOMNULUI

BISERICA, ADEVĂRATA ICOANĂ FĂCĂTOARE DE MINUNI A MAICII DOMNULUILa pomenirea și cinstirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, auzim la Sfânta Liturghie textul din Evanghelia de la Luca, pe care-l ascultăm, de altfel, la orice sărbătoare a Maicii Domnului, textul de la Luca, capitolul 10, 38-42 și 11, 27-28. Cuvintele pe care le rostește față de Ucenicii Săi, sau importanța pe care El, Hristos, o dă Ucenicilor Săi și ascultării pe care oamenii o au față de ei cu atât mai mult se potrivește acest cuvânt pentru Maica Lui, pentru că, mai presus decât Ucenicii Săi, decât Apostolii Săi, se află Maica Lui în atenția și la inima Mântuitorului Iisus Hristos, a Fiului său. De aceea, cuvintele pe care Mântuitorul le spune către Ucenicii Săi: „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine”, de Dumnezeu adică -, dacă se potrivesc Ucenicilor Săi, cu atât mai mult ele se potrivesc Maicii Domnului. Cine o ascultă pe Maica Domnului pe Hristos Îl ascultă; cine se leapădă de Maica Domnului de Hristos se leapădă; iar Maica Domnului este icoana Bisericii, este imaginea Trupului lui Hristos. „Cine ascultă de Biserică de Mine ascultă și cine se leapădă de Biserică de Mine se leapădă.” Putem foarte ușor să așezăm în locul Ucenicilor numele Maicii Domnului – cu atât mai mult -, și în locul Maicii Domnului numele Bisericii, pentru că ea este icoana Bisericii. Și atunci să ne gândim fiecare dintre noi în parte dacă nu cumva am căzut vreodată în neascultare față de Biserică, că atunci, de fapt, n-am ascultat de Iisus Hristos. Și dacă ne-am lepădat de Biserică vreodată, atunci ne-am lepădat de Iisus Hristos.

Imaginea aceasta a Bisericii o vedem în foarte multe locuri în Vechiul Testament, încă de la începutul Creației și, citind Vechiul Testament, observăm de multe ori imaginea Maicii Domnului, cum este la femeia lui Avraam, Sarra, de exemplu, despre care Dumnezeu îi spune lui Avraam: „Să asculți ceea ce spune ea!”, când Sarra îi spune lui Avraam: „Alungă pe Agar, pe roaba aceasta și pe fiul ei de la noi, că nu se cuvine să stea în casa noastră roaba și fiul ei!”, pentru că începuse roaba și Ismael, fiul ei, mai ales, să râdă de Sarra. Și Avraam a avut un moment de reținere și nu voia să o alunge pe roabă din casă. Socotea că, din punct de vedere firesc, nu este corect. Dar Dumnezeu i-a șoptit lui Avraam și i-a spus: „Ascultă ce spune Sarra, pentru că nu trebuie să stea fiul roabei cu fiul legitim în casă!” Iar Părinții Bisericii tâlcuiesc aceasta și spun că Agar înseamnă străinul din casă, păcatul, ispita, pe care noi, ca și creștini, trebuie să o alungăm din casa inimii noastre, să nu locuiască împreună cu fiul legitim, cu faptele noastre bune să nu locuiască și faptele cele rele, cu gândurile noastre bune să nu stea împreună și cele rele, ci să le-alungi pe cele rele din casa ta, din inima ta, din viața ta. Și Avraam ascultă pe Dumnezeu și împlinește cuvântul Sarrei, soției sale. Iată cum se împlinește în viața lui cuvântul pe care Hristos îl spune: „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă”. Cine ascultă de Biserică de Hristos ascultă. Avraam a ascultat de Sarra și Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam și a devenit tată a multe neamuri.  Și ce minune de copil a născut Sarra, de aceea poate că Biserica, imagine a Sarrei sau a Maicii Domnului, este cea mai vestită icoană făcătoare de minuni vrednică de cinstire.

Mai departe, rugul cel aprins pe care Moise l-a văzut în pustie, care ardea și nu se mistuia și din această flacără vorbea Dumnezeu, rugul acesta o închipuia pe Maica Domnului care a purtat în pântecele ei focul dumnezeirii fără ca Acesta să o mistuie și fără să o ardă, ci ea a rămas de-a pururea fecioară, aceeași ca și mai înainte de zămislirea focului înlăuntrul ei. Prin urmare, curăția veșnică, de-a pururea fecioria Maicii Domnului s-a arătat în chipul rugului aprins din Sinai.

Scara către cer pe care patriarhul Iacov a văzut-o în vis în locul unde el dormea cu capul pe o piatră fugind de teama fratelui său Isav, scara aceea era icoana Maicii Domnului sau a Bisericii prin care rugăciunile noastre se înalță la Dumnezeu și pe care vine la noi răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile noastre. Scara către cer este deci icoana Maicii Domnului. Și multe, foarte multe locuri din Vechiul Testament ascund în ele imaginea Maicii Domnului sau imaginea Bisericii. De aceea, Mântuitorul avea să spună că: „Nici porțile iadului nu vor birui Biserica”, adică nici porțile iadului nu o vor birui pe Maica Lui. De aceea Hristos dă atâta putere și atâta măreție cuvântului rostit de Ucenicii Săi care formează Biserica, fiind mădulare ale ei; împreună, Apostolii și toți Sfinții se restrâng în ființa Maicii Domnului.

„Cel ce vă ascultă pe voi, adică pe Ucenici, pe Mine Mă ascultă”. Dar Ucenicii, împreună, formează Biserica. „Cine ascultă de Biserică, pe Mine Mă ascultă”, cu alte cuvinte. Iată ce lucru măreț, cutremurător și interesant deodată este acesta pentru noi, cei care cinstim în ziua de 1 octombrie Praznicul Acoperământului Maicii Domnului.

Maica Domnului cu Acoperământul ei tronează peste Univers, este deasupra Altarului, este mai presus decât Altarul. Vedem în Sfântul Altar, deasupra, cum Maica Domnului stă în lumină cu Pruncul în brațe; ea este mai presus decât Altarul, ceea ce înseamnă importanța pe care Dumnezeu i-a acordat-o ei care închipuie Biserica, cea care ocrotește Jertfa cea nesângeroasă care se aduce pe Sfânta Masă pentru mântuirea lumii.

Evanghelia cu alegerea Mariei de a sta la picioarele Domnului și a asculta cuvintele Lui, alegere pentru sufletul ei, pentru nemurire, și alegerea Martei pentru primirea oaspeților și ospătarea lor, a trupurilor lor, odihnirea trupului și hrănirea lui, e o icoană această Evanghelie cum nu se poate mai frumoasă a Maicii Domnului care primește să Se întrupeze în pântecele ei Fiul lui Dumnezeu, Îl hrănește, Îl crește, Îl alăptează, Îl încălzește, are grijă de El, caută să-I fie mereu aproape, să nu Se piardă și să nu-L piardă și-apoi care pune în inima ei toate cuvintele Lui. „Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte”, ne spune cuvântul Evangheliei atunci când Iisus a fost pierdut în Ierusalim, la vârsta de doisprezece ani. Maria, mama Lui, împreună cu Iosif, logodnicul său, mergând o cale destul de lungă fără El, s-au trezit că nu-I nici printre copii, nici printre cunoscuți și s-au întors înapoi în Ierusalim ca să-L caute. Găsindu-L, au avut un dialog cu El: „Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa?” și El a început să le spună: „Oare, nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?” Atunci Maica Domnului, spune cuvântul Evangheliei, „păstra toate cuvintele acestea în inima sa”. Și-apoi, pretutindeni, ea era împreună cu Mântuitorul, Îl urma și-I asculta toate cuvintele, punându-le în inima ei. De ce? Pentru că în ea se contopeau cele două surori în mod deplin, Marta și Maria. Ea avea grijă de Fiul lui Dumnezeu întrupat și ea avea grijă de Cuvântul lui Dumnezeu care a venit în lume, ca să fie păstrat în inima sa, în Biserică, căci ea era chipul Bisericii.

Când credincioșii vin la biserică, ei vin de fapt la Maica Domnului. Cinstesc partea exterioară a Casei Domnului, frumusețea văzută a pântecelui Maicii Domnului, a locașului de cult. Dar se îngrijesc și să asculte, punând în inimă Cuvântul lui Dumnezeu auzit în biserică. Concret vorbind, cei care au o credință autentică și sinceră au grijă mereu să păstreze curată biserica și în același timp au grijă să primească orice cuvânt din partea lui Dumnezeu, întorcându-se acasă plini de bucurie pentru că și-au împlinit amândouă datoriile cu scumpătate, cu grijă, cu evlavie față de Hristos, a Cărui Maică se arată în parohie a fi înseși Biserica. „Cine ascultă de Biserică de Mine ascultă”, zice Mântuitorul; „cine se leapădă de Biserică de Mine se leapădă; cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel Care M-a trimis pe Mine, adică de Dumnezeu-Tatăl din Cer”.

Maica Domnului să ne acopere pe toți cu cinstitul ei Acoperământ, punând fiecăruia în inimă iubirea de Hristos așa cum a avut-o ea care, până la Cruce și până la moarte, nu și-a părăsit deloc Fiul, ci a rămas până și la Crucea Lui, cum spune Evanghelia că la Crucea Lui stăteau Maria, mama Lui, Maria a lui Cleopa, Sfântul Ioan Evanghelistul și alte câteva femei. Dar în fruntea lor era mama Lui, care-I asculta cuvintele chiar și cele spuse de pe Cruce. Ce înseamnă aceasta? Că nu trebuie să vii la biserică numai ca să auzi cuvinte frumoase, de laudă, de încurajare, de încălzire sufletească, de revelare a măreției dumnezeiești, ci să vii și atunci când ți se pare că nimeni nu mai vine la biserică, când toți fug de biserică tu să fii acela care să vii și să-L vezi pe Hristos și în suferință și să-I asculți cuvintele suferinței Lui. Diavolul vine și descurajează lumea: „De ce să te duci la biserică? Nu vezi că nu mai merge lumea la biserică? Câți vin la biserică?” Mai ales când Biserica este în suferință, când este în răstignire, când este batjocorită, când este scuipată, foarte puțini oameni mai vin la ea. Da, pentru că și pe Golgota, când Hristos începea să fie batjocorit, toți au fugit, toți L-au părăsit, și cei care au fost binecuvântați, hrăniți de El cu pâine în pustie, și cei care au fost vindecați de boli și de orbie și de slăbănogie, toți au fugit, toți L-au părăsit, ba, dimpotrivă, s-au unit împotriva Lui, strigând cu mulțimea: „Răstignește-L, răstignește-L!” Au fost însă și persoane care L-au iubit atât de mult că L-au urmat și în ceasul răstignirii Sale. Așa și noi, să nu fugim atunci când Biserica este batjocorită, ci să-L însoțim pe Hristos Cel în suferință chiar și în ceasul răstignirii Sale și al Golgotei Sale, pentru că atunci El va spune Maicii sfinte: „Femeie, iată fiul tău!”, despre noi care am rămas la Crucea Lui, și nouă ne va spune: „Iată, Maica Mea este mama ta!” Să rămânem, adică, cu această conștiință a iubirii lui Hristos și a iubirii Maicii Domnului chiar și în cele mai cumplite momente ale Bisericii, chiar și în momentele ei de criză. Și dacă preotul este nemernic, te duci la biserică, pentru că Hristos, prin acel preot, este în răstignire, este în suferință, suferă prin viața lui. Dar tu te duci la biserică, pentru că ai auzit că Maica Domnului și Sfântul Ioan Evanghelistul și celelalte câteva femei L-au urmat pe Mântuitorul Hristos și au stat la Crucea Lui chiar când El murea. Când vezi oameni care vin la biserică și acasă se întorc înjurând, spui: „De ce să mă duc la biserică? Iată-i, se duc degeaba”. Nu! Tu du-te la biserică, chiar dacă vezi un om credincios că acasă se ceartă cu vecinul lui, se ceartă cu fratele său și face păcate. Hristos este în cea mai grea suferință în acela; Hristos moare răstignit în acea persoană, în acel credincios fățarnic. Dar tu să te duci la biserică, să te duci la Cruce și să plângi pentru suferința lui Hristos. Aceasta ne învață Maica Domnului, cea care a rămas cu Domnul și L-a iubit și L-a urmat până la cruce și până la moarte. Și-apoi ea a fost cea dintâi care a crezut Învierea, pentru că atunci când toți s-au îndoit de Învierea lui Hristos, ea, fiind fecioară de-a pururea, neprihănită, fără păcat, a crezut că Fiul ei va învia. Și niciodată nu s-a îndoit în inima sa de făgăduințele Domnului. Amin!

Pr. Petru Roncea

sursa: potirulviisoarei.ro

BISERICA, ADEVĂRATA ICOANĂ FĂCĂTOARE DE MINUNI A MAICII DOMNULUI