/ Predici şi articole / Cinci pâini și doi pești

Cinci pâini și doi pești

Cinci pâini și doi pești

Ce evanghelie potrivită pentru a pune temelie de nezdruncinat Sfintei Liturghii în care cinci prescuri şi două substanţe lichide, vinul şi apa, hrănesc adunarea euharistică a celor bine credincioşi! Mila Domnului se arată atât de dumnezeiesc expusă chiar din primul verset al evangheliei, vrând parcă să ne arate iar şi iar că la temelia oricărei taine dumnezeieşti stă întotdeauna mila nemăsurată a lui Dumnezeu faţă de oameni. Însăşi Taina Liturghiei străbate istoria din mila Domnului cea mare care ţine Biserica să nu fie biruită nici măcar de portarii iadului.

Pentru cineva care slujeşte la Sfântul Altar, citirea acestei evanghelii duce gândul la însăşi fiinţa Liturghiei, a cărei icoană preafrumoasă ne-a fost zugrăvită de cuvântul Domnului în această minune.

Se ştie că Sfânta Liturghie începe cu partea Cuvântului ce culminează cu citirea Sfintei Evanghelii şi continuă cu partea euharistică, a împărtăşirii cu Însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos. Pentru primirea Sfintelor Taine se cere o mare credinţă, de acelaşi preţ cu a sfinţilor. Această credinţă vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu care te înalţă dincolo de marginile firii, în planul divin al comuniunii cu Hristos, Cel care Se jertfeşte necontenit pentru păcatul lumii.

În pustie, întâi, Mântuitorul a predicat mulţimii Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Evanghelia pune accentul pe tămăduirea tuturor bolnavilor. Vrea adică să ne înveţe că numai cei bolnavi primesc darul cuvântului în fiinţa lor secătuită de urmările păcatului.

Cât de mulţi oameni nu vin şi azi la biserică! Toţi mergem la Casa Domnului, dar câţi oare ne folosim de puterea vindecătoare a Cuvântului? O, şi predica Mântuitorului era atât de captivantă!  Poporul n-a cunoscut pe un altul care să vorbească cu puterea cu care El predica. A trecut multă vreme fără ca mulţimea de bărbaţi, femei şi copii să mai mănânce. O adevărată ajunare liturgică, întocmai ca atunci când vrei să te cumineci sau să iei anafură. Bolnavii au fost vindecaţi, întreaga obşte restabilită, gata pentru o Masă mai înaltă. Spovedania şi iertarea sunt Cinci pâini și doi peștiactele vindecării sufleteşti, treptele de repunere în starea de a flămânzi şi a înseta după Dumnezeu. De acum suntem în preajma minunii. E partea a doua a Cinei pustiei: sfânta cuminecare. Cele cinci pâini, suficiente pentru a hrăni miile prezente, sunt cinci prescuri. Trupul Domnului Se împarte, dar nu Se desparte, Se mănâncă pururea şi nu Se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte. Cei doi peşti au legătură cu mediul lichid în care trăiesc. Sunt Sângele şi Apa din coasta străpunsă a Mântuitorului, care, împreună cu Pâinea, umplu Potirul. Pentru noi, creştinii ortodocşi, aplicarea liturgică a acestei pericope devine ea însăşi minune şi revelaţie.

Lăuntric, minunea se leagă deci de Hristos ca Pâine a vieţii. Numerele au valoare simbolică. În a doua înmulţire a pâinilor, din capitolul următor, apare preponderent numărul şapte. E o revenire la minunea dintâi, arătând implicarea Duhului Sfânt în Taina prefacerii darurilor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele lui Hristos. Numărul şapte este numărul desăvârşirii şi Taina Euharistiei este deplină. Mulţi se împărtăşesc, dar cei puşi la socoteală sunt doar bărbaţii, adică aceia care ating starea vredniciei cuminecării. Toţi trebuie să devenim bărbaţi desăvârşiţi în statura duhovnicească. Aceasta este credinţa sfinţilor, aceasta este credinţa Bisericii. Cel rupt de Biserică nu poate fi părtaş minunii înmulţirii pâinilor. Sectarul se exclude din sinaxa liturgică atunci când se spune că nimeni din cei Cinci pâini și doi peștichemaţi nu trebuie să rămână mai departe printre cei cinci mii de bărbaţi. El mai trebuie catehizat până la a crede toate cuvintele Evangheliei lui Iisus Hristos, pentru ca să poată primi apoi cele Sfinte. De la noi se cere să nu avem „nimic copilăresc sau femeiesc, adică nebărbătesc“[1], după cum zice Sfântul Teofilact al Bulgariei, tâlcuind numărul de cinci mii de bărbaţi de care aminteşte evanghelia. Şi mereu trebuie să conştientizăm un adevăr: niciodată nu vom putea pătrunde toată taina în plinătatea ei. Fărâmăturile purtate de fiecare Apostol sunt tocmai ceea ce nu mai putem noi înţelege şi purta din toată taina mântuirii. Dar cât putem cuprinde ne este de-ajuns ca să ne săturăm la această Masă a Darului.

[1] Sfântul Teofilact al Bulgariei, Tâlcuirea Sfintelor Evanghelii de la Matei şi Marcu, Ed. Sofia, Bucureşti, 1998, p 89.

Pr. Petru Roncea

Cinci pâini și doi pești