/ Predici şi articole / Cuvânt la Duminica a 6-a după Rusalii: VĂDIREA GÂNDURILOR ASCUNSE

Cuvânt la Duminica a 6-a după Rusalii: VĂDIREA GÂNDURILOR ASCUNSE

Cuvânt la Duminica a 6-a după Rusalii: VĂDIREA GÂNDURILOR ASCUNSEÎn Duminica a 6-a după Rusalii Biserica ne pune înainte textul vindecării unui slăbănog pe care l-au adus patru oameni, după cum aflăm din altă evanghelie care se citeşte cu privire la aceeaşi minune în Duminica a 2-a din Postul Mare. Acolo relatarea este mai pe larg şi ne explică cum a fost adus slăbănogul prin acoperiş şi lăsat în faţa Mântuitorului. În Evanghelia din această duminică (Matei 9, 1-8) Sfântul Evanghelist Matei ne vorbeşte despre gândirea de rău pe care cărturarii o aveau faţă de Mântuitorul. Accentul cade pe dialogul dintre Mântuitorul şi cei prezenţi pentru vădirea gândului lor ascuns, ei neînţelegând minunea făcută de Hristos prin iertarea păcatelor, pentru că era Dumnezeu. Aceia au început să-L judece că nu face bine ceea ce face. Ei erau cărturari, ştiau foarte bine toată Legea şi nu era puţină ca întindere această Lege.

La început s-au dat doar zece porunci în tablele cele de piatră pe care Moise le-a primit pe Muntele Sinai. Dar Dumnezeu i-a spus lui Moise mai apoi foarte multe lucruri pe care el trebuia să le transmită poporului cu privire la rânduiala slujirii în Cortul Sfânt şi la viaţa de obşte şi particulară a evreilor. Şi cărturarii aceştia cunoşteau foarte bine sutele de amănunte care erau în Lege cu privire la datoriile lor zilnice pe care le aveau faţă de Dumnezeu şi unii faţă de alţii. Şi poate că pentru faptul că prea multe cunoşteau, Dumnezeu i-a orbit ca să nu cunoască vremea venirii harului, vremea lui Iisus Hristos. Şi când Mântuitorul stă în faţa acestui slăbănog, El stă ca Unul care ştia că orice boală are ca izvor păcatul, că urmarea fărădelegilor unui om este boala şi, în final, moartea. Căci moartea este plată finală a păcatelor.

Mântuitorul a dorit să nimicească izvorul bolii acestui om, adică păcatele lui, şi i-a zis: Iertate sunt păcatele tale! Evident că acei cărturari care erau acolo ÎL priveau pe Mântuitorul nu atât ca să-L asculte cât dorind în inima lor să-L ucidă, să-L elimine din viaţa publică. Pentru că mulţimile nu mai priveau cu atâta respect către cărturari cum priveau cu evlavie către Mântuitorul. Şi aceştia, simţind că ascultătorii lor s-au îndreptat spre altcineva, în loc să asculte şi ei de Acela, de Hristos, gândeau în inima lor cum să-L alunge, cum să-L omoare, cum să-L facă să tacă. Şi Mântuitorul vorbind şi iertând păcatele slăbănogului, aceştia, cărturarii Îl judecau în inima lor zicând: Cum Îşi permite Acesta să facă aşa ceva, să ierte păcatele cuiva. Numai Dumnezeu poate face aceasta. Este Dumnezeu Acesta? Dar nu ziceau cu glas tare, ci doar în inima lor. Mântuitorul însă se uita în ochii lor, se uita pe faţa lor şi vedea că faţa lor nu seamănă a faţă de om luminat. Faţa lor trăda inima lor. Şi atunci El le spune: Pentru ce gândiţi rău în inimile voastre?

Mântuitorul cunoaşte pe toţi oamenii. El ne cunoaşte şi pe noi. Să fim cu foarte mare grijă că Dumnezeu ne cunoaşte gândurile. El ştie ceea ce noi gândim, chiar dacă faţa noastră pare cuviincioasă, evlavioasă, blândă. Există un proverb în poporul nostru care poartă în sine adânc de înţelepciune: Pisica blândă zgârie rău. Adică ceea ce gândeşte în ascuns cineva poate fi înşelător pentru cei din faţa lui, dacă se uită la faţa omului şi la blândeţea afişată de acesta. Ce credeţi, ce trebuie să fac? Să-i iert păcatele sau să-l ridic din boală? Şi aceasta era uşor pentru Hristos. Dar pentru ei dovada puterii Lui trebuia să se arate în lucrurile văzute, nu în cele nevăzute. Pentru că nu aveau credinţă că în faţa lor era Fiul lui Dumnezeu. Şi Mântuitorul le-a zis: Ca să vedeţi că am putere să iert păcatele, ţie-ţi zic: ridică-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta! Şi omul se ridică în picioare, îşi ia pătura cu care a fost adus şi merge acasă pe picioarele lui. Sfinţii Părinţi spun că această purtare a păturii, a patului, înseamnă oferirea firii noastre, a trupului nostru ca jertfă lui Hristos, aşa cum spune Sfântul Pavel: Aduceţi-vă trupurile voastre ca o jertfă sfântă, plăcută înaintea lui Dumnezeu. Ceea ce a făcut slăbănogul n-a făcut prin puterea lui. N-a făcut prin efortul lui, ci a făcut prin darul lui Hristos. Până atunci el nu putea să se mişte, nu-şi putea plimbe patul nicidecum. Hristos l-a făcut să-şi aducă trupul lui ca jertfă, Hristos l-a salvat din moarte, Hristos i-a iertat păcatele, Hristos l-a vindecat de boală, Hristos l-a trimis la casa lui, Hristos l-a învăţat cum să trăiască după aceea purtându-şi patul, adică aducându-şi trupul ca o jertfă de mulţumire lui Dumnezeu. Mântuirea lui a fost pentru mântuirea celorlalţi. Salvarea din boală a slăbănogului a fost pentru trezirea celorlalţi oameni care au început să-L laude pe Dumnezeu Care a dat aşa putere oamenilor.

Ce putere? Sfinţii Părinţi spun că oamenii s-au minunat, deşi nu credeau că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, s-au minunat că Dumnezeu a dat oamenilor puterea de a ierta păcatele. Pentru că o dată văzându-l pe slăbănog că se ridică în picioare la cuvântul lui Hristos, oamenii din faţa Lui a crezut că Hristos poate să ierte şi păcatele. Sau că a primit acest dar de la Dumnezeu de a ierta păcatele. De aceea, peste veacuri, credincioşii mereu au văzut în Apostoli şi-n urmaşii lor, preoţii, pe oamenii cărora Dumnezeu le-a dat puterea iertării păcatelor. De aceea noi venim cu ai noştri pe braţe de rugăciune înaintea preotului pentru ca să li se ierte păcatele acelora. Dar şi noi înşine venim pe patul suferinţei noastre sufleteşti şi stăm înaintea preotului ca înaintea lui Hristos, ştiind că Dumnezeu i-a dat acestuia puterea de a lega şi dezlega păcatele, de a ne elibera din suferinţă. Venim la Sfântul Maslu pentru că ştim că Dumnezeu a dat putere preoţilor ca, ungându-ne cu untdelemn sfinţit, să ne ridice din boală, să ne simţim bine şi trupeşte, nu numai sufleteşte.

Dar Evanghelia de astăzi are ca punct esenţial al ei vădirea gândurilor ascunse ale cărturarilor. Nu ale oamenilor simpli, ale celor neştiutori, ale celor ascultători de Hristos şi evlavioşi. Ci ale acelora care ştiau foarte multe şi care gândeau de rău de Hristos. Ceea ce făcea El nu mai făcuse nimeni până atunci, pentru că aşa ca El n-a mai fost nimeni. El este Unicul, este Fiul lui Dumnezeu.

Cuvânt la Duminica a 6-a după Rusalii: VĂDIREA GÂNDURILOR ASCUNSEMinunea s-a petrecut după ce Mântuitorul S-a întors din ţinutul Gherghesenilor. Duminica trecută am auzit Evanghelia vindecării celor îndrăciţi dincolo de mare, după care oamenii L-au respins pe Hristos zicându-I: N-avem nevoie de Tine, Hristoase, pleacă de la noi! Iată-L trecut dincoace, în Capernaum, în cetăţile Sale, Hristos retrăieşte aceeaşi împotrivire, dar nu pe faţă, prin cuvânt, aşa cum a trăit în Gadara, acolo unde oamenii din cetăţi au ieşit şi L-au rugat să plece de la ei. Aici, unde Mântuitorul a făcut multe minuni şi era foarte cunoscut şi apreciat de mulţime, cărturarii gândeau de rău de El în inima lor, n-aveau curajul să vorbească împotriva Lui pe faţă că le era teamă de popor. Le era ruşine de popor, cum să vorbească împotriva Lui când mii de oameni erau de partea Lui, Îl ascultau, Îl urmau, au văzut minuni şi au crezut în El fără să întrebe prea multe lucruri. Dar în inima acestor cărturari era gândul cel rău pe care Hristos l-a descoperit spre ajutorul lor. Ca şi ei să se trezească şi să se mântuiască. Dar Evanghelia şi istoria ne-a arătat că cei care au gândit rău în inima lor împotriva lui Hristos nu s-au întors niciodată la El şi nu s-au mântuit. Unii dintre cei care au strigat cu gura lor: Răstigneşte-L, răstigneşte-L!, care în neştiinţa lor, în înşelarea lor L-au dat pe Domnul la moarte, L-au împins la moarte, au strigat să moară, s-au întors la Hristos cu pocăinţă când au văzut că Domnul a murit nevinovat. Dar dintre cărturari, dintre cei care ştiau mai multe despre Lege, despre viaţa duhovnicească, care gândeau de rău de Hristos, de niciunul nu s-a spus că s-ar fi întors la Domnul. Numai Dumnezeu cu harul Lui a rânduit ca peste ani câte unul dintre fariseii mari să se întoarcă, aşa cum a fost Saul din Tars, marele Apostol Pavel care, fiind şi el un fariseu învăţat ce a studiat la picioarele lui Gamaliel, atunci când Hristos l-a binecuvântat cu întâlnirea de pe drumul Damascului, s-a convertit şi a devenit marele Apostol al neamurilor. Dar cei dintre cărturari şi farisei care L-au văzut pe Hristos şi au hotărât moartea Lui niciunul nu s-a întors la Domnul. Niciunul nu şi-a recunoscut greşeala. De aceea şi noi, ca şi creştini care uneori ştim foarte multe lucruri, să avem multă grijă ce gândim în inima noastră cu privire la Hristos, cu privire la Evanghelia şi la minunile Lui, la Biserica Lui. Pentru ca să ne putem folosi de prezenţa Lui în viaţa noastră spre mântuire acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

sursa: potirulviisoarei.ro

Pr. Petru Roncea

Cuvânt la Duminica a 6-a după Rusalii: VĂDIREA GÂNDURILOR ASCUNSE