/ Predici şi articole / Cuvânt la Duminica a 7-a după Rusalii: MĂRTURIA ORBILOR ȘI A MUTULUI DIN CAPERNAUM

Cuvânt la Duminica a 7-a după Rusalii: MĂRTURIA ORBILOR ȘI A MUTULUI DIN CAPERNAUM

Cuvânt la Duminica a 7-a după Rusalii: MĂRTURIA ORBILOR ȘI A MUTULUI DIN CAPERNAUMÎn Duminica a 7-a după Rusalii ne întâlnim cu Domnul în Capernaum împreună cu mulţimea şi asistăm la o vindecare deosebită, la redarea vederii a doi orbi cărora Mântuitorul le-a pus o întrebare cu privire la credinţa lor, dacă ei cred că El poate să facă ceea ce cer ei. Şi aceştia au răspuns că sunt încredinţaţi că El poate să facă asta (Matei 9, 27-35). Şi Mântuitorul, pentru că ei au mărturisit credinţa în puterea Lui dumnezeiască, i-a vindecat.

Evanghelia aceasta vrea să ne arate că, pentru mântuirea sufletelor la care ia parte Hristos, se cere voinţa noastră, se cere acceptul nostru, dorinţa noastră manifestată în rugăciune, în strigăt, precum cei doi orbi strigau: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-ne! sau veşnicul strigăt al creştinilor smeriţi: Doamne, miluieşte-ne! La toate slujbele din Biserică ne-am învăţat a ne ruga cu rugăciunea orbilor din Capernaum: Doamne, miluieşte-ne! Pentru că ştim că nu avem altă şansă de mântuire decât mila cea nebănuit de mare a lui Dumnezeu pe care El Şi-o arată faţă de noi, mai ales atunci când o cerem, când strigăm după ea, când o dorim din toată fiinţa noastră.

A mai vindecat după aceea Hristos şi un mut, pe unul care nu putea vorbi, care avea în el un diavol. Şi scoţând diavolul din acel om, a început să vorbească mutul. Şi toată lumea se uimea şi lăuda pe Dumnezeu pentru aşa putere nevăzută: Niciodată, ziceau oamenii, nu s-a întâmplat aşa ceva în Israel. Dar s-au întâmplat multe lucruri în Israel până atunci. Câte minuni nu s-au întâmplat şi în Vechiul Testament! Sunt enumerate trecerea peste Marea Roşie, tablele Legii primite pe Sinai, învierea fiului Sunamitei, prefacerea apei amare în apă dulce cu ajutorul unui lemn în timpul proorocului Elisei, eliberări miraculoase ale poporului ales din mâna străinilor prin ajutorul lui Dumnezeu. Să ne aducem aminte doar de eliberarea poporului de sub puterea lui Amalec în timpul lui Moise şi, mai apoi, în timpul lui Elisei Proorocul când sluga sa, Ghiezi, a văzut în jurul muntelui o armată cerească apărând un om, pe stăpânul său Elisei. Şi câte alte minuni pe care Sfânta Scriptură le are înşirate pe paginile ei au fost tot la fel de măreţe ca şi acelea făcute de Hristos. Dar încă Mântuitorul a zis cu gura Sa că ucenicii Săi vor face minuni mai mari decât a făcut El. Şi ceea ce s-a întâmplat după înălţarea la cer a Mântuitorului, convertirea, învierea din moartea păcatului a mii de oameni deodată evident că sunt minuni mai mari decât acelea pe care le-am văzut la Hristos. Şi totuşi mulţimea s-a mirat zicând că niciodată n-a văzut în Israel aşa minuni şi aşa fapte. Pentru că Cel care le săvârşea pe acestea nu era un om obişnuit, nu era un prooroc, era Fiul lui David, era Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.Cuvânt la Duminica a 7-a după Rusalii: MĂRTURIA ORBILOR ȘI A MUTULUI DIN CAPERNAUM

Împotriva Domnului nostru Iisus Hristos s-au pornit apoi toate puterile întunericului, tot iadul s-a ridicat împotriva Lui. Împotriva învăţăturii Lui s-a pornit toată puterea întunericului în decursul veacurilor, să răstoarne, să acopere, să stingă numele acesta Care făcea minuni în lume prin Apostoli, prin Sfinţii Săi. Pe Sfânta Mucenică Eufimia (11 iulie) Biserica o numeşte ca fiind hotarul Părinţilor. Această Sfântă mucenică a trăit într-o vreme de martiriu şi a murit. Şi trupul ei neputrezit era păstrat cu multă cinste de către Părinţii Bisericii. Fiind un Sinod Ecumenic la care unii dintre episcopi şi preoţi aduceau o învăţătură împotriva lui Iisus Hristos, atunci Sfinţii Părinţi, neştiind cum să-i facă pe aceştia să înţeleagă că sunt abătuţi de la credinţă şi că nu asta înseamnă credinţa cea adevărată pe care ei o propovăduiau, au zis către aceia: scrieţi credinţa voastră pe o hârtie. Şi o scriem şi noi pe a noastră. Le punem pe amândouă în câte un plic separat şi ambele plicuri le punem în mâna Sfintei Eufimia, în sicriul ei. Ea era moartă. Moaştele ei stăteau în sicriul cel sfânt. Vom pecetlui sicriul şi ne vom ruga ca Dumnezeu să ne descopere a cui este învăţătura cea sănătoasă. Şi au fost de acord ereticii, pentru că şi ei socoteau că ceea ce ei cred este drept. Şi aveau şi ei evlavie către Sfânta Eufimia, căci moaştele ei fiind neputrezite izvorau mireasmă plăcută. Au scris deci credinţa lor într-un plic şi au aşezat-o în mâinile Sfintei, pe pieptul ei. Şi au scris şi Părinţii Bisericii învăţătura de credinţă a Bisericii noastre Ortodoxe. Rugându-se dar, după ce au pecetluit sicriul, când l-au deschis, plicul cu învăţătura eretică era la picioarele Sfintei, iar cel cu învăţătura Bisericii era tot în mâinile ei. Atunci cu toţii au înţeles adevărul şi au dat slavă lui Dumnezeu că Sfânta Eufimia a arătat care este învăţătura cea sănătoasă. Şi mulţi dintre eretici s-au întors la Dumnezeu lepădând credinţa lor pe care şi Sfânta a lepădat-o la picioarele ei, arătând că trebuie călcată în picioare învăţătura străină Bisericii. De aceea ea este numită şi hotarul Părinţilor, pentru că ea a pus hotar unei învăţături eretice prin minunea pe care a săvârşit-o cu cele două plicuri din mâna ei.

Iată cum Sfinţii şi prin Sfinţi Dumnezeu a vrut să apere pe Iisus Hristos, Fiul Său. Toţi ereticii din decursul istoriei au vrut să-L atace pe Iisus Hristos, au fost împotriva Învierii Lui, a dumnezeirii Lui. Unii au zis că El este doar om adevărat şi nu şi Dumnezeu adevărat. Alţii au spus invers. Unii au vorbit împotriva Maicii Sfinte zicând că nu este Fecioară, ci că a mai avut copii şi aşa mai departe. Alţii au vorbit împotriva Duhului Sfânt şi toţi ereticii au fost împotriva Sfintei Treimi într-un fel sau altul. Pentru că diavolul, cel care pe mutul de astăzi l-a oprit a vorbi, a-L mărturisi pe Hristos, a fost întotdeauna împotriva Sfintei Treimi. Dar oamenii care au dorit mântuirea au strigat după Hristos: Doamne, vrem să vedem, Doamne, miluieşte-ne! Mutul a fost adus înaintea Lui şi Hristos a scos duhul rău din el. Şi noi când venim în biserică, fiecare cu păcatele şi neputinţele noastre, cu încredinţările noastre, Sfânta Eufimia vrea să ne arate nouă că învăţătura dreaptă a Bisericii în care ne-am botezat este cea în care trebuie să rămânem până la moarte. Pe toate celelalte învăţături ea le calcă în picioare. Şi noi trebuie la fel să lepădăm toate cele care ne fac să fim reci faţă de Biserică, faţă de Hristos, faţă de Dumnezeu. Care ne fac să-L lăsăm deoparte pe Dumnezeu şi să punem pe primul plan problemele noastre personale. Toate acestea Sfânta Eufimia ne învaţă să le lepădăm de la noi. Toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm, ne spune Sfânta Liturghie. Sfânta Eufimia ne învaţă să lepădăm toate măsurile care nu sunt după măsura părinţilor noştri, cu riscul de a rămâne goi de învăţătură, de ceea ce am avut până acum. Şi de a pune în loc adevărata învăţătură pe care Biserica ne-o binevesteşte de două mii de ani şi în care rămânând avem comuniune cu Sfinţii în Împărăţia lui Dumnezeu.

Cei doi orbi de azi care L-au văzut pe Hristos şi care, după ce L-au văzut, L-au mărturisit pretutindeni să ne înveţe şi pe noi cum să mărturisim dumnezeirea lui Hristos în această lume. Mutul care astăzi a simţit cum limba poate să-i articuleze cuvintele şi a început să grăiască despre Hristos să ne înveţe şi pe noi a-L mărturisi pe El şi binele pe care ni l-a făcut El nouă prin viaţa noastră şi exemplul nostru personal care este cea mai puternică predică dată cuiva. Şi prin cuvântul nostru care, adăugat mărturiei vieţii, poate să convertească oameni spre mântuire. Amin.

Pr. Petru Roncea

sursa: potirulviisoarei.ro

Cuvânt la Duminica a 7-a după Rusalii: MĂRTURIA ORBILOR ȘI A MUTULUI DIN CAPERNAUM