/ Predici şi articole / LA ÎNVIEREA DOMNULUI, CÂT L-AI CUNOSCUT SAU CÂT DE STRĂIN EȘTI FAȚĂ DE HRISTOS?

LA ÎNVIEREA DOMNULUI, CÂT L-AI CUNOSCUT SAU CÂT DE STRĂIN EȘTI FAȚĂ DE HRISTOS?

LA ÎNVIEREA DOMNULUI, CÂT L-AI CUNOSCUT SAU CÂT DE STRĂIN EȘTI FAȚĂ DE HRISTOS?„Tu singur ești străin în Ierusalim și n-ai aflat de faptele întâmplate în el în aceste zile?”

Nu ne despart decât câteva zile de când s-au întâmplat aceste lucruri pe care le-am rememorat și le-am retrăit, marile evenimente mântuitoare care s-au petrecut în Ierusalim acum 2000 de ani și care în fiecare an se repetă în Săptămâna Patimilor, evenimente pe care le retrăim cu intensitate, participăm la ele și ni se întipăresc an de an în conștiința și în inima noastră. Aceste evenimente și imaginea lor le înțelegem atunci când vedem preotul ieșind cu Sfânta Cruce în Joia Mare și o sărutăm, când sărutăm Sfântul Epitaf în Vinerea Mare, la Prohodul Domnului, când auzim Evangheliile Pătimirilor, cele 12 Evanghelii din Joia Mare și celelalte Evanghelii din celelalte zile, toate sunt aducere-aminte a evenimentelor petrecute odinioară. Venind la biserică în aceste zile, ne împrospătăm amintirile și cunoștințele noastre despre Iisus Hristos, despre moartea Lui pe cruce, despre Învierea Lui. Cei care au fost atunci în Ierusalim, cunoșteau foarte bine tot ce s-a întâmplat în acele zile în Orașul Sfânt.

Iată că doi ucenici, Luca și Cleopa, mergând spre Emaus în prima zi a săptămânii, în Ziua în care a Înviat Hristos, pe seară, erau uimiți, îngrijorați și marcați de veștile din Ierusalim, cum că mormântul ar fi gol, cum că Iisus Hristos ar fi înviat și chiar că S-ar fi arătat femeilor mironosițe. Acestea erau ultimele știri proaspete cu care ei plecau din Ierusalim spre Emaus și vorbeau între ei despre ele. Dar iată-L pe Mântuitorul, în timp ce ei căutau lămuriri asupra acestor evenimente, că Se afla în spatele lor, lângă ei, S-a apropiat de ei, cum spune Sfântul Evanghelist Luca. Luca descrie în Evanghelia lui această întâlnire și dialogul de pe cale și din casă, pentru că a fost unul din cei doi care călătoreau atunci la Emaus. De aceea povestește toată întâmplarea cu lux de amănunte, zicând că, pe când vorbeau între ei și căutau lămuriri, adică căutau înțelesul evenimentelor, atunci Iisus S-a apropiat de ei și a mers împreună cu dânșii. E foarte important nu numai să știi ceva despre evenimente, nu numai să cunoști Cuvântul lui Dumnezeu, să-L știi pe de rost, să-L citești, ci și să cauți lămuriri ce însemnări are Cuvântul, ce înțeles are evenimentul biblic despre care citim. În momentul în care cauți această lămurire, Iisus Se apropie de tine, El, Învățătorul, El, Cuvântul și Hambarul înțelesurilor divine ale Cuvântului. El se apropie de noi, merge cu noi împreună și începe să ne explice ce înseamnă fiecare eveniment și ce ascunde în el Cuvântul Scripturii. Celor doi ucenici de la Emaus, Mântuitorul a început să le tâlcuiască Scripturile de la Moise și de la prooroci, să le aducă aminte că aceștia, în cuvântul lor, de fapt despre aceste evenimente vorbeau, care se petrecuseră în Ierusalim cu 3 zile în urmă.

LA ÎNVIEREA DOMNULUI, CÂT L-AI CUNOSCUT SAU CÂT DE STRĂIN EȘTI FAȚĂ DE HRISTOS?La întrebarea Mântuitorului: De ce sunteți triști?, unul din ei pe nume Cleopa I-a zis: „Tu singur ești străin în Ierusalim, de nu știi ce s-a  întâmplat în el în aceste zile?” Era o întrebare firească dată unui om care nu știa ce s-a întâmplat în Ierusalim. Toată mulțimea din Ierusalim a fost pe drumul Calvarului, toți știau ce se întâmplase cu Iisus Hristos, dar iată că era unul din Ierusalim care nu știa nimic. Sigur, Mântuitorul vrea să ne arate prin aceste cuvinte că El a uitat foarte repede toată batjocura, toate scuipările, toate loviturile, răstignirea, moartea, tot ce i-au făcut oamenii, căci pe toți i-a iertat de pe Cruce când a zis: „Tată, iartă-i, că nu știu ce fac”. El i-a iertat pe toți și nu mai ținea minte răul ce I s-a făcut. Asta este iertarea dumnezeiască, când cineva îți cere să-l ierți, să-l ierți fără să mai ții minte ce ți-a făcut. Sunt oameni care țin minte din tinerețe, de ani de zile ce le-au făcut alții și, deși zic că-i iartă, nu pot uita răul făcut, nu pot ierta cu adevărat răul făcut. Hristos nu așa a făcut, El nu așa ne-a învățat. Iată, trecuseră doar trei zile și El nu mai știa nimic din cele ce-i făcuseră oamenii. Evident că pedagogic a zis că nu știe, pentru că, fiind Dumnezeu adevărat, în memoria Lui are înscrise toate faptele, cuvintele și gândurile noastre.

Oare dacă am merge prin parohie sau oriunde și am întreba oamenii pe rând, ce s-a întâmplat în aceste zile în biserică, în Ierusalimul nostru, unde Hristos a ieșit cu crucea în spate, unde noi am căzut la picioarele crucii și am sărutat-o, aici unde am prohodit pe Hristos, aici unde a înviat Hristos, că din Sfântul Altar ne-a ieșit nouă lumina Învierii, oare dacă am întreba oamenii de pretutindeni, câți nu ne-ar răspunde: Ce s-a întâmplat? nu în sensul arătat mai înainte la Hristos cel Înviat, ci pentru că aceștia adesea nu știu nimic despre evenimentele mântuirii, oameni care doar mănâncă, beau, muncesc și dorm și n-au nici o preocupare pentru sufletul lor. Dacă am face experiența aceasta întrebând pe cei rămași acasă, pe vecinii noștri ce s-a întâmplat în zilele acestea la biserică, vom fi surprinși că nu știu nimic sau mai nimic.LA ÎNVIEREA DOMNULUI, CÂT L-AI CUNOSCUT SAU CÂT DE STRĂIN EȘTI FAȚĂ DE HRISTOS?

Mântuitorul, după ce le-a explicat Scripturile acestora care știau tot ce se întâmplase în Ierusalim, dar nu pricepeau înțelesul tainic al evenimentelor, după ce le-a explicat că ce s-a întâmplat trebuia să se întâmple, le-a dat ultima explicație care i-a făcut să-L recunoască pe El că este Iisus Hristos cel înviat din morți. Și ultima explicație a fost săvârșirea Sfintei Liturghii. Sfânta Liturghie este deplinătatea descoperirilor Dumnezeiești, este apogeul discursului lui Hristos către lume, este lumina cea mai vibrantă care ne vine de la Hristos ca să înțelegem prin ea, prin această lumină, Cuvântul Său.

Toate slujbele Bisericii explică ceva din taina mântuirii. Vecernia, Utrenia, Miezonoptica, slujba Ceasurilor pe care noi o facem în Biserică, toate vorbesc ceva despre Hristos. Dar Sfânta Liturghie ni-L aduce pe El Însuși Care ne grăiește tot ce I S-a întâmplat. El ne oferă Trupul și Sângele Său, El Însuși ne arată că S-a întrupat, a luat trup și intră în noi în această formă fizică prin Sfânta Împărtășanie. De aceea, la capătul discuțiilor pe care El le-a avut cu cei doi pe drumul Emausului, la urmă, intrând în casă, casa acelora a devenit biserică și Hristos Însuși a luat pâinea, a frânt-o și le-a dat-o spre mâncare, apoi El a dispărut. Unii tâlcuitori spun că S-a ascuns în pâine. Și ținând ucenicii în mâini pâinea, Îl țineau pe Hristos în mâna lor și atunci ei L-au cunoscut pe El că este Iisus Hristos. Până la acest act liturgic nu-L cunoșteau pe Iisus Hristos, credeau că e un străin, un călător care știe mai bine decât ei cuvântul Scripturii și-l tâlcuiește mai clar. Dar când în casă au văzut ce a făcut El și știau de la Apostoli ce le predase cu patru zile în urmă, în Joia Mare, Cina cea de Taină pe care să o facă până la sfârșitul veacurilor Sfânta Liturghie, atunci, spune cuvântul Evangheliei la sfârșit, ei au zis unul către altul, după ce a dispărut Hristos din fața lor: „Nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale și ne tâlcuia Scripturile?” Adică inima lor era atât de dorită după înțelesul Scripturii încât, atunci când acest străin le-a explicat-o, inima lor se încălzea și ardea în ei de dragul tâlcului Cuvântului lui Dumnezeu. Și, sculându-se, după ce L-au cunoscut pe Domnul, au mers în Ierusalim și au vestit celor care erau acolo că L-au văzut pe Domnul, și au povestit tot ce se întâmplase pe cale și cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.

Biserica ne cheamă mereu la împărtășire cu Hristos. După ce ascultăm slujbele Bisericii, după ce participăm la ele și dialogăm cu Hristos, iată că Biserica ne cheamă la împărtășirea cu Trupul și cu Sângele Domnului. Când participăm la frângerea pâinii, ajungem să-L cunoaștem cu adevărat pe Hristos. Până atunci nu-L putem cunoaște pe Hristos. Cunoaștem Cuvântul Lui, cunoaștem tâlcuirea Cuvântului, dar pe El nu-L cunoaștem decât în împărtășirea cu Trupul și cu Sângele Său. Ne punem însă întrebarea ce se întâmplă cu atâția oameni sunt care nu se împărtășesc, care vin la biserică, ascultă tâlcuirea cuvintelor, dar n-ajung să-L cunoască pe Hristos pentru că nu se și împărtășesc din Trupul și din Sângele Lui. Sigur, vorbim despre a te împărtăși într-un chip vrednic, adică pregătit după putere pentru acest act sacramental. Dar vai, Dumnezeu îi știe și pe toți cei care se împărtășesc fără să ajungă să-L cunoască pe Iisus Hristos ca Dumnezeu adevărat, pentru că s-au împărtășit cu nevrednicie, încă având păcate nemărturisite, încă purtând ură față de semenii lor, încă neoprindu-se ci continuându-și păcatele, înjurăturile, fumatul, cârtirile, batjocorirea semenilor, lupta împotriva Bisericii etc. Nu de astfel de creștini e vorba că L-au cunoscut pe Hristos când s-au împărtășit. Ci de aceia care s-au pregătit cu evlavie, cu smerenie, cu umilință, care s-au împărtășit tremurând și uitându-se cu băgare de seamă la Trupul Domnului, cunoscându-L pe Hristos atunci când s-au împărtășit. De astfel de oameni vorbim că s-au folosit de Sfânta Împărtășanie atingând apogeul cunoașterii lui Hristos, așa cum s-a întâmplat în Emaus.

LA ÎNVIEREA DOMNULUI, CÂT L-AI CUNOSCUT SAU CÂT DE STRĂIN EȘTI FAȚĂ DE HRISTOS?Observăm că mulți se împărtășesc la Paști și nu mai vin  la biserică decât la Paștele viitor. Asta înseamnă că s-au împărtășit cu nevrednicie și că nu L-au cunoscut pe Hristos. Căci dacă L-ar fi cunoscut, ar fi fost vrăjiți de prezența Lui și n-ar mai lipsi de la biserică. Ar fi  bisericile tot mai pline de credincioși pe măsură ce se apropie de Sfântul Potir. De aceea zic că foarte mulți se împărtășesc cu nevrednicie, pentru că foarte mulți vin la biserică la marile Sărbători să se împărtășească și după aceea nu mai au timp pentru a mai trece pe la biserică. Pentru că nu L-au cunoscut pe Hristos, n-au cunoscut pe Mirele Bisericii, s-au dovedit a fi oameni nevrednici de Sfânta Împărtășanie, oameni care iau Sfânta Împărtășanie spre osânda lor, cum spune Sfântul Apostol Pavel. Iar osânda lor este și aceea că nu mai pot veni la biserică ca să se întâlnească cu Hristos, pentru că n-au cunoscut și n-au simțit nimic, s-au împărtășit poate de ochii lumii, împinși de copii, de soți, de soții, au trecut pe la Sfântul Potir că așa este obiceiul creștinesc, dar fără nici o pregătire, fără nici o evlavie, fără nici o simțire duhovnicească. Din cauza asta sunt boli în mijlocul nostru, din cauza asta sunt păcate în neamul nostru creștinesc, din cauza asta creștinii își ucid copiii, sunt atâtea păcate în familiile creștine tocmai pentru că ne împărtășim cu nevrednicie, De aceea oamenii luptă împotriva Bisericii, înjură Biserica, înjură pe Hristos Care este capul Bisericii. Te împărtășești, după aceea Îl înjuri pe Dumnezeu, vai, ce formalism grosolan am ajuns să trăim noi care ne batem cu pumnul în piept că suntem creștini. Nu suntem nimic, suntem cei mai ticăloși dintre oameni în momentul în care așa ne împărtășim cu Trupul Domnului.

Cei doi din Emaus L-au cunoscut pe Hristos pentru că inima lor fierbea, ardea mai înainte de împărtășire. Să vii, adică, duminica la Sfânta Liturghie și să-ți ardă inima de bucurie la ce auzi. Dar diavolul nu doarme, el ne poate șopti că nu ne trebuie atâta slujbă, că n-avem nevoie de atâta tâlcuire. Diavolul, prin oamenii lui, caută să tulbure pe credincioși. Dar creștinismul de astăzi este unul al martiriului. Cine reușește să rămână astăzi credincios lui Dumnezeu, acela se mântuiește. Cei mai de demult n-au avut parte de harul pe care-l au urmașii lor, în sensul că Dumnezeu, în libertatea pe care ne-a oferit-o în ultima vreme, ne-a dat șansa să fim liberi să-I slujim Lui cum trebuie, nu cum alții ne dictau cum trebuie să facă preoții slujbele în timpul opresiunii comuniste. De aceea, cine rămâne credincios lui Dumnezeu în această vreme are o cunună mult mai frumoasă decât cei dinainte care și-au păstrat credința în timpuri de prigoană. Căci dacă în vremea de libertate Îl urmezi pe Hristos, ai parte de cununa martiriului, pentru că poți fi batjocorit chiar de frații tăi, poți fii supus unui martiriu chiar din partea celor din casa ta, și aceasta este cununa cea frumoasă pe care creștinii din vremea din urmă o primesc din partea lui Dumnezeu că suportă batjocura lumii de dragul lui Iisus Hristos. Să ne ajute Dumnezeu ca să ne mântuim sufletele și noi, cei ce trăim în acest veac mârșav, și să-L recunoaștem pe El ca Domn și Mire al sufletului nostru. Amin.

(cuvânt rostit la Viișoara în a treia zi a Sfintelor Paști, 2016)

Pr. Petru RONCEA

sursa: potirulviisoarei.ro

LA ÎNVIEREA DOMNULUI, CÂT L-AI CUNOSCUT SAU CÂT DE STRĂIN EȘTI FAȚĂ DE HRISTOS?