/ Predici şi articole / De la Înălțarea Domnului la Pogorârea Duhului Sfânt

De la Înălțarea Domnului la Pogorârea Duhului Sfânt

De la Înălțarea Domnului la Pogorârea Duhului Sfânt

Iubiţi credincioşi,

Hristos S-a înălţat!

(…) Astăzi prăznuim pe cei 318 Părinţi adunaţi la Sinodul I Ecumenic din anul 325, Părinţi care s-au adunat ca să combată erezia lui Arie care spunea că Hristos nu era Dumnezeu adevărat, ci era o creatură de-a lui Dumnezeu. Nu-L vedea, deci, Arie pe Hristos ca fiind şi Dumnezeu deplin şi om deplin. De ce se întâmplă lucrurile acestea? Din acelaşi motiv pe care vi l-am spus şi mai înainte. Să nu credeţi că dacă Arie a fost biruit în anul 325 la Primul Sinod, urmările ereziei lui nu se văd şi astăzi. Şi urmările acestea se văd de la felul în care ne privim noi pe noi înşine. Noi ne numim a fi creştini, noi ne numim a fi făptura lui Dumnezeu, alcătuiţi şi din trup, şi din suflet. Şi socotim noi că dacă punem mai mult accent pe suflet devenim oameni duhovniceşti. Dacă nu, rămânem oameni trupeşti. Dar, oare aşa este? A fi om duhovnicesc înseamnă ceea ce înţelegem noi prin om duhovnicesc? (…)

Omul sufletesc este omul moral, omul care se ţine după principiile morale, păzindu-le pe ele, căutând să fie mai bun decât a fost mai înainte. Omul duhovnicesc este cel care urmează viaţa Duhului. Hristos, prin întruparea Sa, nu a făcut un om mai bun, ci a făcut un alt om.

Se scandalizează omul contemporan când aude în Biserica lui Dumnezeu spunându-se: Iubiţi-vă vrăjmaşii voştri!, Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă! şi aşa mai departe. Se scandalizează spunând: Cine poate să facă acest lucru?! Ce om poate să facă acest lucru? Au dreptate. Niciun om nu poate să facă acest lucru. Uită însă oamenii contemporani că aceste cuvinte au fost rostite către creştini, către omul cel nou, făcut după chipul lui Hristos. Dacă noi nu înţelegem că Duh este Dumnezeu şi că noi nu putem deveni oameni duhovniceşti decât în relaţie cu acest Duh al lui Dumnezeu, decât lăsând duhul din noi, care este chipul lui Dumnezeu, să intre în relaţie cu Făcătorul său, cu Creatorul său, cu Dumnezeu, nu putem deveni niciodată oameni duhovniceşti şi rămânem la această înţelegere trupească.

De aceea şi Arie nu putea să vadă mai sus de pământ, nu putea să vadă în Hristos decât un om. De aceea şi noi, astăzi, nu putem să unim cerul cu pământul, nu putem să spunem că facem teologie, nu putem să spunem că L-am înţeles pe Dumnezeu şi că viaţa şi moartea Lui nu au fost în zadar. Noi ne-am obişnuit, ca oameni trupeşti ce suntem, să-L vedem pe Hristos ori om, ori Dumnezeu – separat. Dar El nu este separat! El este om deplin şi Dumnezeu deplin în acelaşi timp. Şi asta a făcut-o pentru noi! Noi ar trebui să învăţăm să vedem pe cele dumnezeieşti omeneşte şi pe cele omeneşti să le judecăm dumnezeieşte, pentru că omul, iubiţi creştini, se află între cer şi pământ. Omul nu este numai pământ, omul nu este numai cer, el este între cer şi pământ, dar are putere de la Hristos, în întruparea Lui, omul deci are putere să unească cerul cu pământul. (…)

Duminica de astăzi a fost închinată Sfinţilor Părinţi care au teologhisit, care au fost teologi cu adevărat, care au propovăduit pe Hristos ca om şi ca Dumnezeu în acelaşi timp – Om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Aceşti Sfinţi Părinţi sunt propovăduiţi şi prăznuiţi astăzi, în această duminică, deoarece este duminica între Înălţarea Domnului şi Pogorârea Duhului Sfânt. Această duminică aţi văzut că ne-a pus înainte evanghelia care n-ar avea aparent legătură cu pomenirea celor 318 Părinţi, nici cu poziţia aceasta a duminicii între Înălţare şi Pogorâre, ci este evanghelia pe care noi o numim Rugăciunea arhierească a Mântuitorului Hristos, rugăciune pe care El a rostit-o înainte de Patima Sa. De ce sunt pomeniţi aceşti Sfinţi Părinţi acum, în duminica între Înălţare şi Pogorâre? Pentru că această rugăciune descrie la modul cel mai înalt, şi în acelaşi timp cel mai omenesc, cel mai sensibil şi intim cu putinţă, scopul pentru care Hristos a venit pe pământ, scopul pentru care Dumnezeu-Tatăl L-a trimis pe Hristos pe pământ, scopul pentru care Dumnezeu, iată, S-a făcut om.

Am spus mai înainte că prin acea poruncă: Iubiţi-vă vrăjmaşii!, Hristos S-a adresat omului celui nou. Hristos Însuşi, prin întruparea Sa, a arătat că poruncile sunt accesibile şi nouă, prin faptul că El a luat trup ca şi noi. El S-a făcut om, cum spune Sfântul Apostol Pavel, împăcându-Se cu oamenii atunci când noi eram în vrăjmăşie cu El! Prin întruparea Lui, Hristos a biruit orice fel de duşmănie. Uitaţi-vă în jur: omul poate să biruiască o duşmănie, două, trei, dar nu le poate birui pe toate şi nu le poate birui desăvârşit. Iartă, dar îşi aduce mereu aminte de greşelile de pe urma cărora a pătimit şi aşa mai departe. Iartă, dar nu binecuvântează pe cei care-l ocărăsc sau îl blesteamă. Împlineşte până la un punct porunca lui Dumnezeu, dar mai apoi se poticneşte. De ce? Pentru că nu îndrăzneşte să se considere pe sine fiu al lui Dumnezeu. Nu înţelege că Hristos a coborât cerul pe pământ ca pe acest pământ să-l ridice la cer.

Noi, dacă gândim omeneşte, desigur că niciodată nu vom avea îndrăzneala sau nici măcar nădejdea firavă că vom putea deveni fii ai lui Dumnezeu, dumnezei după har. De ce? Pentru că vedem lucrurile disociat: omu-i om, Dumnezeu e Dumnezeu. Dar nu este aşa! Omul are puterea de a lega cerul cu pământul, omul trebuie să înţeleagă că pământul poate deveni cer doar prin înrudire cu acesta. Şi iată că Dumnezeu a binevoit aşa şi L-a trimis pe Hristos ca să ia trup pentru ca pe noi, care suntem trup, să ne trezească la conştiinţa de fii ai lui Dumnezeu.

Dar care ar fi folosul pe care ar trebui să-l tragem noi de pe urma înţelesului acestei sărbători de astăzi? Fără a încerca să teologhisim prea mult despre firile Mântuitorului, vom încerca, totuşi, să coborâm puţin credinţa pe pământ şi să vedem că Hristos acest lucru l-a arătat ucenicilor. Şi în rugăciunea Sa arhierească pe care aţi auzit-o astăzi în sfânta evanghelie citită, El I-a spus lui Dumnezeu-Tatăl: Lucrul pe care M-ai trimis să-l fac pe pământ l-am săvârşit. Arătat-am oamenilor numele Tău. Care este acest nume? Numele de Tată. Nicio altă religie nu a cunoscut acest nume. Niciodată, nicăieri, omul nu a îndrăznit să creadă că va fi posibil vreodată ca omul să fie cu adevărat fiu al lui Dumnezeu; ca Dumnezeu, creatorul tuturor, El, nefăcut de mână, fără început, fără sfârşit, să poată fi numit de către noi Tată. Această rugăciune pe care o găsiţi la capitolul 17 în Evanghelia după Ioan şi pe care vă îndemn cu toată căldura s-o recitiţi, nu este altceva decăt dezvăluirea oamenilor a scopului lui Dumnezeu, scopul pe care L-a avut când l-a creat pe om, şi anume acela de a prelungi iubirea Lui părintească şi faţă de noi, a prelungi această iubire în lume, ca şi noi să ne bucurăm, alături de Hristos, de iubirea Lui ca Tată şi noi să-I răspundem, la fel ca şi Hristos, cu o iubire filială. (…)

Întruparea lui Hristos trebuie să se vadă şi în viaţa noastră. Trebuie ca noi, oameni pământeşti, să îndrăznim să transformăm pământul în cer. Ce vi se pare că ar fi altceva milostenia făcută în numele lui Hristos decât transformarea unei bucăţi de pâine, a unei materii, în cer, în comori duhovniceşti, în viaţă veşnică? Ce înseamnă oare atunci când posteşti s-o faci în numele lui Hristos? Ce înseamnă atunci când mănânci s-o faci în numele lui Hristos? Ce înseamnă, într-un cuvânt, cuvântul sfântului Pavel care spune Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori de altceva faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţice înseamnă aceasta? Nu înseamnă oare că noi îndrăznim, din pământ ce suntem, să devenim cer?

Hristos a luat trup pentru ca pe noi, oamenii, să ne ridice la cer. Cum zice sfântul Pavel, fiindcă El Însuşi fiind ispitit, poate şi celor ispitiţi să le ajute. Îl avem pe Hristos alături de noi, Îl avem pe Hristos în noi, Îl avem pe Hristos peste tot, numai să ne trezim. Să nu lăsăm credinţa atârnată undeva în cer, după cum am spus, nici s-o lăsăm să se târască pe pământ; ci să vedem lucrurile dumnezeieşti omeneşte şi pe cele omeneşti dumnezeieşte. (…)

Deci să-L facem pe Hristos părtaş vieţii noastre pământeşti ca şi El să ne facă părtaşi vieţii Lui dumnezeieşti şi să se vadă în viaţa noastră lumina aceea despre care a spus Hristos: Aşa să lumineze lumina voastră astfel încât oamenii, văzând faptele voastre cele bune, să-L slăvească pe Dumnezeu Cel din ceruri. Să se vadă în viaţa noastră cuvintele care străbat exact această perioadă între Înălţare şi Pogorâre, căci dacă vom face aşa, ne vom pregăti sufletele pentru Pogorârea Duhului Sfânt în ele; să se vadă, deci, acea lumină care este expresia acestor cuvinte: Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacului. Amin.

 

Protos. Hrisostom – Fragmente din Predică la Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, Mănăstirea Putna, 27 mai 2012

 Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/05/30/chemati-sa-fim-fii-ai-lui-dumnezeu-nu-doar-oameni-mai-buni-predica-trezitoare-a-parintelui-hrisostom-de-la-putna-audio-sa-l-aducem-pe-hristos-langa-noi-sa-i-spunem-toate-sa-l-facem-partas-v/

 

De la Înălțarea Domnului la Pogorârea Duhului Sfânt