/ Predici şi articole / DIALOGUL FECIOAREI CU ÎNGERUL

DIALOGUL FECIOAREI CU ÎNGERUL

 

DIALOGUL FECIOAREI CU ÎNGERULPe 25 Martie al fiecărui an, Biserica ne pune înainte actul prin care s-a săvârşit începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac“ (troparul Bunei Vestiri). Actul în sine constă dintr-un dialog între Gavriil, arhanghelul, şi Maria, Fecioara din Nazaret, cu privire la bunăvestirea unui Sfat mai înainte de veci al Sfintei Treimi pe care el, trimisul ceresc, era rânduit să-l aducă celei pline de har, Mariei celei neispitite de nuntă, că Fiul lui Dumnezeu fiul ei Se va face.

Dialogul din Na­za­ret s-a prelungit datorită măreţiei Tainei care era vestită în cu­vinte omeneşti. Chipul vesti­torului venit din bolţile ce­reşti era de foc, dar cu­vin­tele erau omeneşti. Fe­cioara se hă­răzise Dom­nu­lui pentru toa­tă viaţa şi nici gând n-avea să cunoas­că ce este a avea bărbat. Simţise că Dumnezeu îi primise făgăduinţa şi nu voia să‑L înşele. De aceea se fereşte să între în dialog: „…Pleacă departe de mine, nu mă amăgi, omule, precum a amăgit-o odinioară şarpele cel viclean pe Eva“ (stihiră a Stihoavnei Vecerniei mici). Ştia prea bine ce se întâmplase cu strămoaşa. Citea zilnic Scripturile şi avea mereu rugăciunea înaintea inimii. La orele de rugăciune intra în camera unde Ana, mama sa, îşi vărsase odinioară amărăciunea sterpiciunii înaintea Domnului, şi-şi înnoia mereu făgăduinţa făcută lui Dumnezeu în Templu. De aceea, trimisul ceresc trebuia acum să-i explice – cum ar fi putut oare în cuvinte omeneşti? –, că va naşte Fiu Care îi va păzi fecioria nestricată.

De asemenea, pe lângă păstrarea fecioriei, Gavriil trebuia să-i explice şi cum va putea încăpea Cel neîncăput în pântecele ei. Vestea zămislirii avea ca preambul urarea de bucurie însoţită de asemănările vechi-testamentale: „Bucură-te, pământ neasemă­nat! Bucură-te, rug nears! Bucură-te, adânc cu anevoie de privit! Bucură-te, pod care duci către ceruri şi scară înaltă până la cer, pe care a văzut-o Iacob! Bucură-te, năstrapă dumnezeiască a manei! Bucură-te, dezlegare a blestemului! Bucură-te, chemarea lui Adam!“ (stihira întâi de la Doamne, strigat‑am, de la Vecernia mare).

Canonul Praznicului Bunei Vestiri este un veritabil dialog cum nu se poate mai interesant între înger şi Fecioara Maria până la obţinerea «fiat-ului» din urmă, acel Fie mie!, după care îngerul avea să fie eliberat din camera rugăciunii din Nazaret.

După irmosul Cântării 1: Deschide-voi gura mea… şi chemarea profetică a lui David, strămoşul: Ascultă, fiică, glasul de bucurie al îngerului, cel care începe vorba este Gavriil. O stihiră este a îngerului, următoarea a Născătoarei de Dumnezeu. În tot cuprinsul Canonului, 14 luări de cuvânt are îngerul, 14 are şi Fecioara. E un număr al desăvârşirii: de două ori şapte. Suficient ca să-şi plece Maria capul şi să rostească: „Deci, pentru că sufletul mi-am curăţit prin Duhul, fie mie după cuvântul tău! Sălăşluiască întru mine Dumnezeu, către Care strig împreună cu tine: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul“ (stihiră a Cântării a 8-a).

 

Dar să vedem cum a reuşit Ga­vriil s-o convingă pe Fecioară să ac­cepte mesajul divin!

Îngerul: Îţi vestesc zămislirea fără de să­mânţă, că ai aflat har îna­intea Dom­nului.

Fecioara: Cum voi ză­misli, fiind fe­cioară curată, şi cum voi fi Maica Ziditorului meu?

Îngerul: Nu te amăgesc şi mă bucur că‑ţi văd această încredin­ţare. Uşor se săvârşesc toate unde Dumnezeu voieşte.

Fecioara: Şi totuşi cum Îl voi naşte pe Acesta, fecioară fiind?

Îngerul: Chipul zămislirii nu-l pot tâlcui, ci Duhul Sfânt cu putere ziditoare te va umbri.

Fecioara: În­chinarea ta neobiş­nuită îmi produce teamă şi mi-e frică să nu alu­nec ca Eva, ca­re a primit po­vaţa şarpelui.

Îngerul: Ţie ţi-e frică de mine, dar eu mai mult mă tem de tine.

Fecioara: (căpătând curaj şi ştiind că o Fecioară va naşte pe Emanuel) – Doresc să cunosc cum firea oamenilor va suferi amestecul cu Dumnezeirea?

Îngerul: Rugul, cel ce primind flacăra a rămas nears, a arătat taina aceasta.

Fecioara: Şi cum va rămâne neatinsă curăţia mea, născând cu trup pe Cuvântul?

Îngerul: Ca ploaia pe lână se va pogorî la tine Cuvântul. Cu frică mă străduiesc să te fac să înţelegi.

Fecioara: Nu pot pricepe. Minuni au fost mereu, dar să nască o fecioară fără de bărbat n‑am auzit!

Îngerul: Lucru minu­nat este şi minunea ce se face cu tine. Proo­rocii şi Legea mai dinainte te-au închi­puit.

Fecioara: Cum poate Cel necuprins să Se sălăşluiască în pântecele unei fe­cioare, de El zidită?

Îngerul: Cel ce a făcut făgăduinţe lui David te-a ales pe tine sălăşluire cuvântătoare.

Fecioara: Glasul tău de bucurie m-a umplut de veselie dumnezeiască.

Îngerul: Nu numai că ai primit bucuria dumnezeiască, dar toată făptura îţi strigă: Bucură-te!

Fecioara: Prin mine să se osândească acum osândirea Evei şi să se întoarcă datoria prin mine.

Îngerul: Prin tine se binecuvântează întru seminţia lui Avraam toate neamurile.

Fecioara: Vestindu-mi că Lumina cea nematerialnică se va uni cu materia trupului meu, strigi deja că este binecuvântat rodul pântecelui meu!

Îngerul: (nestăpânindu-se, înşiră toate urările de bucurie Fecioarei) – Bucură-te Stăpână, Fecioară! Bucură-te Preacurată! ş.a.

Fecioara: Venirea asupră-mi a Duhului sfânt mi-a curăţit sufletul şi mi-a sfinţit trupul, făcându-mă Biserică de Dumnezeu încăpătoare.

Îngerul: Te văd acum ca pe o cămară de Dumnezeu lucrată. Primeşte acum, ca un chivot de aur, pe Dătătorul Legii, Preacurată!

Fecioara: Mintea se biruie de cele ce mi-ai spus, totuşi mă tem să nu mă amăgeşti, deşi tu strigi tuturor lucrurilor Domnului să binecuvânteze pe Domnul.

Îngerul: Lucrul e greu de înţeles, dar este adevărat şi înaintea lui şi eu mă bucur.

Fecioara: Dumnezeu a dat lege oamenilor ca naşterea să iasă din dragoste trupească pe care eu n-o ştiu. N-ar putea fi înşelăciune vestirea ta?

Îngerul: Aceasta este pentru naşterea oamenilor muritori, dar eu vestesc Întruparea Dumnezeului cel Adevărat.

Fecioara: Adevăr grăieşti acum şi vestitor de bucurie tuturor te-ai arătat. Fie mie după cuvântul tău!

Aşadar, îngerul începe dialogul, socotind că mesajul îi va fi primit deodată. Smerenia Fecioarei îl pune însă în uimire şi în cumpănă. De nu i-ar fi insuflat Duhul ce să răspundă la întrebările Fecioarei, ar fi trebuit să se întoarcă, de fiecare dată, în Cer pentru consultări. Şi deşi el nu pricepea întru totul şoaptele Duhului, ea simţea cât este de neputincios a pricepe el mai întâi Taina pentru care a fost trimis. Căci răspunsurile lui nu erau întotdeauna mulţumitoare. Sinceritatea îi era însă desăvârşită şi aceasta i-a completat lipsa priceperii Tainei Întrupării, încredinţând-o pe Fecioară că nu‑i o înşelăciune şerpească Vestea cea Bună.

Prin urmare, Copila lui Dumnezeu, Maria, încheie dialogul cu care se sfârşeşte şi Cântarea a 8-a a Canonului.

Cântarea a 9-a este o revărsare de bucurie şi o laudă fără pereche la adresa Fecioarei. Se reiau închipuirile din vechime, ca un rezumat al dialogului, şi fiecare stihiră o fericeşte pe ceea ce este plină de har. Teofan, făcătorul de cântări, a alcătuit o stihiră încărcată de frumuseţe în legătură cu iconomia Tainei zămislirii, iar Biserica o cântă la Slava Laude­lor: „Taina cea din veac se descoperă astăzi şi Fiul lui Dumnezeu Fiu al omului Se face, ca părtaş fiind la ceea ce este mai rău, să mă împărtăşească pe mine din ceea ce este mai bun. Amăgit a fost odinioară Adam şi dorind să fie Dumnezeu, nu a fost. Iar Dumnezeu Se face om, ca pe Adam să-l facă Dumnezeu. Să se veselească făptura şi să salte firea, că arhanghelul stă cu frică înaintea Fecioarei şi‑i aduce veste de bucurie, împotriva întristării. Cel ce Te-ai întrupat din milostivirea milei, Dumnezeul nostru, slavă Ţie“.

 

Minunată este sărbătoarea şi cinstirea ei nu se face decât în atmosfera dialogului amintit şi a strigării heruvimice: Binecu­vântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

 

Preot Petru RONCEA

DIALOGUL FECIOAREI CU ÎNGERUL