/ Predici şi articole / VENIŢI LA NUNTĂ!

VENIŢI LA NUNTĂ!

VENIŢI LA NUNTĂ!Printre cele mai plăcute asemănări alese pentru Împărăţia Cerurilor, imaginea unei nunţi a fost surprinsă în mod deosebit de către Sfintele Scripturi. Până azi, acolo unde petrecerile din jurul Tainei Nunţii se desfăşoară după îndemnurile Sfântului Ioan Gură de Aur, adică nu cu beţii şi jocuri, ci cu sfaturi duhovniceşti şi cântări de slavă Domnului, de cele mai multe ori firul roşu al Cuvântului propovăduit îndreaptă atenţia nuntaşilor de la cele văzute ale nunţii la cele nevăzute şi viitoare ale unirii depline dintre Mirele Hristos şi Mireasa Lui, Biserica.

La evrei, petrecerea de nuntă urma un ritual ce putea fi luat cu uşurinţă ca model de comparaţie în discursul pe care Mântuitorul îl purta întotdeauna despre Împărăţia Cerurilor. Dar Domnul Se folosea de multe ori şi de alte întâmplări pe care le întâlnea în sânul poporului Său şi care-I puteau fi de ajutor, ca să-i facă pe ascultători să priceapă dragostea, dar şi dreptatea lui Dumnezeu. O astfel de întâmplare circula în popor, în vremea aceea, despre un vameş îmbogăţit, numit Bar Ma’jan, şi un cărturar sărac, care au murit în acelaşi timp. Vameşului i s-a făcut o înmormântare cu mare fast, pe când pe-a cărturarului n-a băgat-o nimeni în seamă. Poate că de aici Se va fi „inspirat“ Domnul, când a rostit parabola cu bogatul şi săracul Lazăr. Povestirea acestei întâmplări continuă însă cu motivarea acestui fast, prin descrierea unei fapte bune pe care o săvârşise vameşul în momentul când l-a surprins moartea. Şi cum n-a mai avut vreme să facă o faptă rea care s-o anuleze pe cea bună, dreptatea lui Dumnezeu a fost obligată să-i răsplătească fapta bună cu o nemaipomenită înmor-mântare. Şi fapta bună era ospăţul dat unor săraci, după ce invitaţii de seamă au refuzat să vină la masă. Refuzul le era însă hrănit din orgoliile lor. Căci Bar Ma’jan se îmbogăţise pe nedrept şi acum dorea să fie recunoscut în cercurile înalte ale cetăţii, recunoaştere ce se făcea prin acceptarea unei invitaţii la o masă pe care proaspătul parvenit trebuia s-o ofere ca prilej de integrare oficială printre bogaţii cetăţii. Dar cei mari n-au dorit să aibă de-a face cu el şi-i refuză invitaţia cu diverse scuze. Atunci Bar Ma’jan, mâniindu-se pe bogătani, invită la masă pe cerşetori, ca să nu i se strice mâncarea şi să le arate celor mari că nici lui nu-i mai pasă de ei[1].

Cu ce înţelepciune S-a folosit Mântuitorul de această povestire atât de cunoscută şi cum a reuşit să captiveze atenţia ascultătorilor Săi în a fi curioşi să vadă ce-a găsit bun Învăţătorul din Nazaret în fapta vicleană a acestui perceptor îmbogăţit pe spinarea altora şi, de aceea, atât de urât de către religioşii evrei.

În parabolă, Bar Ma’jan este înlocuit cu imaginea unui împărat care face nuntă fiului său. Deja Mântuitorul Îşi mută auditoriul în sferele credinţei, neezitând să aleagă purtarea acestui vameş îmbogăţit pentru a zugrăvi mânia şi mila lui Dumnezeu. Dumnezeu Tatăl face nuntă Fiului Său, Iisus Hristos. De acum, întâmplarea curge pe firul povestirii atât de cunoscută celor care-L ascultau, încât atenţia mulţimii a fost captivată cu mare forţă de cuvântarea Domnului. Dacă a înţeles gloata din faţa Lui că cei aleşi, care au fost invitaţi la nunta Mielului, sunt tocmai ei, evreii, cei care au ignorat prezenţa Domnului printre ei, nu ne spune evanghelia. Ne spune însă, în primul verset de după textul acestei evanghelii, că fariseii „au ţinut sfat ca să-L prindă pe El în cuvânt“ (Mt 22, 15). Aveau destulă înţelepciune ca să-şi dea seama că mai ales pentru ei spusese Domnul pilda aceasta. Simţindu-se mustraţi pentru refuzul invitaţiei la nunta Fiului lui Dumnezeu, în loc de pocăinţă, au ales mai degrabă să spioneze vorbirile lui Hristos de acum înainte, ca să-L poată învinui la moarte, drept răsplată pentru mustrarea pe care le-o făcuse în faţa mulţimii. Oare nu se întâmplă şi printre creştinii de azi, mai ales între cei mai de vază, aceeaşi răbufnire mediocră a firii atinse şi a orgoliului rănit de graiul Evangheliei? Tu, împreună-lucrătorule cu Dumnezeu, împlineşte-ţi bine slujba, chiar dacă ţi se adaugă, cu fiecare propovăduire, file noi la dosarul răstignirii tale!VENIŢI LA NUNTĂ!

Partea a doua a textului evangheliei ne poartă pe fiecare la o atentă cercetare lăuntrică asupra hainei sufletului cu care suntem gata a intra la Nunta lui Hristos. Chemarea: „Veniţi la nuntă!“ ne-a atras şi pe noi, „şi buni şi răi“, la ospăţul veşniciei. Ar putea însemna aceasta un cuvânt despre Botez, căci botezul ne-a deschis tuturor uşa spre împărtăşirea de Hristos. Dar intrarea prin botez în Casa Nunţii trebuie să fie însoţită şi de pocăinţă, ca act al unei responsabilităţi personale pe care trebuie să şi-o asume fiecare adunat înăuntru. Căci dacă umplerea casei nunţii s-a făcut fără alegere, prin Botez, dreptul de a rămâne împreună cu împăratul îl au numai cei care sunt îmbrăcaţi în haina de nuntă. Şi haina de nuntă înseamnă partea noastră de lacrimi şi de osteneală, de fapte bune izvorâtoare din mulţumirea că am fost introduşi în Biserică fără vreun merit al nostru.

Unii cred că oaspeţii primeau la intrare o haină specială pentru ospăţ. În acest caz ar fi trebuit să aibă şi acel om netrebnic, acuzat de impietate faţă de dragostea împăratului, o haină la intrare. Că doar pe uşă a intrat la nuntă, adică prin botez în Biserică. Dar nu, fiecare chemat sau adunat se simţea dator să-şi spele haina lui, pentru a nu mirosi urât şi a arăta respingător în atmosfera sărbătorească a palatului. Oare nu trebuie ca fiecare botezat să-şi îngrijească cu atenţie veşmântul, ca atunci când va intra împăratul, adică va veni moartea, să-l afle vrednic de a vedea pentru totdeauna Faţa Domnului?

Cititorule! Harul lui Dumnezeu te-a numit fiu al Împărăţiei Sale. Partea ta la înveşnicire este pocăinţa fără de care nu poţi moşteni Raiul. Cum stai deci cu haina ta de nuntă?

 

[1] vezi pe larg la Ioachim Jeremias, Parabolele lui Iisus, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2000, pp 215-219.

 

Pr. Petru Roncea

VENIŢI LA NUNTĂ!