/ Provocări contemporane / Amenințarea ereziilor contemporane

Amenințarea ereziilor contemporane

Amenințarea ereziilor contemporane

 

Ereziile contemporane, alături de cele vechi, reprezintă o adevărată amenințare. Nu numai pentru că închid oamenilor calea mântuirii, ci și pentru că pricinuiesc o mulțime de probleme psihologice, familiale, socia­le, probleme care apar în domeniul învățământului, al muncii, al sănătății, al economiei, chiar și în destinele națiunii, deoarece, așa cum s-a dovedit, există centre străine care conduc cele mai multe dintre aceste erezii contemporane.

Aceste organizații constituie o amenințare pentru persoana umană, pentru societate, pentru civilizația noastră ortodoxă, pe care se străduiesc să o răstoar­ne din temelie.

Imaginea situației este sumbră dacă o privește cineva numai omenește și cu o logică rece. La fel și perspectivele ei. Așa cum diavolul a încurcat lucru­rile, acum nici chiar el însuși nu poate să le mai descurce, chiar dacă ar vrea, spune fericitul Stareț Paisie Aghioritul.

Dacă însă vom înfrunta această situație cu credin­ța neclintită că, în ciuda acestor lucruri, Hristos este adevăratul Stăpân al istoriei și al lumii, atunci, fără a rămâne nepăsători, nu vom intra în panică. Ca orto­docși, credem că mai mare este Cel ce e în noi, decât cel ce este în lume[1]. Stăpânul nostru este Acela care a pornit ca un biruitor ca să biruiască[2]. Prin urmare, biruința Lui va fi și a noastră.

Așadar, noi înfruntăm greutățile cu o fermitate paș­nică. Cu rugăciune, dar și cu acțiuni concrete. Cu op­timism, care izvorăște din faptul că, în ultimă in­stan­ță, noi nu ne punem nădejdea mântuirii noastre în nimeni altul fără numai în Hristos. De altfel, Dum­nezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci duhul puterii și al dra­gostei și al întregii-înțelepciuni[3].

 

Ce trebuie să facem?

 

Să vedem așadar ce trebuie și ce putem face. Această problemă are, desigur, multe aspecte și parame­tri. Dar întrebarea este în care caz putem noi inter­veni și încă eficace.

Așa cum în cadrul sănătății trupești avem preve­nirea și terapia, tot astfel se întâmplă și cu sănătatea duhovnicească. Este mult mai bine dacă putem pre­veni o boală, decât să o înfruntăm atunci când deja s‑a manifestat.

Mai întâi va trebui să acceptăm că această pro­blemă este una reală. Să acceptăm existența acestei provocări a ereziilor contemporane, astfel încât, în continuare, și înfruntarea lor să fie cea cuvenită. Le spunem acestea deoarece, din păcate, în poziții bise­ricești responsabile există oameni care subapreciază această problemă sau cred că o mărește „râvna exa­gerată” a unora care sunt trimiși pentru înfruntarea ei. Sau poate că nu vor să se preocupe de un subiect care arde și pricinuiește conflicte și antipatii. Nimeni din cei care trag clopotul pentru vestirea primejdiilor existente nu este plăcut acelora care folosesc tactica struțului.

Așadar, principalele modalități de a înfrunta această problemă sunt prevenirea și terapia.

Analiza cauzelor răspândirii ereziilor, pe care am făcut-o la începutul acestor articole, ne va ajuta și la găsirea soluțiilor pentru înfruntarea lor.

Mândria și diavolul sunt cauzele princi­pale ale tutu­ror ereziilor. Prin urmare, cultivarea virtuții smereniei, următoare a lui Dumnezeu – iar aceasta se face nu­mai în spațiul duhovnicesc al Bisericii – este cea mai bună blindare împotriva pericolelor pe care le aduc ereziile. În Pateric citim: A spus Avva Anto­nie: am văzut toate cursele vrăjmașului întinse pe pământ și suspinând am zis: „Oare, cine poate să le treacă pe acestea?” {i am auzit un glas zicându-mi: „Smere­nia”[4].

Atunci când suntem înăuntrul Bisericii și ne acope­ră harul lui Dumnezeu, suntem păziți de primejdii.

Pentru a preveni pericolul adus de erezii trebuie să găsim sensul corect al vieții.

Biserica Ortodoxă nu ne oferă pur și simplu un mod viață pe lângă celelalte, ci ea propovăduiește însăși Viața, pe Hristos Care S-a răstignit și a înviat ca toți cei care Îl vom urma viață să avem și mai mult să avem[5].

Acest mod de viață pe care îl oferă Biserica nu este unul teoretic, ci este probat în practică. El este calea mântuirii în Hristos, îndumnezeirea prin har, pe care începând de acum douăzeci de veacuri au călătorit milioane de sfinți, bărbați și femei, tineri și bătrâni, oameni din toate categoriile sociale și de toate meseriile. Prin urmare el este un drum sigur pe care putem merge și noi.

Așadar, a cunoaște ceea ce credem, iar aceasta a o trăi înlăuntrul Bisericii, este modul cel mai bun de a ne apăra de ereziile vechi și noi. A cunoaște ceea ce cred înseamnă a-mi defini înlăuntrul meu credința ortodoxă.

Limitele credinței, din punct de vedere obiectiv, sunt clare. Ele au fost fixate prin hotărârile Sfintelor Sinoade și se află în textele Sfintei Scripturi și în scrierile Sfinților Părinți. Va trebui numai ca pen­tru fiecare credincios ele să fie cunoscute și clare, dacă vrea să fie și să se numească creștin conștient, adică adevărat, iar nu numai pe buletin[6].

Astfel, diferiții new age-iști și ereticii, în general, nu vor putea pescui ușor în ape tulburi, de vreme ce noi vom înota în apele limpezi ale Ortodoxiei.

Cu siguranță, aceia își vor continua strădania să prindă în cursă pe oamenii naivi, prezentându-se sub felurite măști și împrăștiind confuzia. De aceea trebu­ie să avem ochii deschiși atât turma, dar mai ales păstorii. Să descoperim, în spatele firmelor frumoase și colorate țipător, fața cu adevărat primejdioasă a ereziilor. Această descoperire îi deranjează foarte mult pe eretici. De aceea îi atacă cu furie pe cei care îi demască. Dar, așa cum spune și Psalmistul: Săgea­ta pruncilor s-au făcut rănile lor[7], sunt incapabili să vatăme pe cel credincios, deoarece îl acoperă harul Atotputernicului Dumnezeu.

Fiecare creștin poate face multe lucruri bune, atât pentru viața sa, atunci când ia hotărâri corecte, cât și pentru ceilalți, atunci când îi ajută pe cât poate.

Biserica Ortodoxă, pe lângă cele pe care le face, credem că va trebui să facă și mai mult. Va trebui să ne vedem lipsurile noastre pastorale, făcându-ne auto­critică și încercând să le îndreptăm. Oamenii vor trebui să găsească în Biserică sensul vieții și sânul cald al lui Dumnezeu, astfel încât să nu intre în ispita de a căuta în altă parte lucrurile de care au nevoie. Căci acolo unde le vor căuta, în afara Bisericii, nu vor găsi pe cele autentice, ci pe cele falsificate. {i nu doar falsificate, ci și otrăvite.

Acestea s-au spus pe scurt despre prevenire.

Cât despre terapia celor care s-au încurcat în ere­zii, acesta este o temă pentru care este bine să nu ia inițiative cel care nu s-a ocupat de așa ceva. Dacă nu cunoaștem și nu avem strategia și tactica pastorală corectă pentru a acorda ajutor pastoral victimelor ereziilor și sectelor, există primejdia să facem rău în loc de bine. Pentru cei care vor să se informeze, există cărțile pururea pomenitului părinte Antonie Alevizopulos, specialist în aceste subiecte, și mai ales cele două volume cu titlul: Înfruntarea ereziilor și a sectelor (Atena, 1996), editate de Uniunea tuturor Părinților pentru protejarea civilizației grec-ortodoxe, a familiei și a persoanei.

Dar, în afară de Biserică, și statul trebuie să acțio­neze. El este dator să ia măsurile necesare pentru a asigura bunurile legitime pe care el însuși le-a garan­tat prin Constituție. Aceste bunuri legitime se bazează pe principiile libertății și demnității omenești și sunt exact cele care sunt amenințate de lucrarea vătămă­toare a ereziilor.

Dacă statul nu-și face datoria lui în acest caz, atunci și el va fi răspunzător pentru toate cele care se întâmplă și se vor întâmpla. Nu e permis ca statul să voteze legi anticreștine; nu poate promova ocultismul prin televi­ziunea de stat; nu poate oferi elevilor falsa educație a violenței, a imoralității și a familiarizării cu răul; nu poate oferi clădiri și spații pentru adăpostirea și susți­nerea manifestărilor care îl vatămă pe om și-l conduc la sclavie spirituală și la dependență strică­toare de suflet, pentru că ereziile se manifestă ase­menea dro­gurilor care dau dependență.

Grecia are o tradiție din care nu numai ea s-a hră­nit, ci chiar întreaga lume. Această tradiție trebuie să o trăim și să o promovăm cu dragoste, cu încredere în Dumnezeu, cu optimism, cu duh de nevoință și cu mărime de suflet.

[1] I Ioan 4, 4.

[2] Apocalipsa 6, 2.

[3] Cf. II Tim. 1, 7.

[4] Pateric, Avva Antonie, cap. 9.

[5] Ioan 10, 10.

[6] Când s-au scris acestea, în Grecia nu se eliminase încă con­semnarea apartenenței religioase de pe buletinele de identitate.

[7] Psalm 63, 8.

 

Fragment din cartea Părintelui Arsenie Vliangoftis, Ereziile contemporane – o adevărată amenințare. Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, SCHITUL LACU – SFÂNTUL MUNTE ATHOS, Editura «EVANGHELISMOS», București, 2006.

Amenințarea ereziilor contemporane