/ Provocări contemporane / Bucuria vieţii în Hristos (I)

Bucuria vieţii în Hristos (I)

Bucuria vieţii în Hristos (I)„Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este,

a pune în Domnul nădejdea mea”. (Ps. 72, 27)

Bucuria cea mai înaltă izvorăşte din jertfă, iar Dumnezeu ne îndeamnă permanent să acceptăm de bună voie nevoinţa de a intra prin poarta cea strâmtă ce duce la viaţa plină de bucuria de a trăi, să gustăm şi să vedem cât de bun este Domnul.

„Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El” (Ps. 33, 8).

„În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa te doreşte sufletul meu pe Tine Dumnezeule” (Ps. 41, 1).

Nevoinţele ce duc la poarta cea strâmtă către Împărăţia cerurilor, după cuvântul Sfântului Efrem Sirul, sunt: pocăinţa, ajunarea, rugăciunea, umilinţa, privegherea, smerita cugetare, sărăcia cea duhovni­cească, defăimarea trupului, îngrijirea sufletului, culca­rea pe jos, nespălarea, foamea, setea, mâncarea uscată, goliciunea, milostenia, lacrimile, plânsul, sus­pinările, plecarea genunchilor, a îndura necinstirile, gonirile, răpirile, osteneala cu mâinile, primejdiile, a fi defăimaţi şi a răbda, a fi urâţi şi a nu urî, a pătimi şi a răsplăti cu bine, a lăsa datornicilor datoriile, a ne pune sufletul pentru prieteni, iar mai presus de toate, a ne vărsa sângele pentru Hristos, dacă împre­jurările vor cere.

Iar drumurile care duc la poarta largă şi desfătată a pierzării sunt pavate cu: desfrânarea, înverşunarea, slujirea la idoli, otrăvirea, vrajba, cearta, pofta, mânia, bătaia, invidia, petrecerile, strigările, cântecele lumeşti, fluierăturile, jocurile, scăldăturile, hainele cele moi, prânzurile cele scumpe, bătăile din palme, gâlcevile, somnul cel fără de grijă, ura dintre fraţi, grăirea de rău. La toate acestea se adaugă lucrul cel mai grav decât toate, care este nepocăinţa şi a nu ne aduce aminte niciodată de ieşirea cea din urmă din viaţă.

După această scurtă incursiune în diversitatea călătoriilor pământeşti, ne vom îndrepta atenţia spre a surprinde câteva din aspectele bucuriei vieţii în Hristos, din care au gustat permanent multitudinea Sfinţilor care sunt veneraţi de lumea creştină.

Bucuria vieţii în Hristos o dobândesc sufletele care au intrat în a treia treaptă a îndreptării, când se face vizibil progresul creştinului în viaţa cea nouă în Hristos, arătându‑l pe Hristos prezent în viaţă şi în faptele lui, încât acum el poate spune: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2, 20). Acum se arată cu adevărat creşterea sufletului în virtute şi îndeosebi în iubire, ceea ce dă un sensibil avânt urcuşului duhovnicesc spre desăvârşire, care poate fi realizat, pe de o parte, prin împlinirea po­run­cilor, iar pe de altă parte, prin urmarea sfaturilor evanghelice.

Prima treaptă este chemarea şi pregătirea omului pentru primirea harului divin înainte de Botez, iar a doua treaptă este renaşterea omului în Hristos prin Taina Botezului, care marchează începutul unei noi vieţi, în care omul simte dorinţa vie de a se uni cu Hristos şi de a umbla întru înnoirea vieţii (Romani 6, 4).

Prin dobândirea experienţei intime a bucuriei vieţii în Hristos, creştinul participă mai bine la suferinţele celor neputincioşi şi se apropie cât se poate de mult de ei pentru a le veni mai bine în ajutor.Bucuria vieţii în Hristos (I)

„Cu cei slabi m‑am făcut slab, ca pe cei slabi să‑i dobândesc; tuturor toate m‑am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii” (I Cor. 9, 22).

DUMNEZEU dăruieşte prin DUH adevărata cu­noaş­tere celor care sunt demni de ea, însă nu în virtutea aptitudinilor lor intelectuale, ci a gradului de puritate şi de virtute pe care l‑au dobândit, prin punerea în practică a poruncilor şi îndemnurilor evanghelice.

Sfântul Apostol Pavel subliniază clar opoziţia radi­cală care există între înţelepciunea lumii şi înţelepciunea lui DUMNEZEU. „Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu” (I Cor. 3, 19).

Învăţăturile patristice susţin că apariţia stării de bucurie în Hristos este condiţionată de:

  1. umilinţă;
  2. detaşarea de această lume;
  3. milă.

În acest sens, Sfântul Vasile cel Mare îi învăţa pe ucenicii săi: „Să aveţi curăţie sufletească, nepătimire trupească, purtare blândă, grai cumpătat, cuvânt cu bună rânduială, hrană şi băutură măsurată, înain­tea celor mai mari tăcere, înaintea celor mai înţelepţi luarea aminte, la cei mai bătrâni supunere, să aveţi spre cei asemenea cu voi şi spre cei mai mici dragoste nefăţarnică, de cei răi, pătimaşi şi iubitori de trup să vă depărtaţi şi puţin să grăiţi, dar mai mult să înţelegeţi, să nu fiţi fără socoteală în cuvânt, să nu prisosiţi cu vorba, să nu fiţi îndrăzneţi la râs, cu sfială să vă împodobiţi şi cu femeile cele necurate să nu vorbiţi, să aveţi jos căutarea, iar sufletul sus, să fugiţi de cuvintele cele împotrivă, dregătorie dăscălească să nu doriţi, cinstea acestei lumi întru nimic s‑o folosiţi. Iar de ar face cineva vreun bine spre folosul altora, de la Dumnezeu plata s‑o aştepte şi veşnica răsplătire de la Iisus Hristos, Domnul nostru”.

Fragment din cartea Pr. Mihăiță Popa, Îndrumar pesntru restabilirea sănătății. Text îngrijit şi completat de Protosinghel Sofian Ardelean. Ediţia a patra revizuită. Editura EVANGHELISMOS, Bucureşti, 2009

Bucuria vieţii în Hristos (I)