/ Sfinţi şi Cuvioşi - Mărturii / Minune a Sfintei Cuvioase Parascheva la Tesalonic

Minune a Sfintei Cuvioase Parascheva la Tesalonic

 

 Minune a Sfintei Cuvioase Parascheva

Interviu cu Evanghelia Drougala,

Tesalonic 

Evanghelia Drugala este o tânără pe care am întâlnit-o la Iaşi în 1999, la hramul Sfintei Parascheva. Pe 13 octombrie, Părintele Arhimandrit Timotei Aioanei, slujitor la Catedrala Mitropolitană, m-a sunat pentru a mă ruga să ajut două persoane din Grecia să se închine la moaştele Cuvioasei. La ora stabilită, două tinere, Evanghelia şi Antonia, ajung la Catedrală. După cum facem în cazul tuturor străinilor veniţi să se închine la sfintele moaşte, le-am introdus în faţă imediat. Se închină Antonia. Nimic obişnuit. În momentul în care s-a apropiat Evanghelia mi-am dat seama că este vorba de altceva. Expresia feţei, lacrimile de fericire îmi arătau că în sufletul ei se petrece ceva cu totul deosebit.

După ce s-au închinat, Evanghelia mi-a povestit despre intervenţia Cuvioasei Parascheva în momente cruciale din viaţa ei. Aceeaşi relatare mi-a făcut-o şi în luna aprilie a anului 2000, când am vizitat-o la domiciliul ei din Tesalonic. Atunci am înregistrat interviul de faţă. Acesta a fost prezentat şi în cadrul emisiunii „Mărturii duhovniceşti”, pe care o realizam în acea perioadă la Radio TRINITAS.

Acum, Evanghelia, căsătorită cu Teodor, de care aminteşte în interviu, este mamă a doi copii. O are protectoare pe Sfânta Parascheva, ceea ce o determină ca în fiecare an să ia parte la slujbele ei de hram săvârşite în Noua Kalikratia şi în Noua Epivata. Aceste două localităţi situate în apropierea Tesalonicului adăpostesc greci refugiaţi din satele unde s-a născut şi, respectiv, a murit Cuvioasa Parascheva, aflate nu departe de fostul Constantinopol, actualul Istanbul. Evanghelia a realizat ulterior că mănăstirea unde o sfătuise Cuvioasa Parascheva să meargă pentru trei zile a fost tocmai Mitropolia de la Iaşi, „casa” acesteia de aproape patru sute de ani.

Antonia, însoţitoarea Evangheliei, s-a călugărit la o mănăstire de maici din cartierul Panorama al Tesalonicului, amintită în interviu.


„Dumnezeu a trimis-o pe fiica Sa pentru a mă întări”

«Despre Cuvioasa Parascheva eu nu ştiam nimic. Întrucât suntem greci şi trăim în Grecia, aflasem numai despre Sfânta Muceniţă Paraskevi.

Susţineam pentru a doua oară examenul de bacalaureat şi de la învăţat obosisem foarte mult. Ajunsesem să-mi zic că nu merită să trăieşti, nu există Dumnezeu, şi mă gândeam să-mi pun capăt zilelor. Astfel de gânduri îmi treceau prin minte, oricum nu pozitive.

Într-o seară, am renunţat cu totul la ideea de Dumnezeu, de existenţă a lui Dumnezeu şi, plângând, ziceam: nu cred în Dumnezeu, nu cred că El există. Aşa, plângând, am adormit total dezamăgită şi cu gândul ca a doua zi să fac ceea ce voiam eu: fie să le las pe toate baltă, fie să-mi pun capăt zilelor. Noaptea, însă, am văzut ceva în vis, care mi-a rămas în minte. Când, a doua zi, m-am trezit, am alergat la mama mea, râzând. Îmi amintesc de faptul că râsul meu era ceva cu totul deosebit, ca şi expresia feţei mele. Dacă înainte de culcare eram sălbatică, distrusă de învăţatul pentru bacalaureat, a doza zi eram cu totul linistita şi bucuroasă. Deci am trezit-o pe mama mea foarte devreme şi îi zic: Mamă, există Cuvioasa Parascheva? Îmi zice: Nu, numai Muceniţa Paraschevi, nu am auzit nimic despre Cuvioasa Parascheva. Am început să căutăm icoane, sinaxare pentru a vedea dacă există.

I-am povestit visul meu: mă aflam într-o cameră mică, o chilie de maică, în care existau un pat de lemn călugăresc, fără saltea, şi o icoană. Intru înăuntru. Locul era întunecat. Intru deci şi văd icoana cu un chip de sfântă. M-am închinat la ea şi am mers să o sărut. Toate acestea în vis. Când am sărutat icoana, chipul a zâmbit. În acea clipă a ieşit din icoană o tânără. Era îmbrăcată în negru, cu o năframă pe cap. Nu ştiu, de fapt, dacă era o năframă sau părul ei, care semăna cu năframa. Era nemaipomenit de frumoasă, foarte tânără, o frumuseţe inimaginabilă. Îmi spune: Stai aici, ca să vorbim. Ne-am aşezat. Ziceai că mă cunoaşte, că este o cunoscută de-a mea, nu ştiu, sora mea… Ne-am aşezat pe acea scândură şi a început să-mi vorbească. M-a întrebat dacă vreau să devin maică. Îi zic: Eu, maică?! Eu am vrut să mă sinucid! Am început să le reneg pe toate. Eu să mă fac maică?! Nu, zic, nu vreau. Îmi zice: De ce? Du-te la o mănăstire. Îi zic: Merg, la stareţa noastră, în Panorama. Nu, îmi zice, să nu mergi acolo, du-te undeva mai departe. Zic: De ce? Această stareţă şi mănăstirea îmi sunt foarte dragi. Zice: Vreau să mergi undeva, mai departe şi să rămâi timp de trei zile. Îmi amintesc că era aşezată şi mă încuraja. Eram alături una de alta, îmi dădea curaj şi îmi vorbea încontinuu. Singurul lucru pe care mi-l amintesc este această întrebare: Vrei să te faci maică? Zic: Ca tine? Da, îmi zice, ca mine. Zic: Nu, nu… Zice: Hai, du-te trei zile undeva, departe. Acestea mi le amintesc. Nu am reţinut nimic altceva, dar îmi vorbea, îmi vorbea fără încetare. Îmi spunea multe. La sfârşit, a reintrat în icoană, după cum a şi ieşit. S-a ridicat şi a intrat în icoană. Am sărutat-o şi asta a fost. Acesta a fost tot visul. De atunci, viaţa mea s-a schimbat, adică mi-a dat atâta forţă, atâta credinţă…

M-am ridicat şi am sunat pe duhovnicul meu şi am cerut să-mi vorbească despre ea. Nu ştia nimic despre ea. Am început să citim prin sinaxare, să o căutăm şi în cele din urmă am aflat că există o biserică a ei în Kalikratia. Am mers acolo cu toţii, cu Teodor, cu sora mea. Am găsit biserica. Când am ajuns acolo parcă ne aşteptau. Preotul de acolo, din Kalikratia, imediat ce ne-a văzut, a venit să ne ofere cărţi. O primire de spuneai că mă cunosc. Nu mă ştiau. Aşa, simplu, mi-au dat cărţi: Veniţi, să aflaţi despre Cuvioasa! Aşa am auzit eu despre ea. Apoi, am aflat că este cunoscută şi în Nea Epivata. Şi acolo, la fel, cu părintele. Există o icoană în Sfântul Altar care seamănă foarte mult cu cea pe care am văzut-o eu. O iubesc foarte mult. Şi acum merg acolo. Mi se scoate icoana din Sfântul Altar ca să mă închin la ea.

Ce este mai impresionant în toată istoria asta, dincolo de cele amintite, care au constituit o minune pentru mine, a fost faptul paradoxal că atunci când am mers la Iaşi mi-aţi relatat o întâmplare, care de fapt era a mea. Era vorba despre o tânără de 24 de ani căreia în timpul examenului de bacalaureat Sfânta Parascheva i-a dictat totul. Aceasta era viaţa mea. Atunci când am susţinut bacalaureatul am scris la un obiect şi toţi mi-au spus că nu am scris bine. Deci, m-am aruncat pe pat, am început să plâng şi am zis: Nu mai continui, nu mă mai interesează, gata… În cele din urmă, a doua zi, am mers cu cartea Sfintei Parascheva, care are şi icoana ei, la piept şi am aşezat-o lângă mine. Datorită plânsului şi a stresului de la examen, mintea mi se înceţoşase, dar am început să o privesc şi ea îmi vorbea. Când am ieşit afară, am zis că nu am scris nimic, pentru că, într-adevăr nu puteam gândi, iar mintea mea nu era destul de clară pentru a mă concentra, dar Sfânta, în interiorul meu, îmi dictase fiecare cuvânt, să zicem: „şi”, „acesta” … Aşa s-au format paragrafele. Când s-au afişat rezultatele, am văzut că scrisesem foarte bine şi aşa am trecut. O am permanent drept ajutor, adică în memoria mea imaginea ei se păstrează foarte pregnant.

Apoi am făcut o promisiune: Sfânta mea, într-o zi voi veni să te văd! Spuneam: voi merge anul acesta, voi merge la anul, peste un timp, dar am văzut că nu se putea. Stabileam cu prietenii mei să mergem. Vom merge, vom merge… În cele din urmă, nu am mai rezistat. Trebuia să merg. Aşa, am început să cer unei prietene, apoi unui cunoscut să mă însoţească. Nimeni nu putea. Am întrebat-o şi pe prietena mea, Antonia, şi aceasta mi-a zis da imediat. Exact în două zile s-au rezolvat toate. Nu aveam nici paşapoarte, nici vize, nimic. Nu cunoşteam pe nimeni. Aveam doar telefonul Părintelui Timotei pe care îl primisem de la o cunoştinţă. Nici nu am înţeles cum în două zile am şi ajuns. A fost de necrezut. Când am ajuns acolo, am avut parte şi de primirea pe care mi-aţi făcut-o Sfinţia Voastră. Şi acest lucru a fost incredibil. Adică, să mergem astfel şi să ne primiţi cu atâta dragoste, a fost tot de la Sfânta Parascheva. Fără să ne cunoaşteţi, aţi dat dovadă de atâta dragoste faţă de noi şi ne-aţi deschis toate drumurile. Dacă nu eraţi Sfinţia Voastră nu am fi putut să ne închinăm, întrucât aşteptau la rând mii de oameni. Ar fi trebuit să aşteptăm o săptămână pentru a ne închina. Nu am fi avut timpul necesar. Era nevoie de cineva să ne ajute şi v-a trimis pe Sfinţia Voastră. Aşa am ajuns acolo şi ne-am închinat la Cuvioasa. Când am atins-o, nu-mi venea a crede ochilor. Am simţit că este a mea. Dar cred că vorbesc cu mândrie. Nu este a mea, ci este fiica lui Hristos, iar eu m-am învrednicit să o ating. A fost o minune. Totul a fost o minune. Slavă lui Dumnezeu. Lui I-a fost milă de mine, care ajunsesem la o asemenea cădere, şi a trimis-o pe fiica Sa pentru a mă întări».


Material realizat și tradus din limba greacă de

Pr. drd. Petru Sidoreac

 

 

 

 

 

Minune a Sfintei Cuvioase Parascheva la Tesalonic