/ Sfinţi şi Cuvioşi / Adormirea Sf. Ana

Adormirea Sf. Ana

Adormirea Sf. Ana

Sfânta Ana (în ebraică numele Ana înseamnă plăcută, graţioasă), mama Sfintei Fecioare Maria, este străbuna după trup a Domnului Iisus Hristos, fiind fiica lui Matan, preotul, şi a Mariei, femeia lui.

Sinaxarul din Mineiul pe iulie, ziua 25, spune că acest Matan a avut trei fete: Maria, Sovi şi Ana. Maria s-a măritat la Betleem şi a născut pe Salomeea, moaşa; Sovi s-a măritat tot la Betleem şi a născut pe Elisabeta, soţia preotului Zaharia şi mama Înaintemergătorului Ioan; iar Ana s-a măritat în pământul Galileii şi a născut pe Sfânta Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Aşadar, Salomeea, Elisabeta şi Sfânta Maria, Născătoarea de Dumnezeu, sunt verişoare din trei surori.

După ce Ana s-a însoţit cu dreptul Ioachim, prin rugăciune, a născut pe Sfânta Fecioară Maria pe care, după ce a înţărcat‑o, a dat-o la Templu ca un dar fără prihană Atotţiitorului Dumnezeu. Cealaltă parte a vieţii, petrecându-şi-o cu posturi, cu rugăciuni şi cu faceri de bine faţă de cei lipsiţi, s-a săvârşit cu pace către Domnul.

Cuvintele în Sinaxar sunt copleşite însă de cele ale Slujbei adormirii Sfintei Ana. Troparul ce temeluieşte întreaga doxologie a zilei se zice fără al Născătoarei, faţă de cum este rânduiala de obicei. Aceasta pentru că prin mamă se cinsteşte şi fiica, după cum cinstind la rândul ei pe fiică, adică pe Sfânta Fecioară, cinstim pe Fiul ei, pe Iisus Hristos, Mântuitorul.

Iată textul troparului: „Pe ceea ce a născut Viaţa, în pântece o ai purtat, pe curata Maica lui Dumnezeu, de Dumnezeu gânditoare, Ana. Pentru aceasta, acum, la primirea cerească, unde este locaşul celor ce se veselesc întru slavă, bucurându-te, acum te-ai mutat, cere pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste, iertare de greşeli, pururea fericită“.

Slujba Vecerniei glăsuieşte, în general, despre ea. Utrenia, mai cu seamă, se adresează ei.Adormirea Sf. Ana

Prima stihiră de la Doamne, striga­t‑am…dezvăluie rostul pomenirii drepţilor moşi ai lui Iisus Hristos. Amintindu-ne de ei, slăvim pe Hristos Cel care i-a învăţat pe ei să se roage pentru sufletele noastre. „Pomenirea drepţilor moşi ai lui Hristos săvârşind, a luminaţilor şi Sfinţilor Ioachim şi Ana, slăvim neîncetat cu cântări de taină pe Domnul cel îndurat, Cel ce i-a arătat pe ei spre a noastră mântuire, rugători neclintiţi“. Şi iarăşi: „Pomenirea drepţilor săvârşind, Te lăudăm, Hristoase, pe Tine, Cel ce ai mutat acum cu preaslăvire pe Ana din această viaţă vremelnică la cea neîncetată şi dumnezeiască…“ (stihira a 3-a). Dar a cinsti pomenirea sfinţilor nu le este dat decât celor care-L iubesc pe Hristos: „Ceea ce a născut luminat pe începătura mântuirii noastre, astăzi de pe pământ se mută, Ana preacinstita. Veniţi, dar, iubitorilor de praznic şi iubitorilor de Hristos, luând flori de cântări, să grăim către dânsa: Înţeleaptă Ana! Fericit este pântecele tău, care a purtat pe Maica Cuvântului lui Dumnezeu, şi sânii cu care ai hrănit-o pe ea…“ (stihira I a Litiei). Dar iubitorul de Hristos îşi arată dragostea aceasta prin iubirea de curăţie. Aceştia sunt cei care cinstesc adormirea Anei: „Veniţi toţi iubitorii de feciorie şi doritori de curăţie. Veniţi să prăznuim cinstită adormirea Anei, că aceasta a născut pe Maria, fiica lui Dumnezeu, din care S-a născut Mântuitorul, Cel ce luminează şi sfinţeşte sufletele noastre“ (Stihira a 2-a a Litiei).

Nădejdea creştinilor, atunci când pomenesc pe sfinţi, este că aceştia se roagă pentru ei lui Hristos. Toate stihirile Litiei, în număr de şase, se încheie cu cerere de mijlocire către Hristos pentru mântuire: „…Pentru aceasta ne rugăm ţie, noi, cei ce săvârşim pomenirea ta cu credinţă, ca să-L rogi cu dânsa să mântuiască sufletele noastre“; „…şi stând înaintea Lui se roagă să ne dăruiască curăţire…“; „…împreunare sfântă şi de Dumnezeu cinstită, rugaţi pe Hristos-Dumnezeu să miluiască sufletele noastre“; „…Pe Acela să-L rugaţi, preafericiţilor, să miluiască sufletele noastre“ etc. Stihirile Stihoavnei încheie asemenea, aproape invariabil: „…Pe Acela acum roagă-L să dea sufletelor noastre mare milă“; „…Cu aceea rugaţi-vă Domnului să dea sufletelor noastre mare milă“; „…Roagă-te împreună cu aceea lui Hristos ca să dea sufletelor noastre mare milă“.

Canonul adormirii Sfintei Ana, alcătuit de Teofan, cântat la strană de glasuri cuvioase, face inima să vibreze de simţăminte alese.

Slava Laudelor pecetluieşte toată cinstirea sărbătorii: „Veniţi toţi iubitorii de feciorie şi poftitorii de curăţie, veniţi să prăznuim cinstită adormirea Anei. Că aceasta a născut pe Maria, fiica lui Dumnezeu, din care S-a născut Mântuitorul, Cel ce luminează şi sfinţeşte sufletele noastre“.

Urmează Doxologia cea mare care urcă adunarea credincioşilor în cer pentru săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii.

 

Preot Petru RONCEA

Adormirea Sf. Ana