/ Sfinţi şi Cuvioşi / Bătrânul Teofil Lavriotul

Bătrânul Teofil Lavriotul

Bătrânul Teofil Lavriotul

Acesta s-a născut în anul 1885 în Kaniani – Lamia și la botez a primit numele de Toma. În Lavra a intrat pentru a deveni monah pe data de 14 iulie 1910 și după un an de încercare, a fost făcut monah, primind numele de Teofil.

Părintele Teofil, deși a viețuit într-o mănăstire idioritmică, era foarte nevoitor, om de rugăciune și iubitor de acrivie monahală. Nu pierdea nici o slujbă. Intra în strana sa și stătea întotdeauna în picioare; nu pleca de acolo până ce nu se termina slujba.

Voia ca la slujbă să fie respectat tipicul, iar atunci când vedea încălcări, intervenea și corecta. Odată, la o priveghere, un călugăr tânăr a început să cânte Polieleul cu emfază și cu îngâmfare. La primul stih a mers bătrânul Teofil și i-a spus: „Nu te aude nici Dumnezeu, nici oamenii. Demonii dănțuiesc. Cu smerenie, cu smerenie să cântăm, ca să ne audă Dumnezeu și să Se bucure de noi ca de niște fii ai Săi”.

La chilia sa, ca să se nevoiască mai mult, nu aprindea niciodată focul iarna și niciodată nu a purtat ciorapi.

Postea atât de mult, încât proiestoșii mănăstirii îi dădeau canon să-și împuțineze postirea sa, ca să nu moară. Nu mânca mai înainte de ora mesei rânduite de el, deoarece socotea aceasta lăcomie. Aduna fructe, le punea în batista sa și nu mânca niciunul în afara mesei. Când sosea vremea mesei, făcea rugăciune și le mânca. Nu a mâncat carne niciodată, deși trăia în mănăstire idioritmică.

Puținii bani pe care Mănăstirea Lavra îi dădea părinților, bătrânul Teofil nu îi întrebuința pentru nevoile sale, ci îi dădea pentru repararea cuptorului mănăstirii. El însuși trăia atât de sărac și simplu, încât nu avea nevoi și cheltuieli.

Avea ascultarea de paraclisier, iar în ultima perioadă de chelar. Pe data de 15 ianuarie 1935 a fost ales proestos al mănăstirii, dar în curând s-a retras, fiindcă nu se potriveau cu caracterul său funcția de conducere și întâlnirea cu oficialitățile, dimpreună cu toate grijile unui proestos.

Odată, pe când era chelar, a pierdut cheile. Deoarece nu vedea bine, l-a chemat pe ieromonahul Vasilie și au mers să le caute în grădină, dar nu le-au găsit. Atunci bătrânul Teofil a spus: „Noi am făcut ceea ce am putut omenește, acum însă voi face rugăciune ca să le găsească Sfântul Mina”. A mers la chilia sa, a aprins o lumânare și a început să se roage. Dar înainte de a termina primul șirag de metanii, au căzut cheile înaintea sa.

Într-un an, în Săptămâna Luminată, a mers împreună cu ieromonahul Vasilie la Karyes ca să viziteze doi părinți, părintele Areta și părintele Cozma. Părinții au deschis, dar nu au vorbit deloc. Mai întâi au cântat „Hristos a înviat” și alte cântări, după care le-au urat bun venit și au vorbit, așa cum făceau părinții cei din vechime.

Pe bătrânul Teofil toți îl respectau în Mănăstirea Lavra pentru virtutea sa, în timp ce mulți tineri care veneau să devină monahi, îl aveau ca stareț al lor.

Era iubit de toți, fiindcă era pașnic și virtuos. Odată a auzit că doi lavrioți se certau. Îndată a mers și le-a spus: „Amândoi greșiți. Să puneți metanie unul altuia și să vă iertați”. Aceia l-au ascultat, au făcut ce le-a spus și s-au liniștit.

Odată, pe când se ruga, a fost răpit în contemplație și a avut o vedenie. După aceasta a spus părintelui Vasilie: „Cele pe care le-am văzut m-au înfricoșat, dar nu pot să le spun”.Bătrânul Teofil Lavriotul

În vara anului 1964, după sărbătorirea împlinirii a 1000 ani de la întemeierea vieții de obște în Sfântul Munte de către Sfântul Atanasie Athonitul, ctitorul Marii Lavre, proiestoșii lavrei au fost de acord ca să se apropie de țărmul Lavrei o corabie cu femei și preoți din Lavra să meargă pe acel vas cu Cinstita Cruce și diferite Sfinte Moaște spre închinare. Când bătrânul Teofil a aflat aceasta, s-a mâhnit pentru că socotea aceasta un lucru nepotrivit și înnoitor. Atunci a încercat în diferite chipuri ca să convingă pe părinții din sinaxa mănăstirii să zădărnicească apropierea acelei corăbii, dar văzând că nu reușește, a convins pe părinții care îi cereau sfatul să se roage cu șiragul de metanii toată noaptea. Deși corabia venise, fiindcă marea fusese foarte liniștită, iar a doua zi trebuia să aibă loc închinarea Sfintelor Moaște, în acea noapte rugăciunile bătrânului Teofil și ale celorlați părinți a transformat vremea, căci s-a ridicat o furtună și corabia a plecat ca să nu se primejduiască.

Când bătrânul Teofil s-a îmbolnăvit, părintele Vasilie l-a dus la spital. Ceilalți îl rugau ca măcar acum când era bolnav să dezlege postul, dar el nu a primit, zicând: „Atâția ani în Sfântul Munte nu am mâncat carne, iar acum să mănânc?”. Nici măcar la iaurt nu dezlega în zilele de dulce. După aceea l-au adus înapoi în lavră în cărucior. A zăcut la pat în chilia sa și șase preoți i-au făcut Sfântul Maslu. Acesta l-au săvârșit dimineața, iar la amiază bătrânul Teofil s-a ridicat din pat. Părinții s-au mirat că s-a sculat atât de repede, bătrânul Teofil a răspuns părintelui Vasilie cu simplitate: „Oare pentru ce ați făcut Sfântul Maslu? Nu pentru ca să mă fac sănătos? Să ai evlavie și credință în Taine”.

De atunci a mai trăit încă zece ani sănătos. În anul 1978, în Lunea cea Mare, a mers pe la toate chiliile și a cerut iertare de la părinți. În Marea Marți nu a coborât la slujbă. În Marea Miercuri l-a chemat pe ieromonahul Vasilie înainte de a se lumina de ziuă și i-a cerut să-l împărtășească, deoarece peste două ceasuri avea să plece la Cer. Și într-adevăr, după ce s-a împărtășit, și-a predat sfințitul său suflet în mâinile Domnului, pe Care l-a iubit și L-a slujit în toată viața sa.

A adormit și a fost înmormântat în Sfânta și Marea Miercuri, 18 aprilie 1978, la vârsta de 93 ani.

Să avem binecuvântarea lui! Amin.

Fragment din cartea în curs de apariţie “Din tradiţia ascetică și isihastă athonită”. Traducere din lb. greacă: Ierom. Ştefan Nuțescu

Bătrânul Teofil Lavriotul