/ Sfinţi şi Cuvioşi / Lavrentie, ostașul lui Hristos și căruțele cu șchiopi

Lavrentie, ostașul lui Hristos și căruțele cu șchiopi

Lavrentie, ostașul lui Hristos și căruțele cu șchiopiPuţini martiri sunt al căror nume să fie celebru cum este al Sfântului Lavrentie. Acesta era arhidiaconul papei Sixt.

Sixt, pe când era arhidiacon, l-a luat sub protecţia sa pe Lavrentie, iniţiindu-l în studiul Sfintei Scripturi. A­jun­gând papă, în 257, Sixt îl hirotoni pe La­vrentie diacon şi-l puse peste cei şapte dia­coni ce erau în serviciul bise­ricii romane. În această funcţie, acesta avea pe mâna sa tot tezaurul bise­ricii şi era însărcinat cu distribuirea venitu­rilor la săraci.

Dar veni vremea persecuţiei. Un sângeros decret contra creştinilor, dat de Valerian, prinse spre moarte pe episcop. Lavrentie îl urma plângând, zicându-i: „Unde te duci, părintele meu, fără fiul tău? Unde te duci, Prea Sfinţite, fără diaconul tău? Niciodată nu aduceai jertfa la Altar fără să slujesc. În ce ţi-am greşit, oare? Fost-am necredincios în împlinirea datoriei? Încear­că‑mă din nou şi vezi dacă ai ales o slugă netrebnică, spre a împărţi Sângele Domnului“ (Vieţile Sfinţilor, 1898, pg. 490).

Papa, atins de compătimire, îl mângâia, zicând: „Nu te părăsesc, fiule, o încercare mai mare şi o victorie mai strălucită te aşteaptă pe tine care eşti tare şi în puterea vârstei. Eu sunt cruţat din pricina slăbiciunii şi a vârstei. Peste trei zile mă vei urma“ (Ibidem, pg. 491). De acum era şi Lavrentie aprins de o dorinţă înfocată de a fi cu Iisus Hristos: „Cunoscând pe Hristos, Care S-a făcut nouă slujitor al darurilor celor de la Părintele, te-ai făcut diacon al Lui, purcezând către Dânsul prin sânge, preafericite“ (Cântarea a 5-a a Canonului Sfântului).

Papa Sixt, ştiind că păgânii vor confisca averea bisericii, l-a însărcinat pe Lavrentie s-o împartă la săracii care erau sub îngrijirea sa. Sedealna Canonului arată toată averea pământească a bisericii drept comoară în Cer: „Bogăţia cea cerească adunând-o şi săracilor aducând-o, ai risipit-o şi ai dat celor lipsiţi pâinea ta…“. Într‑adevăr, Lavrentie cercetă imediat pe toţi orfanii şi văduvele care erau în lipsă şi le împărţi toţi banii ce-i avea asupra sa. Biserica romană avea pe atunci, ca şi acum, bogăţii foarte mari. Vasele sacre erau magnifice şi aveau ornamente bogate de aur, argint şi diamante preţioase, astfel încât acestea înflăcărau pofta de pradă a păgânilor. Arhidiaconul avea de la episcopul său o listă cu numele tuturor nenorociţilor din Roma şi de mai departe. Vându o parte din vase şi împărţi banii acestor nenorociţi.

Curând veni însă prefectul Romei şi-i ceru bogăţiile bisericii: „Voi, creştinii, vă plângeţi adesea că vă tratăm cu asprime, dar acum nu este vorba de torturi; mă mulţumesc să cer cu blândeţe ceea ce poţi să dai. Ştiu că preoţii voştri se servesc cu vase de aur, spre a face libaţiuni, că primesc sângele sacru în cupe de argint şi că la sacrificiile de noapte aprindeţi lumânări de ceară, puse în candelabre de aur. Daţi-mi tezaurul ce l-aţi ascuns; împăratul are nevoie de el. Voi ziceţi să se dea Cezarului ce este al Cezarului; desigur că Dumnezeul vostru nu face bani; n-a adus bani în lume, ci a venit numai cu cuvinte. Daţi‑mi argintul vostru şi mulţumiţi-vă a fi bogaţi în cuvinte“ (Vieţile Sfinţilor, 1898, pg. 491). Lavrentie răspunse liniştit: „În adevăr, Biserica este bogată şi împăratul n-are odoare aşa de preţioase ca ea. Vei vedea o parte din ele, te rog numai să-mi dai puţin timp, ca să le pun în ordine“ (Ibidem).

Prefectul socotea că va scoate mari bogăţii de la Lavrentie, înainte de a-l ucide. L-a îngăduit trei zile pentru a le aduna pe toate. Arhidiaconul adună o mulţime mare de bătrâni gârboviţi, orbi, şchiopi, uscaţi,  muţi, leproşi, orfani, văduve şi fecioare, îi urcă în căruţe şi îi duse la împărat. Priveliştea era jalnică: o mulţime ce-ţi făcea scârbă să o priveşti. Privirii ameninţătoare a prefectului i-a opus Lavrentie cuvintele: „Aurul pe care-l doreşti este un metal urâcios, izvorul tuturor fărădelegilor. Aurul adevărat este lumina cerească de care se bucură aceşti săraci pe care‑i vezi. Ei se bucură acum de slăbiciunile lor. Nu cunosc acele vicii şi patimi, care într-adevăr sunt boli şi care fac pe cei puternici aşa de nenorociţi şi dispreţuiţi. Iată, în persoana acestor nenorociţi este comoara de care ţi-am vorbit. Mai vezi pietre de mare preţ, pe aceste văduve şi fecioare jertfite lui Dumnezeu?Lavrentie, ostașul lui Hristos și căruțele cu șchiopi

Biserica împodobită cu ele este iubită de Mirele ei, Iisus Hristos. Ea n-are altă avere; poţi să te serveşti de ea în folosul Romei, al Împăra­tului şi al tău“ (Ibidem, pg. 492).

Desigur, au urmat lanţurile şi moartea. „Fo­cul cel ma­terialnic pe tine arzându-te, mân­care prea­dulce te-ai făcut Împăra­tului tuturor, Cel ce iubeşte şi înse­to­şează de mân­tuirea noastră, pururea mă­rite“ (Cântarea a 6-a). Iar Cân­tarea a 9-a în­cepe astfel: „Junghiere întreagă şi tămâie bine primită te-ai adus Stăpânului, ispitindu-te ca aurul în cuptor, în focul muceniciei, şi te-ai făcut carte a Bisericii întâilor născuţi, vrednicule de minune“.

Prudenţiu pune convertirea Romei pe seama Sfântului Lavre­n­tie, arătând că rugăciunea sa fierbinte pentru ai săi pe care o rostea în timpul martiriului, a făcut pe mulţi senatori şi martori de faţă să se convertească la creştinism.

Fericindu-l pe Sfântul Lavrentie: „În grădinile desfătării ca un ostaş al lui Hristos după vrednicie desfătându-te şi împreună dănţuind cu puterile îngereşti…“ (Cântarea I a Canonului), noi fericim şi pe martirii noştri care au fost culcaţi şi ei pe grătarul focului supliciilor pentru dragostea lor de Hristos.

 

Preot Petru RONCEA

Lavrentie, ostașul lui Hristos și căruțele cu șchiopi