/ Sfinţi şi Cuvioşi / Sfânta Eufimia îl vizitează pe Sf. Pasie Aghioritul

Sfânta Eufimia îl vizitează pe Sf. Pasie Aghioritul

Sfânta Eufimia îl vizitează pe Sf. Pasiei AghioritulDacă aş fi ştiut ce slavă au sfinţii în cer, aş fi făcut tot ce aş fi putut ca să îndur chinuri şi mai mari.

„Tocmai mă întorsesem din lume, unde ieşisem pentru o problemă bisericească. Marţi (27 februarie 1974), pe la ora 10 dimineaţa, stăteam în chilie şi făceam Ceasurile. Deodată am auzit o ciocănitură în uşă şi o voce de femeie spu¬nând: «Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri…» Atunci m-am gândit: «Cum de a intrat o femeie în Sfântul Munte?» Cu toate acestea am simţit o dulceaţă dumnezeiască înlăuntrul meu şi am întrebat:
– Cine este?
– Eufimia.
«Care Eufimia? m-am întrebat în sinea mea. Nu cumva vreo femeie a făcut vreo nebunie şi a venit în Sfântul Munte îmbrăcată în haine bărbăteşti? Acum ce să fac?» Aceea a bătut din nou la uşă, iar eu iarăşi am întrebat:
– Cine este?
– Eufimia.
Mă aflam în îndoială şi de aceea nu am deschis. Când a bătut a treia oară, uşa, care era zăvorâtă pe dinăuntru, s-a deschis singură. Apoi am auzit paşi pe hol. Am sărit ca să deschid uşa chiliei şi am văzut înaintea mea o femeie cu capul acoperit. O însoţea cineva care semăna cu Evanghelistul Luca şi care a dispărut îndată. Cu toate că eram sigur că aceasta nu era o nălucire de la cel viclean, pentru că avea o strălucire deosebită, am întrebat-o cine este.
– Muceniţa Eufimia, mi-a răspuns aceea.
– Dacă eşti Muceniţa Eufimia, vino să ne închinăm Sfintei Treimi. Tot ce fac eu să faci şi tu.
Dar când încă se mai afla pe hol, a început să facă metanii, însă nu spre biserică, ci spre chilia mea. La început mi s-a părut ciudat, dar după aceea mi-am amintit că aveam deasupra uşii chiliei mele o iconiţă de hârtie cu Sfânta Treime.
Apoi am intrat în biserică şi am făcut o metanie spunând: «În numele Tatălui.» A repetat şi ea după mine, făcând o metanie. «Şi al Fiului». «Şi al Fiului», a repetat ea cu o voce subţire.
– Mai tare, ca să aud şi eu! Iar ea a repetat mai tare.
După ce ne-am închinat şi a treia oară, rostind: «Şi al Sfântului Duh», i-am spus: «Acum să mă închin şi eu la tine». M-am închinat ei şi i-am sărutat picioarele şi vârful nasului, căci a o săruta pe faţă am considerat că este o necuviinţă. După aceea sfânta s-a aşezat pe scăunel, iar eu pe cufăr şi mi-a dezlegat nedumerirea pe care o aveam (în legătură cu un subiect bisericesc). Apoi mi-a povestit viața ei. Ştiam că există o Sfântă Eufimia, dar viața ei nu o cunoşteam. Când mi-a povestit mucenicia ei, nu numai că o auzeam, dar parcă o vedeam, o trăiam. M-am înfricoşat.
– Cum ai răbdat astfel de chinuri? am întrebat-o.
– Dacă aş fi ştiut ce slavă au sfinţii în cer, aş fi făcut tot ce aş fi putut ca să îndur chinuri şi mai mari.
După această întâmplare, timp de trei zile nu am putut să fac nimic. Tresăltam de bucurie şi slăveam neîncetat pe Dumnezeu. Nu puteam nici să mănânc, nici nimic altceva să fac… doxologie neîncetată.”
Într-o epistolă de a sa scria: „în toată viaţa mea nu-mi voi putea plăti marea mea datorie faţă de Sfânta Eufimia care, deşi îmi era necunoscută şi fără să aibă vreo îndatorire faţă de mine, mi-a făcut această mare cinste…” După ce a povestit acest fapt dumnezeiesc, Stareţul a adăugat cu smerenie că Sfânta Eufimia i s-a arătat „nu pentru că aş fi fost vrednic, ci fiindcă în acea vreme mă preocupa un subiect care privea situaţia Bisericii în general. Dar şi pentru alte două motive”. Stareţul a fost foarte impresionat şi se minuna cum de o femeie cu trup atât de firav a putut răbda atât de multe chinuri. „Să fi spus că era una… (voia să spună una voinică şi puternică), dar era o mână de om”.

Ieromonahul Isaac, Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul, Ed. Evanghelismos, București, trad. din lb. greacă: Ierom. Ștefan Nuțescu

 Sfânta Eufimia îl vizitează pe Sf. Pasie Aghioritul