/ Sfinţi şi Cuvioşi / SFÂNTUL APOSTOL TOMA CEL MINUNAT

SFÂNTUL APOSTOL TOMA CEL MINUNAT

SFÂNTUL APOSTOL TOMA CEL MINUNATSfântul Apostol Toma, numit şi    Geamănul, pomenit în 6 octombrie, era din cetatea Galileii şi era pescar. A avut fericirea de a trăi pe vremea Mântuitorului Hristos, de a-L cunoaşte, de a crede în El şi de a-L urma. Nu era cărturar, dar el aducea lui Hristos un suflet cinstit şi curajos care-L iubea până la moarte. Drept aceea a şi fost el ales de Hristos şi numărat între cei doispre­zece ucenici ai Săi (Proloagele, Ed. Mitr. Olteniei, Craiova, 1991, vol. I, p. 143). Prima stihiră a Stihoavnei Vecerniei ni-l prezintă ca pe un ales mărgăritar aflat de Hristos în ţarina lumii: „Ca pe un mărgăritar luându-te Hristos, Iubitorul de oameni, din marea tulburării lumeşti, prin tine a îmbogăţit pe cei lipsiţi şi cuprinşi de sărăcia nevoilor…“

Evanghelia ne vorbeşte şi de căderea lui Toma, adică de îndoiala lui de a crede că Domnul a înviat din morţi (Ioan 20, 25). Dar necredinţa lui i-a fost izvor de o şi mai aleasă încredinţare asupra îndoitelor lucrări şi a îndoitelor firi ale Mântuitorului: „Toma cel minunat a des­chis izvorul dogmelor, Stăpâne, celor de Dumnezeu înţelepţiţi; că de coasta Ta a­tingându-se, îndoite lucrări şi îndoite firi împreună a cunoscut, şi a strigat: Tu eşti Dumnezeul meu şi Stăpânul, Tu şi Domnul măririi, Cel ce pentru mine trup Te-ai făcut“ (Stihiră de la Doamne, strigat-am). Atingerea de rănile Mântuitorului i-a schimbat cu bucurie necredinţa în dreaptă credinţă şi astfel Toma, fiind aprins prin lucrarea Duhului, a fost trimis de Dumnezeu să înveţe dogmele dumnezeieştii înţelepciuni până în îndepărtata Indie: „Cu podoaba virtuţii fiind împodobit însuţi văzătorule, şi cu minunile, grozăvia indienilor cu dumnezeiasca lumină o ai strălucit prin credinţă şi ai luminat întunecarea lor“ (Stihiră a Cântării a 3-a a Canonului Sfântului).

Vom arăta aici o întâmplare minunată de la o nuntă din India la care a luat parte şi Toma Apostolul. Sina­xarul din Minei ne-o prezintă înaintea celei cu palatul din cer.

Întâmplându-se Toma în cetatea Andrapole, tocmai atunci avea nuntă mai-marele cetăţii aceleia care îşi mărita o fiică. Apostolul şezuse la masă mai jos decât toţi, dar, dacă toţi se ospătau, el în schimb nu mânca, ci, fiind în grijă şi pe gânduri, se păzea pe sine şi stătea liniştit. Dar una dintre slugi, îngâmfându-se, a dat Sfântului o palmă peste obraz, zicându-i: Dacă ai venit la nuntă, nu şedea posomorât, ci te bucură şi te veseleşte împreună cu ceilalţi oaspeţi. Iar Apostolul i-a zis celui ce i-a dat palma: Să-ţi ierte Domnul greşeala în veacul viitor, iar în acesta de acum, mâna care s-a întins fără de cale asupra mea să o împartă fiarele sălbatice pentru a multora învăţătură şi certare. Şi îndată, după cuvânt, alergând acela ca să aducă apă, a ieşit o fiară ce pândea acolo la fântână, de l-a sfâşiat şi a murit. Atunci un câine, găsind în drum mâna ce lovise pe Sfântul şi luând-o în gură, a intrat cu ea unde era masa, ca şi cum ar fi arătat tuturor pedeapsa ce a luat acela pentru lovirea ce a dat Apostolului. Şi, mirându-se toţi câţi erau acolo a cui să fie mâna aceea, o oarecare femeie evrei­că, ce cânta cu fluierul la nuntă, a strigat cu glas mare şi a zis: Mare taină ni s-a arătat astăzi, nuntaşilor! Sau Dumnezeu, sau Apostolul lui Dumnezeu a vrut să şadă împreună cu noi la masă; pentru că eu, cântând cu fluierul şi veselindu-vă, am auzit pe un om de o limbă cu mine, care a zis evreieşte către paharnicul care l-a lovit: «Mâna ta cea dreaptă ce m-a lovit să fie ruptă de câini în viaţa aceasta pentru ca să vadă toţi şi să se înţelepţească!». Şi iată că s-a înfăptuit cuvântul lui.

După ce a trecut nunta, tatăl miresei a chemat pe Apostol şi i-a zis: De vreme ce ştii prin blestemul tău a pricinui moarte, arată şi puterea rugă­ciunii tale la fiica mea pe care o am dat astăzi. Primind bucuros Apostolul aceasta, a intrat în cămara de nuntă şi a întărit pe tineri spre curăţenie, convingându-i să urască dulceaţa poftei trupeşti şi dându-i apoi în seama lui Dumnezeu.

Sinaxarul încheie această curajoasă faptă a Apostolului cu însăşi convertirea la creştinism a chiar tatălui fetei, care, deşi s-a tulburat la început de starea fiilor săi, mai pe urmă a fost el însuşi câştigat de către chiar fiii săi, Apostolul Toma desăvârşindu-i cu Sfântul Botez şi făcân­du‑i propovăduitori ai Sfintei Evanghelii.

Lărgirea hotarelor Împărăţiei lui Dumnezeu în lume nu putea lăsa indiferent pe diavolul. Acesta, speriat de bisericile ce se întemeiau în pământul pe care de demult se credea stăpân, a urzit în inimile împotrivitorilor lui Hristos moartea Apostolului. La porunca unui rege păgân, el a fost străpuns cu suliţa ca şi Învăţătorul său. Slava Stihoavnei Vecerniei trece ca un fir roşu prin toată viaţa lui: „Cele dumnezeieşti ale înţelepciunii lui Hristos văzând, pahar înţelegător de taină te-ai arătat, Toma Apostole, prin care se veselesc sufletele credincioşilor. Căci cu dumnezeiescul năvod al Duhului ai scos pe popoare din adâncul deznădăjduirii. Pentru că din Sion au ieşit, ca un râu al harului, dogmele tale dumnezeieşti, izvorând în toată lumea. Pentru aceasta, patimilor lui Hristos urmând, în coastă ai fost împuns, intrând în norul nestricăciunii. Pe Acela roagă-L să miluiască sufletele noastre“.

 

Pr. Petru Roncea

SFÂNTUL APOSTOL TOMA CEL MINUNAT