/ Sfinţi şi Cuvioşi / Sfântul Arsenie Capadocianul vindecă o musulmană oarbă

Sfântul Arsenie Capadocianul vindecă o musulmană oarbă

Sfântul Arsenie Capadocianul vindecă o musulmană oarbă

 

Odată au adus de la Telelides la Hagi-efendi, într‑o zi de miercuri, o musulmană oarbă cu numele Fatma, ca să-i citească și să se facă bine. Fiindcă Părintele era zăvorât, însoțitorii oarbei au bătut în ușa chiliei lui destul timp, dar neprimind răspuns, au lăsat-o afară și au mers la odihnă. În ceasul acela o femeie din sat, căreia îi anchilozase mâna, a mers la chilia lui Hagi-efendi și a luat pământ de sub pragul ușii, cu care frecându-și mâna, s-a făcut bine. (Așa făceau toți farasioții în aceste zile când era închis și nu-l deranjau.) Când a văzut-o pe oarbă, a întrebat-o de ce așteaptă, iar aceea i-a spus pricina. Atunci săteanca i-a spus:

– Ce stai și pierzi timpul? Nu știi că Hagi-efendi nu deschide miercurea și vinerea? Ia pământ de la pragul ușii lui și freacă-ți ochii și te vei face bine, așa cum facem toți în aceste zile când ne îmbolnăvim.

Săteanca a plecat la treaba ei. Musulmana, deși la început s-a mirat de ceea ce auzise, după aceea însă a început să caute pragul ușii și aflându-l, a luat pământ, a început să-și frece ochii cu el și îndată a început să vadă ca prin ceață. De bucurie a luat o piatră și a început să bată ca o nebună în ușa Părintelui Arsenie, care a deschis și văzând că este musulmană, deși nu vorbea în ziua aceea, a făcut pogorământ și a întrebat-o ce vrea. l-a spus motivul și Părintele a luat Evanghelia, i-a citit și îndată și-a căpătat vederea. Atunci aceea, de bucurie, a căzut la picioarele lui și i s-a închinat cu evlavie, dar Părintele a certat-o și i-a spus:

– Dacă vrei să te închini, închină-te lui Hristos, Care ți-a dat lumina, iar nu mie!

După aceasta femeia a plecat bucuroasă să-i caute pe însoțitorii ei și au plecat apoi spre satul lor.

 

 

Fragment din cartea ”Sfântul Arsenie Capadocianul” scrisă de Cuviosul Paisie Aghioritul. Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București 2006.

 

Sfântul Arsenie Capadocianul vindecă o musulmană oarbă