/ Sfinţi şi Cuvioşi / SFÂNTUL GHERASIM DE LA IORDAN ŞI UMANIZAREA ANIMALELOR

SFÂNTUL GHERASIM DE LA IORDAN ŞI UMANIZAREA ANIMALELOR

SFÂNTUL GHERASIM DE LA IORDAN ŞI UMANIZAREA ANIMALELOREpiscopul Jean Kovalevsky, în cartea sa numită «Taina originilor», apărută la Editura Anastasia, în 1996, arată că scopul planului dumnezeiesc este ca, printr-o mişcare dublă – scara lui Iacov –  superiorul să se aplece către inferior, iar inferiorul să se înalţe către superior, după pilda lui Dumnezeu Care S-a întrupat pentru ca lumea să se îndumnezeiască. În continuare, „omul este chemat să umanizeze animalele, animalele umanizate să animalizeze plantele, plantele animalizate să vegetalizeze mineralele, mineralele să pacifice elementele, astfel încât mineralele să se vegetalizeze, plantele să se animalizeze, animalele să se umanizeze (adică să dobândească limbajul uman) şi oamenii să se îndumnezeiască. Regnurile inferioare sunt determinate de cele superioare. Dumnezeu devine om, pentru ca omul să devină Dumnezeu. Evoluţia universului depinde doar de om. Singur omul îndumnezeit poate umaniza fiarele (a se vedea legăturile sfinţilor cu fiarele şi profeţiile lui Isaia)“ (pag. 57).

O astfel de legătură a sfinţilor cu fiarele sălbatice este în atenţia sinaxarului acestui număr. Sfântul Gherasim de la Iordan, pomenit în 4 martie, s-a deprins încă de copil cu frica de Dumnezeu.

„Înţelepţite de Dumnezeu, părinte Gherasim, într-aripându-ţi gândul tău cu credinţă spre Domnul, nestatornicia celor lumeşti ai defăimat şi, pe umerii tăi luându-ţi crucea, Stăpânului tău celui din cer ai urmat, supunând judecăţii trupul cel cu anevoie de înfrânat, cu nevoinţele pustniciei, prin puterea Sfântului Duh“ (prima stihiră a Cuviosului, de la „Doamne, strigat-am…“).

După ce a primit sfinţitul chip monahicesc în adânca pustie a Tebaidei Egiptului, a revenit în patria sa şi s-a dus în pustie, aproape de Iordan, de unde i-a rămas şi numele de Sfântul Gherasim de la Iordan. Aici a strălucit ca o stea luminoasă, cu razele faptelor bune, întemeind chiar şi o mânăstire lângă râul Iordanului, după cum spune o stihiră a cântării a 6-a: „Ca un luceafăr ai strălucit în întunericul vieţii, Gherasim, şi ai povăţuit pe oameni către lumina trăirii îngerilor celor fără de trup“.SFÂNTUL GHERASIM DE LA IORDAN ŞI UMANIZAREA ANIMALELOR

Urcându-se astfel, prin înfrânare, pe muntele trăirilor duhovniceşti şi al curăţiei, şi dănţuind în grădinile cele neveştejite ale virtuţilor, îndumnezeitul Gherasim începu să culeagă din destul florile minunilor. „Păzind vrednicia cea după chipul lui Dumnezeu,te-ai arătat înfricoşător fiarelor celor neîmblânzite, purtătorule de Dumnezeu, cântând neîncetat cântare de mulţumire lui Dumnezeu“, ne spune slava cântării a 7-a. Sinaxarul din Minei ne spune că sfântul avea pe lângă sine un leu care îi slujea şi care, pe lângă toate celelalte slujbe pe care i le făcea, mai făcea şi pe aceea că ducea la păscut şi aducea înapoi catârul care îi căra sfântului apă. Odată, pe când leul dormea, nişte călători care treceau pe acolo cu cămilele lor, văzând catârul păscând singur, l-au luat şi l-au legat de cămilele lor, pornind mai departe. Spre seară, monahul care-şi făcea ucenicia pe lângă sfântul Gherasim, văzând că leul vine singur, s-a mâhnit, socotind că leu, a mâncat catârul. Iar sfântul Gherasim a poruncit ca leul să îndeplinească pe mai departe şi slujba catârului. Leul a primit aceasta şi, tot timpul cât catârul a fost ţinut de către neguţătorii care-l luaseră, purta vasele cu apă pe spinarea lui şi, alergând cât putea de repede, se silea să aducă apă.

Dar s-a întâmplat ca neguţătorii amintiţi, la întoarcere, să apuce pe aceeaşi cale. Când s-au apropiat de râul unde se găsea leul ca să aducă apă, leul, văzând şi cunoscând catârul, care urma cămilelor, fiind legat de ele, năpustindu-se cu o săritură neaşteptată, a înspăimântat pe neguţători şi i-a pus pe fugă. Apoi, apucând catârul de căpăstru, l-a tras după sine, iar catârul a tras după el toate cămilele de care era legat şi care, la rândul lor, erau legate una de alta, aşa cum este obiceiul, şi le-a adus la chilia sfântului. Văzând aceasta, Sfântul Gherasim a zis: în deşert am grăit rău despre leu; deci, să fie mai departe slobod de slujba pe care o săvârşea şi să se ducă să petreacă după obiceiul său. Atunci leul, plecându-şi capul, ca şi cum ar fi mulţumit sfântului, şi-a luat calea către munte. Şi, o dată pe săptămână, venea şi se apropia de sfânt, plecându-şi capul înaintea lui, ca şi cum i s-ar fi închinat.

După ce sfântul Gherasim s-a săvârşit din viaţă, leul a venit din nou să-şi primească binecuvântarea. Dar, negăsind pe sfânt şi auzind de la ucenicul acestuia despre sfârşitul lui şi fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici nişte mugete uşoare, dar în cele din urmă, răcnind cu multă putere, şi-a dat duhul pe mormântul sfântului. Condacul sfântului ne aduce aminte de aceasta: „Aprinzându-te de dorirea celor de sus, asprimea pustiului Iordanului mai mult decât toate dulceţile lumii ai socotit-o, acolo plecându-se ţie fiara cu ascultare până la moarte, cu jale pe mormântul tău s-a sfârşit, într-acest fel preamărindu-te Dumnezeu; pe Care roagă-L pentru noi, părinte Gherasim“.

Legătura aceasta de supunere şi dragoste dintre leu şi sfântul lui Dumnezeu, Gherasim, ne arată câtă ascultare aveau fiarele către Adam, în rai, mai înainte de a lui neascultare şi cădere.

Revenind, în încheiere, la autorul menţionat la început, cităm câteva paragrafe de la paginile 128 şi 129: „Blestemul păcatului originar a căzut şi asupra naturii şi odată cu ea şi animalele s-au dezumanizat, aşa cum omul s-a dezdumnezeit. (…) Prefigurând Biserica, Arca lui Noe salvează o dată cu omul toate animalele. Psalmii de preamărire, de la 148 la 150, poruncesc şi animalelor să-L laude în fiecare dimineaţă pe Domnul, iar Evanghelia ne povesteşte că, după ispitirea Lui, Iisus «era cu animalele sălbatice» şi că «îngerii Îi slujeau». (…)

Animalele sunt şi ele părtaşe lumii transfigurate. Profeţii înşişi le vedeau în extazul lor vizionar: «Lupul locuieşte cu mielul, pantera se culcă lângă ied, viţelul şi puii de leu pasc împreună sub paza unui băieţel etc.» Aceste câteva observaţii sunt doar o sumară trecere în revistă a teologiei animalelor“. Şi aceasta, cu prilejul acestei scurte incursiuni în viaţa Sfântului Gherasim de la Iordan.

 

Preot Petru RONCEA

SFÂNTUL GHERASIM DE LA IORDAN ŞI UMANIZAREA ANIMALELOR