/ Sfinţi şi Cuvioşi / SFÂNTUL IOAN CEL MILOSTIV

SFÂNTUL IOAN CEL MILOSTIV

SFÂNTUL IOAN CEL MILOSTIVSfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, pomenit la 12 noiembrie, s-a născut la Amatonta, în Cipru. După ce i-au murit şi femeia şi copiii, Ioan şi-a împărţit frumoasa avere, ce o avea, la săraci, strălucind şi în alte fapte bune, acestea ridicându-l mai târziu pe scaunul patriarhal al Alexandriei, în anul (108, la vârsta de 50 de ani).

Cea dintâi grijă a sa a fost să-şi facă o listă cu cei săraci pe care-i numea stăpânii şi domnii săi, pentru că Iisus Hristos le-a dat putere a deschide porţile cerului. „Risipit-ai, şi ai dat celor lipsiţi pâinea ta, Ioane minunate, râvnind la mila Stăpânului tău Cel Preamilostiv, preacuvioase. Pentru aceea, rămâne cu adevărat în veci pomenirea ta, Sfinte“, aşa încep stihirile de la „Doamne, strigat-am…“, la Vecernia Sfântului.

În ziua hirotonirii, a luat unele măsuri în favoarea săracilor: a oprit a se vinde cu cumpene strâmbe, în dauna săracilor; de asemenea, a oprit pe servitorii şi ofiţerii săi de a lua daruri etc. O dată, pe când era gata să plece la biserică, a venit o femeie care se plângea în contra ginerelui său. Cei din casă îi spuneau să aştepte până va veni de la biserică. Dar Sfântul, auzind, zise: „Cum îmi va asculta Dumnezeu rugăciunea, dacă eu nu voi asculta pe această femeie?“

Veniturile sale, potrivite cu demnitatea scaunului său, le împărţea la săraci. Când i se zicea să aibă grijă şi de biserica sa, el le spunea o vedenie pe care o avusese în tinereţe. „Într-o zi – zice – milostenia mi se arătă sub figura unei femei încununate cu lauri şi mai strălucită decât soarele; ea se apropie de mine şi-mi grăi: «Eu sunt fiica mai mare a Împăratului; dacă te-ai purta bine, te voi duce înaintea Lui, căci nimeni nu se duce cu mai mare îndrăzneală decât mine. Eu L-am făcut să Se pogoare din Cer pe pământ, pentru ca, întrupându-Se, să poată răscumpăra pe toţi oamenii»“.

Stihira a doua a Stihoavnei Vecerniei îi pecetluieşte, prin urmare, numele consacrat, acela de Milostiv: „Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi, dătător bogat celor ce au trebuinţă, izvor al milostivirii, fântâna milei, sprijinirea celor căzuţi, ocrotitorul văduvelor, cercetătorul bolnavilor, îmbrăcămintea celor goi, părintele sărmanilor, îndreptare celor căzuţi, acoperământ mântuitor celor străini, mângâietorul celor ce plâng, apărătorul celor nedreptăţiţi, izbăvitorul celor neştiutori. Roagă-te lui Hristos să dea sufletelor noastre mare milă!“.

Pe cât era de darnic, pe atât era de restrâns către sine. Masa, mobila lui, veşmintele, toate îi erau foarte simple. Un om bogat din Alexandria, ştiind că Sfântul avea o pătură proastă pe patul său, îi trimise un acoperământ preţios, rugându-l a se servi de el. El îl primi, dar nu putu dormi toată noaptea, gândindu-se la atâţia nenorociţi, cărora le lipseşte strictul necesar. A doua zi, îl vându şi împărţi banii la săraci. Bogatul cumpără pătura şi o dădu iar Sfântului, care iarăşi o vându.SFÂNTUL IOAN CEL MILOSTIV

De bună seamă că nu tot timpul era întrebuinţat numai cu milostenia. Avea o hotărâre pentru rugăciune, pentru studiul Sfintei Scripturi şi pentru citire.

Încredinţat că gândul la moarte este motivul cel mai puternic pentru priveghere, punea să-i sape, pe fiecare zi, mormântul; iar unul era însărcinat să-i zică, chiar în timpul celor mai frumoase ceremonii: „Stăpâne, mormântul nu-i gata; dă poruncă să se termine, că nu ştii ceasul morţii!“

Acest Sfânt Patriarh învinsese orice simţire de mândrie. El se credea fericit când i se da ocazii a suferi injurii. Nemulţumit a suferi cu răbdare numai injuriile personale, lucra din toate puterile spre a împăca pe cei învrăjbiţi. Iată mijlocul ce-l întrebuinţă cu un boier îngâmfat. L-a rugat să vină la el şi să asculte Sfânta Liturghie. Pe când ziceau amândoi Tatăl nostru, Sfântul tăcu la cuvintele: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri“, pe care le zise numai boierul. Apoi, îi zise să cugete serios la cele spuse. Boierul, care nu se aştepta la una ca asta, căzu în genunchi şi făgădui Sfântului a se împăca cu vrăjmaşul său, ceea ce şi făcu.

Sfântul Ioan era foarte zelos pentru apărarea odorului credinţei. El se nevoia a feri pe creştini de otrava ereziei. Dădea exemplu de tărie când era vorba să menţină buna ordine. Auzind că mai mulţi vorbeau pe afară, în timpul serviciului său, el se duse după ei şi şezu în mijlocul lor. Văzându-i pe aceştia nedumeriţi de purtarea sa, Sfântul le zise: Fiilor, trebuie ca păstorul să fie cu oile sale!“. Vinovaţii recunoscură greşeala şi nu mai făcură aşa.

Sfârşitul vieţii l-a avut, ştiind mai dinainte, printr-o vedenie, cum va fi. Mergând la Constantinopol, să se întâlnească cu împăratul, împreună cu unul, Niceta, avu pe drum o vedenie care-i anunţa moartea sa. Atunci, Sfântul Ioan nu mai merse mai departe, zicându-i lui Niceta: „Mă chemi ca să văd pe împăratul; nu mai pot, pentru că Împăratul Cerului mă cheamă la Dânsul“. Astfel, îşi dădu sufletul Împăratului Ceresc, chiar în satul său natal, în Amatonta, din Cipru.

Cinstirea sa se face la 12 noiembrie, fiind sărbătorit nu numai de creştini, ci şi de necreştini, pentru faptele milosteniei sale.

Slava Laudelor preamăreşte încununarea vieţii Sfântului: „Bine, slugă bună şi credincioasă, bine, lucrătorule al viei lui Hristos, tu şi greutatea zilei ai purtat, tu şi talantul cel dat ţie l-ai înmulţit şi pe cei care au venit după tine nu i-ai pizmuit. Pentru aceasta s-a deschis ţie uşa cerurilor; intră întru bucuria Domnului tău şi te roagă pentru noi, Ioane fericite!

Culegere şi prelucrare,

Preot Petru RONCEA

 

Vezi aici o colecție de imagini din Biserica San Giovani, Veneția (Moaștele Sf. Ioan cel Milostiv)

SFÂNTUL IOAN CEL MILOSTIV