/ Sfinţi şi Cuvioşi / SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN

SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN

SFÂNTUL IOAN DAMASCHINMahomed, faimosul amăgitor, supuse o mare parte din Arabia înaintea morţii sale care se întâmpla în anul 632. Succesorii săi i-au întins cuceririle până în Haldeea şi Persia. Omar se făcuse stăpân pe Palestina, Siria, Mesopotamia şi Egipt şi muri în 641. Otman şi Ali au fost ridicaţi pe rând la Califat, dar muriră, tot pe rând, în 655 şi 660. Ali a întemeiat mahomedanismul, dar unele din popoarele subjugate au aderat la principiile lui Omar şi Otman, astfel încât Mahomed avea acum două tabere ce erau una împotriva celeilalte, însă ambele se închinau lui Allah. Aceasta era situaţia în Orient, când a venit pe lume Sfântul Ioan. Pentru că s-a născut la Damasc, i s-a dat apoi supranumele de Damaschin. Pomenirea i se face în ziua de 4 decembrie.

Pe tatăl său, cu toate că era foarte zelos pentru creştinism, totuşi, din cauza talentelor sale, califii l-au ridicat la dregătoria de ministru sau secretar de stat. Piosul ministru îşi îndoi evlavia şi grija ce avea asupra lui, potrivit cu mărimea pericolului în care vedea el că este expusă credinţa sa; mai ales se îngrijeaSFÂNTUL IOAN DAMASCHIN de fiul său, Ioan, a cărui credinţă o vedea expusă la curtea principilor necredincioşi. Răscumpărând un călugăr grec, distins, pe nume Cosma, îi încredinţă acestuia grija pentru educaţia fiului său. Ioan ajunse, în sfârşit, un om virtuos şi iscusit, astfel că meritele sale atrase atenţia Califului ca- re-l făcu guvernator al Damascului. Dar Sfântul se temea şi de aerul ce-l respira. În sfârşit, îşi dădu demisia şi, împărţindu-şi averea săracilor şi bisericilor, se retrase în lavra Sfântului Sava, de lângă Ierusalim, împreună cu un alt Cosma cu care îşi făcuse împreună studiile şi care ajunsese episcop de Maiuma, în Palestina. Slava Cântării întâi a Canonului Cuviosului îi fericeşte alegerea: „Ca un judecător înţelept şi iscusit, cugetând prea bine la firea celor ce sunt, ai ales cele veşnice în locul celor trecătoare şi ai schimbat cele vremelnice cu cele mai bune, Părinte Ioane. Pentru aceasta şi Hristos acum te-a preamărit“.

Scăpat de robia lumii, vedea cât de plăcut este a trăi în singurătate. În lavră i s-a dat drept conducător un călugăr bătrân, foarte iscusit în conducerea sufletelor. Acest dascăl îi dădu poveţele următoare: „Niciodată nu trebuie să-ţi faci pe voie. Deprinde-te a muri ţie în toate, ca să depărtezi din inima ta alipirea de orice făptură. Jertfeşte lui Dumnezeu toate faptele tale, nevoinţele şi rugăciunile. Nu te mândri de ştiinţa ta, nici de vreun folos, oricare ar fi el; ci încredinţează-te că în sine nu eşti altceva decât neştiinţă şi slăbiciune. …“ (Vieţile Sfinţilor, 1898). Conducătorul său spiritual voia să-l scape cu orice preţ de patima deşertăciunii.

Odată, un călugăr – fiind nemângâiat de moartea fratelui său – Ioan, ca să-l mângâie, îi spuse în greceşte un vers, al cărui înţeles era că tot ce distruge timpul este deşertăciune. Conducătorul său, temându-se ca nu cumva ispita de a face paradă de ştiinţa sa să nu-i robească inima, i-a făcut mustrări aspre: „Ai călcat porunca: Să nu vorbeşti fără trebuinţă“ (Ibidem). Şi l-a închis într-o chilie, poruncin-du-i să nu mai cânte niciodată, oricât de puţină cântare, după meşteşugul muzicii pe care îl ştia. Robul lui Dumnezeu se simţi vinovat de nesupunere; şi, în loc să se dezvinovăţească, precum că intenţia sa a fost curată, rugă pe ceilalţi călugări să mijlocească pentru el şi să-l ierte de greşeala ce a săvârşit-o. I s-a dat iertare, dar cu condiţii foarte umilitoare, la care se supuse cu bucurie.SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN

„Se zice însă că, arătându-se în vis bătrânului Prea Sfânta de Dumnezeu Născătoare, i-a zis să poruncească ucenicului său Ioan să alcătuiască laude spre slava lui Hristos, Celui ce S-a născut dintr-însa fără de sămânţă, şi spre lauda şi veselia creştinilor, celor care sunt datori să o laude din inimă“ (Proloagele, vol. I, Editura Mitrop. Olteniei, 1991, pag. 306). Conducătorul său, văzându-l acum statornic în virtute, îi îngădui să se folosească de talentele sale pentru a scrie spre folosul Bisericii. După câtva timp, i se ordonă a lua pana pentru apărarea credinţei atacată de eretici.

„Vădit-ai limpede în scris, Ioane, erezia lui Nestorie, care despărţea cele două firi în Hristos şi erezia lui Sever, care le amesteca, şi nebunia monotelită şi credinţa cea într-o singură lucrare; şi ai făcut să strălucească tuturor marginilor lumina Ortodoxiei“. Cinstirea icoanelor fiind primejduită, în continuare, Cântarea a 8-a, a Canonului Cuviosului, zice: „Semănat-a vrăjmaşul, după obicei, neghina ereticilor în Biserica lui Hristos, pentru a nimici închinarea Lui în cinstitele icoane; ci te-a aflat neadormit pe tine, Ioane, smulgând toată sămânţa cea înşelătoare“.

Pentru că iconoclaştii se mândreau cu protecţia împăratului Leon Isaurul, care publicase în anul 726 edicte contra icoanelor, Sfântul Ioan scrise cele trei cuvântări despre imagine. În primul cuvânt, arată că Biserica este cu neputinţă să mai cadă în idolatrie. Face deosebirea între închinarea către Dumnezeu, pe care o numeşte latrie şi închinarea ce se cuvine sfinţilor, dovedind învăţătura Bisericii pe autoritatea Părinţilor. În al doilea cuvânt, arată că împăratul nu trebuie să dea edicte împotriva doctrinei Bisericii; autoritatea împăratului este mărginită. În al treilea cuvânt, aduce dovezi din Tradiţie pentru cultul ce s-a dat, în tot timpul, icoanelor. Dar el nu scrie numai împotriva iconoclaştilor, ci cutreieră Palestina spre a sfătui pe creştinii prigoniţi.

Sfântul Ioan Damaschinul a luminat Biserica, îmbrăcând-o în strălucirea cântărilor în vremea ultimului Sinod ecumenic. Sfântul Ioan, teologhisitorul dumnezeieştii Întrupări a Cuvântului, a fost oprit a mai scrie pentru a i se vădi virtutea ascultării. Sfântului Ioan i s-a ordonat de către părintele său duhovnicesc să scrie întru apărarea Bisericii, cunoscându-i râvna şi puterea sa scriitoricească.

„Ca o lumină dumnezeiască ai luminat Biserica, părinte al nostru, îmbrăcând-o în strălucirea cântărilor tale şi în lumina chipului în care arăţi împodobite dogmele lui Hristos, pe Care nu înceta a-L ruga pentru noi, Ioane“ (Luminânda Cuviosului).

Preot Petru RONCEA

SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN