/ Sfinţi şi Cuvioşi / Sfântul Spiridon și sfințenia noastră

Sfântul Spiridon și sfințenia noastră

Sfântul Spiridon și sfințenia noastră

 

Sărbătoarea Sfântului Spiridon al Trimitundei (12 decembrie), dar și a fiecărui sfânt, în general, este o bună ocazie pentru fiecare dintre noi să reflecteze la subiectul sfințeniei. Sfințenia noastră, nu a sfântului comemorat. Este prea simplu să privim doar spre cel care a biruit în lupta cea bună dusă pentru cucerirea Raiului. Spre mucenic, cuvios, mărturisitor, ierarh etc. Dacă nu privim și spre noi, riscăm să rămânem simpli … privitori. Întorcând privirea și spre eul propriu, devenim luptători. Cunoaștem regulile luptei, avem paradigme în persoana sfinților, ne întărește Harul lui Dumnezeu. Numai astfel suntem părtași căii deschise de Hristos și străbătute de sfinți. În diferite moduri, dar întotdeauna voit și asumat.

Vă prezentăm mai jos câteva gânduri despre marele țel care ar trebui să caracterizeze pe fiecare creștin: dobândirea sfințeniei. Înregistrarea este preluată din emisiunile postului de radio TRINITAS, căruia îi mulțumim pentru facilitatea oferită de a-i valorifica, și în acest fel, tezaurul duhovnicesc.

 

 

Pr. Petru Sidoreac

 

Sfântul Spiridon și sfințenia noastră