/ Sfinţi şi Cuvioşi / VISARION, SOFRONIE ŞI OPREA, OSTAŞII LUI HRISTOS

VISARION, SOFRONIE ŞI OPREA, OSTAŞII LUI HRISTOS

VISARION, SOFRONIE ŞI OPREA, OSTAŞII LUI HRISTOSToţi trei au trăit şi pătimit în secolul al XVIII-lea, cum foarte apăsat glăsuieşte stihira întâi din Cântarea a 7-a a Canonului Sfinţilor: „Precum oarecând cei trei tineri de văpaia cuptorului nu s-au spăimântat, aşa ostaşii Tăi, Doamne, nebuna văpaie a tiranilor prigonitori cu îndrăznire au înfruntat;…“, adică au descoperit poporului român din Ardeal adevărata faţă a „viclenelor tocmeli“ de la 1700, după cum iarăşi încheie Slava Laudelor: „Dat-aţi glas de chemare la duhovnicească luptă, şi popoarele cele împovărate de multe silnicii au văzut în voi, cuvioşilor mucenici Visarioane şi Sofronie şi mucenice Oprea, călăuze de Dumnezeu rânduite, ca să le scoateţi la limanul libertăţii credinţei. Lupta voastră ridicat-a cete de luptători cu sabia Duhului Sfânt încinşi, care ne-au hărăzit cu ajutor de Sus, dorita izbăvire din cătuşele viclenelor tocmeli, ale celor ce nu iubeau dreapta credinţă“.

La sunetul de trâmbiţă al propovăduirii lor, „ca un singur om s-a ridicat poporul cel binecredincios şi cel înstrăinat prin înşelăciune“ (o stihiră de la Doamne, Striga­t‑am), întru apărarea Bisericii Ortodoxe. Erau adică două tabere în acelaşi popor românesc din Ardeal. Mai înainte erau una în credinţă. Nu cu mult timp înainte de 1700, s-au abătut peste ortodocşii de aici vânturi potrivnice din Apus, care au reuşit să smulgă, „prin înşelăciune“, o parte dintre cei de o credinţă cu ţara. Incursiunile protestante şi catolice au frânt unitatea Ortodoxiei din Ardeal, iar aceşti Sfinţi mărturisitori, „îndemnând pe credincioşi să rămână statornici în păstrarea credinţei strămoşeşti“ şi „smulgând Biserica strămoşilor din ghearele silnicei răpiri“ (Idem), s-au încununat cu aureolă de mucenici şi cu mărire.

Cuviosul Visarion, născut în Bosnia, a venit în Ardeal, unde „papistaşii căutau prin silnicie să smulgă credinţa dreptmăritoare din sufletele românilor ortodocşi“ (Sinaxar Minei). Pe unde trecea, aprindea în sufletele credincioşilor râvna pentru credinţa cea adevărată. Era atât de iubit de dreptcredincioşi, încât aceştia „îi sărutau mâinile şi picioarele lui sfinte“ (Idem). În drum spre Sibiu, a fost prins de stăpânirea catolică şi târât la judecată pentru că mărturisea că „dreapta credinţă a Bisericii Răsăritului este singura adevărată şi mântuitoare şi că nu va înceta să arate uniţilor rătăcirea lor şi să-i îndemne să se lase de ea“ (Idem). Aruncat în fioroasa temniţă din Kufstein, în creierul munţilor tirolezi, s-a mutat către Domnul.

Cuviosul Sofronie se trăgea din familia Popovici din Cioara Sebeşului. După ce a făcut un mic schit în codrii Cioarei,  a plecat prin ţinutul Sebeşului şi al Albei, îndemnând pe credincioşi să nu se depărteze de credinţa dreptmăritoare. A suferit pentru asta închisoare la Bobâlna, şi, după eliberare, s-a dus în Munţii Apuseni să facă din crestele lor cetate nebiruită dreptei credinţe. Papistaşii l-au prins din nou şi l-au închis la Abrud, dar Sofronie a reuşit după aceea să-şi vadă visul împlinit: numirea unui episcop ortodox al Ardealului în persoana lui Dionisie Novacovici. S-a săvârşit apoi în pace, mutându-se la locaşurile cele cereşti.

Sfântul mucenic Oprea fusese un om simplu, plugar din Săliştea Sibiului. Trăise pe vremea împărătesei Tereza, care încerca toate variantele pentru „a-i rupe pe români de la Legea Răsăritului şi să-i plece unirii cu Roma“ (Idem). Cu binecuvântarea preoţilor, el a plecat prin sate ca să îmbărbăteze pe cei care sufereau pentru împotrivirea de a se supune planurilor demonice ale împărătesei. Prin 1748, el merse la Viena ca să ceară libertate de la împărăteasa Tereza pentru Ortodoxie. Aceasta l-a ascultat cu prefăcută smerenie şi i-a promis chiar că-i va satisface dorinţa. Pe ascuns însă, a poruncit mai mare prigoană contra ortodocşilor din Ardeal. Pe Oprea, care a revenit la Viena pentru o nouă plângere, l-a osândit la temniţă pe viaţă în munţii Tirolului, în zadar mai aşteptând soţia sa, Stana – îmbrobodită în negru şi stând la uşa bisericii pentru milă spre a-şi creşte copiii – pe soţul său plecat la Viena să se mucenicească.

Pr. Petru RONCEA

VISARION, SOFRONIE ŞI OPREA, OSTAŞII LUI HRISTOS