/ Sfinţi şi Cuvioşi - Viaţa / Ca să-l vezi pe Ilie, trebuie să ai ochii lui Elisei

Ca să-l vezi pe Ilie, trebuie să ai ochii lui Elisei

Ca să-l vezi pe Ilie, trebuie să ai ochii lui Elisei

Sfânta Scriptură ne prezintă, în cartea a patra a Regilor, capitolul 2, miraculoasa despărţire de proorocul Elisei a celui ce-a însemnat pentru el părintele său duhovnicesc, Sfântul prooroc Ilie. Zugravii au înveşnicit în culori splendidul zbor înflăcărat al lui Ilie, scriitorii l-au pecetluit în slove eterne veacuri de-a rândul, cântăreţii-n imne aprinse de uimire au elogiat acest eveniment nepământean, toţi inspirându-se din cele relatate de un plugar care ajunsese să-i toarne apă pe mâini lui Ilie şi care a văzut cu ochii lui minunea.

Îl ştim de altfel cu toţii după nume. Se numea Elisei, fiul lui Şafat, pe care proorocul Ilie l-a văzut mai întâi ţinând coarnele plugului în urma a douăsprezece perechi de boi, el fiind cu ultima pereche, şi arând pământul. Icoană a Mântuitorului Iisus Hristos Care avea să-Şi cheme ucenicii slobozindu-i de corvoadă pe fiecare, Ilie şi-l face ucenic pe Elisei aruncându-i mantia (vezi III Regi 19, 19), preînchipuire a botezului în care se revarsă tot harul peste cel iluminat, cum de altfel se şi cântă după întreita scufundare: Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat…

Începutul drumului uceniciei lui Elisei pe lângă Ilie prin îmbrăcarea mantiei părintelui său devine icoană cum nu se poate mai limpede a vieţii duhovniceşti de după îmbrăcarea în Hristos de la Taina Botezului. Sau după naşterea din nou cea prin pocăinţă când duhovnicul aruncă peste penitent epitrahilul ca pe o mantie a lui Ilie, odată cu dezlegarea păcatelor acesta fiind chemat la slujirea lui Hristos până la capătul vieţii.

Toată slujirea lui Elisei pe lângă părintele său duhovnicesc n-a fost lipsită de sens. El nu doar îi turna apă lui Ilie pe mâini. De altfel, de când şi-a aruncat Ilie mantia peste Elisei, acesta a înţeles că-i devenise slujitor şi că trebuie să alerge după stăpânul său. Şi-a sărutat părinţii, şi-a junghiat perechea lui de boi şi cu lemnul de la plugul boilor a aprins focul de i-a fript, a împărţit carnea la oameni s-o mănânce, iar el pe toate le-a părăsit şi după Ilie a alergat toată viaţa după aceea.

Iată-i acum împreună la Ghilgal (IV Regi, cap. 2). Se apropia clipa despărţirii, Dumnezeu vrând să-l înalţe pe Ilie în vârtej de vânt la cer. Ucenicul primise odată cu mantia şi duhul proorocesc al părintelui său şi de-acum acesta începea să lucreze şi în el. Ştia că Ilie va pleca din lume. Când fiii proorocilor din Betel şi cei din Ierihon i-au şoptit că Domnul va ridica deasupra capului său pe stăpânul lui, Elisei le-a răspuns: Ştiu şi eu, dar tăceţi! (conf. IV Regi 2, 3, 5). În sfârşit, clipa cea mare sosi. Dacă la începutul drumului împreună, Ilie i-a dat lui Elisei ceea ce el n-a cerut, mantia în care era ascuns tot harul, acum îl întreabă ce-ar dori să-i ofere mai înainte de a fi răpit la cer. Şi el îi cere ca duhul părintelui să se reverse îndoit în ucenic, spre a-i fi de folos în faţa unei lumi în cădere din rău în mai rău. Şi Proorocul de foc nu-i lasă altceva decât aceeaşi mantie ca să arate peste veacuri că aceeaşi mare valoare are mantia lui şi la sfârşit ca la început, icoană a îmbrăcării în Hristos la Botez care este aceeaşi cu îmbrăcămintea bărbatului desăvârşit în care trăieşte Hristos.

Ca să poată primi îndoit duhul lui Ilie, Elisei trebuia să aibă ochi pentru a vedea minunea. De altfel Ilie îi şi spune: „Greu lucru ceri! Dar de mă vei vedea când voi fi luat de la tine, va fi aşa; iar de nu mă vei vedea, nu va fi.“ (2, 10) Sigur că toţi oamenii au ochi să vadă cele înconjurătoare, mai puţin cei care sunt orbi. Dar nu cu aceşti ochi se pot vedea cele mai presus de fire. Ceea ce urma să vadă Elisei la Ilie nu era dat pentru toţi oamenii. Ci doar pentru aceia care vor fi avut ochii lui Elisei, acei ochi deschişi ai inimii pe care ajung să-i aibă doar unii care urmează neabătut calea Domnului. Da, poţi face parte dintre fiii proorocilor, să ai darul profeţiei, aşa cum erau cei din Betel ori Ierihon, dar dacă nu priveşti cu luare aminte la sfârşitul vieţuirii celui mai mare dintre prooroci, cum era atunci Ilie, aşa cum a privit Elisei, nu vei avea nicicum duhul şi puterea lui Ilie.

Două exemple aducem aici. Unul este de la minunea Schimbării la Faţă a Mântuitorului. Cei trei ucenici au văzut slava lui Hristos pe cât li se putea, pentru că Duhul Sfânt le-a deschis ochii minţii şi ai inimii să-L vadă pe Cel Nevăzut. Al doilea exemplu este unul aproape de noi, din secolul al XIX-lea, petrecut în viaţa Sfântului Serafim de Sarov. Un ucenic al acestuia, pe nume Motovilov, dorea să înţeleagă cum poate observa că cineva are pe Duhul Sfânt. Era dorinţa observării unui semn văzut al acestei prezenţe. Atunci Sfântul Serafim l-a îndemnat să se uite la el cu luare aminte. Deodată Motovilov îl văzu pe Sfântul Serafim învăluit în soare. Era plin de lumină ca şi cum soarele coborâse din cer şi stătea pe zăpada pe care se aflau amândoi cu picioarele. Uimit, Motovilov, îi spune cum îl vede. Sfântul Serafim îi răspunde că nu l-ar fi văzut aşa dacă nu era şi el copleşit de Duhul Sfânt, că şi Sfântul Serafim îl vedea la fel pe Motovilov, în lumină.

De mă vei vedea când voi fi luat de la tine, i-a zis Ilie lui Elisei, va fi cum doreşti. Dar deja Duhul lui Ilie era în Elisei, tocmai pentru că nu-l părăsise niciodată. Şi acest Duh i-a deschis ochii minţii şi a-i sufletului spre a vedea ceea ce nu le-a fost dat altora să vadă: răpirea lui Ilie.

Ne copleşeşte modul în care oamenii din diverse timpuri au experimentat şi explicat mai apoi vederea Duhului Sfânt sub aceeaşi prezenţă, a luminii. Elisei a văzut ridicarea lui Ilie la cer într-o sferă de lumină, părându-i-se că stăpânul său se urcase într-o căruţă de foc, care poate nu era o căruţă cu adevărat, trasă de cai de foc pe care poate şi-i închipuia el că ar fi fost necesari să tragă o căruţă, şi el aşa a relatat tuturor cum a fost smuls de lângă el proorocul focului. Ca soarele au văzut cei trei ucenici faţa Mântuitorului pe Tabor şi hainele Lui mai albe decât zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul (conf. Matei 17, 2; Marcu 9, 2-3). Ca într-un soare l-a văzut Motovilov pe Sfântul Serafim. Dar nu e important atâta cum au explicat unii în cuvinte omeneşti ceea ce-i mai presus de cuvinte, ci faptul că astfel de oameni s-au învrednicit a vedea minunile lui Dumnezeu.

Ca să-l vezi pe Ilie înălţându-se la cer, trebuie să ai ochii lui Elisei, fiul lui Şafat. Ca să-L vezi pe Domnul Iisus Hristos în lumina Taborului, trebuie să ai ochii celor trei corifei ai Apostolilor, Petru, Iacov şi Ioan. Ca să vezi sfinţenia oamenilor lui Dumnezeu, trebuie să ai dovada că eşti în Duhul Sfânt aşa cum a confirmat aceasta Motovilov. Şi eu, şi tu, cititorule, suntem chemaţi la acest har. De drept am primit mantia lui Hristos când am fost botezaţi în numele Sfintei Treimi. Să devenim şi de fapt păstrători ai aceleiaşi. Mantia lui Ilie căzută peste Elisei a fost doar semnul, încredinţarea din partea cerului că ucenicul păşea cu credincioşie şi fermitate pe urmele înaintaşului său sfânt. Dar proorocul Elisei, prin faptul că vedea înflăcărata răpire a Sfântului Ilie, era deja copleşit de Duhul Sfânt.

 

 Preot Petru Roncea

Ca să-l vezi pe Ilie, trebuie să ai ochii lui Elisei