/ Category / pocainta

pocainta

Citim în Sfânta Scriptură că Iuda s-a căit: „Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a…
În acea vreme, lumea se strânsese în Tailtiu (Irlanda). Se găsea și Sfântul Patrick acolo. Încercau să găsească soluție pentru…
Doi tineri soți, când au vizitat pentru prima oară Mănăstirea Maicii Domnului Gavriotissa din Dadiou, au avut următoarea experiență cu…
Acesta, care în lume s-a numit Gheorghe Laghios, s-a născut în anul 1891 în Limnos. Se vede că de tânăr…
Erau odată, pe vremea împăratului Teodosie cel Mare, doi soţi, Andronic şi Atanasia, de bun nume şi neam, fii de…
Printre cele mai plăcute asemănări alese pentru Împărăţia Cerurilor, imaginea unei nunţi a fost surprinsă în mod deosebit de către…
  „Faceţi roade vrednice de pocăinţă”. (Matei 3,8)  Dorim în continuare să zăbovim asupra terme­nului „pocăinţă” pe care dorim să‑l…
  „Vărsaţi şiroaie de lacrimi din adâncul inimii, ca Domnul să Se milostivească spre voi şi să vă dea iertare”.…
    În perspectiva așteptării conferinței dedicate Sfântului Paisie Aghioritul, care va avea loc joi, 5 martie 2015, începând cu…