/ Category / Postul creștin

Postul creștin

  Statuie timp de patru luni   Au încer­cat să‑i facă injecţii, dar acele seringilor se strâmbau şi se rupeau…
Celălalt element al tratamentului ţine de dome­niul pregătirii spirituale prin: participarea la slujbele mănăstirii şi împlinirea Tainelor Bisericii, amintite la…
a.2. În colite, ulcere stomacale, constipaţii, tulburări nervoase şi ale stomacului Deoarece unele crudităţi pot pricinui neplăceri în boli ale…
a.1.1. Reţeta preparării şi efectele benefice ale grâului încolţit (germinat) Prepararea grâului încolţit: luaţi două‑trei linguri de grâu integral (nedecorticat)…
10. Aspecte privind tratamentul câtorva boli „Alimentele voastre să vă fie medica­mente şi medicamentele voastre să vă fie alimente”. (Hipocrat)…
9. Virtuţile medicale ale postului Omul, prin procesul chimic de metabolism, încor­porează elemente chimice din mediul exterior în mediul interior…
7. Dezlegări de posturi pentru bolnavi şi suferinzi Bolnavii şi suferinzii, pentru a via lui Dumnezeu, după cuvântul Dumnezeieştii Scripturi,…
3. Cum să postim Există postul simţurilor, al minţii şi al duhului. Păcatul vine prin două izvoare: prin mânie şi…
 „Postul întoarce jumătate din calea ce duce la moarte”. (Sfântul Ioan Gură de Aur) Este o înfrânare pe un anumit…