/ Viaţa duhovnicească / Cuvânt despre folosul desei împărtășiri

Cuvânt despre folosul desei împărtășiri

Cuvânt despre folosul desei împărtășiri

Ignorând Sfânta Împărtăşanie, creştinii aleg mai mult dulceţile şi plăcerile lumii. Din pricina acestei nesocotinţe, lipseşte sfinţenia de la noi, ne împuţi­năm în virtuţi şi creştem în răutate. De aceea se mânie Dumnezeu pe noi şi ne pedepseşte cu felurite nenorociri precum: cutremure, boli, moarte năpras­nică şi cu alte mii de rele, aşa cum a pedepsit pe evrei cu ciumă şi alte plăgi, pentru nesocotinţa ce o arătaseră faţă de mană.

Păcătuirea gravă îl face pe creştin să cadă din starea de har primită la Botez, confirmată şi întărită în fiecare Euharistie, despărţindu-l de obştea Bisericii, nemaifiind vrednic să participe la Jertfa Euharistică şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine.

Sfântul Ioan Gură de Aur zice că cel ce nu este vrednic să se împărtăşească acela nu este vrednic nici să participe la jertfa liturgică. El trebuie să părăsească biserica odată cu „cei chemaţi”.

În timpul Sfintei Liturghii se manifestă Împărăţia lui Dumnezeu. Nu noi ne transformăm pe noi înşine prin efortul nostru ascetic, ci Hristos euharistic lucrează în noi şi dă valoare şi sens la tot ceea ce facem pentru mântuirea noastră.

O spiritualitate care nu pune accentul pe Sfintele Taine, ci pe voinţa şi efortul omului a fost combă­tută de Biserică.

Sfântul Simeon al Tesalonicului, unul din cei mai mari liturgişti ai Bisericii Răsăritene, în cartea sa „Tratat asupra tuturor dogmelor” zice: „…şi nimeni din cei ce se tem de Domnul să nu treacă 40 de zile neîmpărtăşiţi, şi dacă se vor păzi pe cât vor putea de păcate, să se apropie şi mai curând de cuminecătura lui Hristos şi dacă se va putea şi în toate duminicile, mai ales cei bătrâni şi cei bolnavi”.

Renaşterea liturgică se poate realiza:

  1. prin înţelegerea Sfintei Liturghii de către cre­dincioşi prin citirea de către preot cu voce tare a rugăciunilor din Anaforaua liturgică;
  2. şi pe împărtăşirea deasă.

Îndemnul de a ne împărtăşi numai de patru ori pe an sau cel puţin o dată, nu are o justificare teologică, fiind contrar spiritului Liturghiei ca jertfă adusă de tot poporul lui Dumnezeu şi cină comună.

În cazul păcatelor de moarte (crimă, inclusiv avortul, desfrânare sau alte păcate trupeşti, ură, hoţie, drog, magie, erezie etc.), trebuie să împlinim canonul rânduit de duhovnic la spovedanie şi să nu ne împărtăşim o vreme.

Dacă nu suntem în păcate de moarte, să îndrăznim să ne împărtăşim cât mai des, cu inimă înfrântă, smerită şi cu lacrimi.

„Nimeni să nu se apropie fără lacrimi de Sfânta Împărtăşanie” (Sfântul Simeon Noul Teolog).

Împărtăşirea deasă, primită cu pregătirea nece­sară ne transformă, devenind mai buni, mai iubitori, mai asemenea cu Hristos.

„Firea celui mai tare schimbă firea celui mai slab” zice Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Fiinţa noastră încălzită de focul Dumnezeirii devine ea însăşi foc, ca fierul introdus în foc care devine foc păstrându‑şi totodată natura sa proprie.

Postul trupesc ne va ajuta să adâncim în noi foamea după „pâinea vieţii” care este Hristos din Euharistie.

Noi trebuie să dorim Împărtăşania, să nu putem trăi fără ea. Iar dacă la o Liturghie nu ne‑am împăr­tăşit, să avem conştiinţa păcatului că l‑am refuzat pe Hristos, pentru că nu ne‑am pregătit să‑L primim.

Cu cât ne vom ruga mai mult, cu atât ne vom ruga mai bine, cu cât ne vom împărtăşi mai des, cu atât ne va creşte dorinţa şi râvna pentru Hristos.

Pregătirea pentru împărtăşire este de toată vre­mea, nu numai de o zi sau de două. În toată vremea suntem datori să ne reţinem de la păcat, să avem gândul la Hristos, să fim împăcaţi cu toţi semenii noştri, să fim aplecaţi spre săvârşirea binelui. Ea culminează cu participarea la Vecernie, Utrenie şi la Liturghia propriu‑zisă.

Toată Liturghia este de fapt o pregătire pentru împărtăşire. O Liturghie la care nimeni nu se împăr­tăşeşte este aproape un nonsens şi în contra­dicţie totală cu conţinutul rugăciunilor şi cântărilor ei.

Se impune citirea cel puţin a rugăciunilor din Anaforaua euharistică cu voce tare.

Numai printr‑o renaştere liturgică cu accentul pus pe Sfânta Împărtăşanie primită regulat cu pregă­tirea necesară, putem nădăjdui la o renaştere duhovnicească trainică şi cu roadele cele mai frumoase pentru Biserica neamului nostru. Numai atunci Domnul Hristos va lucra în noi şi ne va schimba El însuşi după chipul şi asemănarea Sa.

Când vedem că se deschid uşile altarului, să socotim că se deschide şi cerul şi coboară îngerii. De aceea în Biserică nu trebuie să fie nici unul din cei nebotezaţi, necununaţi sau întinaţi.

Oare cineva invitat de împărat la masă, merge, intră înăuntru, se spală pe mâini şi se aşează fără să mănânce?

Oare nu jigneşte pe împăratul, care l‑a chemat?

Canonul 80 de la Sinodul Ecumenic II Trulan zice: „Cel ce nu merge la biserică trei duminici, dacă este preot să se caterisească, iar dacă este mirean să se afurisească”. Aceeaşi hotărâre găsim în cano­nul 11 al Sfântului Sinod local, din Sardica.

Gavriil al Filadelfiei, în cartea despre Taine ne istoriseşte că Dumnezeiasca Liturghie se săvârşeşte pentru trei pricini:

  1. pentru slava şi lauda lui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru şi pentru pomenirea morţii şi învierii Sale: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea”. 
  2. pentru odihna şi sfinţirea, pe cât este cu putinţă a sufletelor binecredincioşilor creştini ortodocşi adormiţi în dreapta credinţă 
  3. pentru cei vii.

Aşa cum este necesară respiraţia neîncetată pen­tru a trăi, hrana pentru alcătuirea firii trupeşti, tot aşa şi deasa împărtăşire este necesară pentru viaţa sufletului şi pentru susţinerea fiinţei lui.Cuvânt despre folosul desei împărtășiri

Duhul Sfânt coboară atât în Sfintele Taine, cât şi în cântările şi cuvintele de învăţătură rostite la strană, ce ajung în mintea şi inima noastră.

Ghenadie, Patriarhul Constantinopolului, ne spu­ne că „…precum prin Sfântul Botez luăm viaţa Harului în loc de viaţa păcatului pe care am avut‑o, tot aşa hrănindu‑ne cu Sfânta Împărtăşanie creştem şi sporim în Harul lui Dumnezeu”.

Bine hrăniţi cu această hrană duhovnicească, ne redobândim sănătatea şi curăţia, din care ne‑a scos atunci din Rai gustarea din pomul oprit.

Omilia 82 la cap. 26 de la Matei ne propune ca singura noastră mâhnire să fie neîmpărtăşirea cu această hrană de viaţă făcătoare. De aceea cu cea mai mare grabă să ne hrănim din Sfânta Împărtă­şanie, ca nişte prunci care se alăptează cu Harul Duhului Sfânt.

Potrivit cu pregătirea pe care o facem pentru a ne împărtăşi, în aceeaşi măsură vom primi şi Harul din Sfânta Împărtăşanie.

Cu cât cineva face această pregătire mai des, cu atâta capătă şi mai mare folos.

Sfântul Grigorie Teologul spune celor ce primesc cu vrednicie Sfântul şi Preacuratul Trup al Domnului nostru Iisus Hristos:

  1. celor ce se luptă le este armă;
  2. celor ce se îndepărtează de Dumnezeu întoar­cere;
  3. pe cei bolnavi îi întăreşte;
  4. pe cei sănătoşi îi bucură;
  5. bolile le vindecă;
  6. sănătatea o ocroteşte.

Sfântul Chiril al Alexandriei zice că prin Dumnezeiasca Împărtăşanie, nu pot furii cei de gând, diavolii, să intre prin simţuri în inima noastră sub mulţimea nenumărată a poftelor. Astfel suntem sloboziţi de toată stricăciunea, suntem curăţiţi de toată necurăţia care se ascunde în sufletul nostru şi nu suntem lăsaţi să ne rătăcim cu lenevirea, făcân­du‑ne calzi şi fierbinţi cu duhul.

Prin aceste simţuri pe care proorocul Ioil le numeşte ferestre ne spune: „Au vrut să intre tâlharii prin ferestrele voastre pentru că nu erau unse cu preacinstitul Sânge al lui Hristos”.

Sfântul Teodor Studitul: „…nu mă pricep şi mă minunez văzându‑vă aşa de leneşi să vă grăbiţi spre dânsa (Sfânta Împărtăşanie), ci numai Duminica vă împărtăşiţi, iar în altă zi deşi este Liturghie nu vă cuminecaţi”.

Ne spune dumnezeiescul Hrisostom: „Ca nişte lei, care suflă foc, aşa ne întoarcem de la acea dumneze­iască masă a Tainelor şi ne facem înfri­coşaţi diavolu­lui, pentru că avem cu noi pe Stăpânul nostru, pe Hristos şi dragostea pe care El ne‑a arătat‑o.

Sângele acesta luminează icoana cea împără­tească a sufletului nostru, adică mintea noastră, cuvântul şi duhul.

Sângele acesta naşte bunătatea şi frumuseţea cea mai presus de fire; nu lasă să se veştejească bunul neam şi strălucirea sufletului, pe care îl adapă şi îl hrăneşte adesea.

Sfânta Împărtăşanie face mintea mai luminoasă decât focul, iar sufletul mai frumos decât aurul. Sfânta Cuminecătură ne eliberează de moarte şi de boala pe care o avem.

„Dacă Fiul vă va elibera, veţi fi liberi”.

„Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică” (Ioan 6, 54).

Nu postul face Paştile, ci comuniunea şi împăr­tăşirea care se face la fiecare Liturghie.

„Că Hristos este Paştile nostru, că s‑a jertfit din dragoste pentru noi” (I Cor. 5, 7).

Deci ori de câte ori te împărtăşeşti cu conştiinţa curată, faci Paştile cele luminate.

Iar dacă voia lui Dumnezeu este să mori, apoi cu Sfânta Împărtăşanie vei trece cu slobozenie vămile dracilor care se află în văzduh ce vor fugi ca trăsniţi de la tine, iar îngerii îţi vor deschide intrarea cerească şi te vor duce cu cinste până la tronul Preafericitei Treimi.

Aşa cum la o rană infectată se scot mai întâi viermii, apoi se taie părţile cele putrede şi după aceea se pune alifie pentru tămăduire…, tot aşa este şi cu păcatul: spovedania scoate viermii, împlinirea canonului taie cele putrede, apoi Sfânta Împărtăşanie este ca o alifie, care tămăduieşte (Matei 12, 43‑45). Pentru că dacă nu va lua Sfânta Împărtă­şanie, bietul păcătos vine iarăşi la starea dintâi şi se fac cele din urmă ale omului aceluia, mai rele ca cele dintâi.

„Cei ce se îndepărtează de Biserică şi de Sfânta Împărtăşanie se fac vrăjmaşi lui Dumnezeu şi prieteni ai diavolului” (Sfântul Chiril al Alexandriei).

Avva Macarie a dat următorul sfat unei femei, pe care cu puterea primită de la Dumnezeu a vinde­cat‑o, care din lucrarea diavolului apărea oamenilor ca o iapă: „…femeie, niciodată să nu te lipseşti de împărtăşirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos, ci să te împărtăşeşti adeseori, deoarece nu te‑ai împărtă­şit de cinci săptămâni şi de aceea a putut diavolul să te ispitească”.

„Iată că cei ce se depărtează de Tine, vor pieri” (Ps. 72, 26).

Să alergăm cu bucurie să ne împărtăşim mai des cu Preadulcele nostru Iisus Hristos, măcar în fiecare sâmbătă şi duminică, pentru că El este viaţa, su­flarea, existenţa, nădejdea şi mântuirea noastră.

Adevărata pregătire pentru împărtăşirea cu Sfin­te­le Taine este atunci când dobândim o conştiinţă curată, stare la care ajungem doar printr‑o cercetare atentă a sufletului nostru la Taina Sfintei Spove­danii.

„…ca un Păstor bun ce este, Hristos îşi jertfeşte sufletul Său pentru oi, leagă pe cea zdrobită şi ridică pe cea căzută.

Are întru sine toată puterea dumnezeiască a Cuvântului care s‑a unit şi este plin de dumne­zeiasca Lui putere, prin care se fac toate vii şi se păzesc în viaţă”.

Călugării ce au posibilitatea să se împărtăşească în cadrul Sfintei Liturghii şi nu o fac, se osândesc ca nişte călcători ai sfintelor canoane şi ca nesocotitori ai Sfintelor Taine, iar dacă nu au avut posibilitatea să se împărtăşească, sunt nevinovaţi. Amintim, de exemplu, pe Cuvioasele Maria Egipteanca şi Teodora de la Sihla pe care Dumnezeu le‑a sfinţit din negrăi­ta Sa bunătate a Harului Duhului Sfânt.

Împărtăşirea cu nevrednicie nu trebuie să o fa­cem nici o dată pe an, zice Sfântul Ioan Gură de Aur. Atunci când totuşi se întâmplă, Dumnezeu ne desco­peră şi ne predă să fim pedepsiţi de satana.

„De aceea adică, pentru că se împărtăşesc cu nevrednicie, sunt mulţi bolnavi şi mulţi mor” (Sfân­tul Apostol Pavel).

Dumnezeiescul Timotei al Alexandriei zice: „Bărba­­­tul şi femeia să se ferească de împreunare sâmbăta şi duminica pentru că în aceste zile se săvârşeşte Dumnezeiasca Jertfă, adică se face Dumnezeiasca Liturghie, ca să se împărtăşească” (Canonul 13).

„Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială, pentru un timp, pentru ca să vă îndelet­niciţi cu postul şi rugăciunea” (I Cor. 7, 5).

„Şi credinciosul, care este îndrăcit dacă nu îngâ­nă Taina şi nu huleşte, să fie împărtăşit, dar nu în fiecare zi, ci ajunge numai duminica” (Sfântul Patriarh Timotei – Canonul 3).

Să se apropie de Sfânta Împărtăşanie sâmbăta şi duminica şi în celelalte sărbători, cu frică, cutremur şi umilinţă, aşa cum s‑a apropiat de Domnul Hristos femeia ce avea curgere de sânge, plângând şi tremu­rând.

Fragment din cartea Pr. Mihăiță Popa, Îndrumar pesntru restabilirea sănătății. Text îngrijit şi completat de Protosinghel Sofian Ardelean. Ediţia a patra revizuită. Editura EVANGHELISMOS, Bucureşti, 2009

Cuvânt despre folosul desei împărtășiri