/ Viaţa duhovnicească / Postul creştin ortodox (I)

Postul creştin ortodox (I)

Postul creştin ortodox (I)

 „Postul întoarce jumătate din calea ce duce la moarte”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Este o înfrânare pe un anumit timp, fie parţial, fie definitiv, de la mâncare, băutură, viaţă conjugală, distracţii, vorbire multă şi alte desfătări, cu scopul de a ne ruga mai mult lui Dumnezeu, de a ne pocăi, a ne spovedi şi a ne împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului.

Porunca postului a fost dată în Rai: „Nu mâncaţi din pomul cunoştinţei binelui şi răului” (Fac. 2, 17), a poruncit Dumnezeu lui Adam şi Evei.

Acest pom avea un dublu simbol: al dependenţei faţă de Dumnezeu şi al avertizării că în ziua în care vor mânca, vor amesteca binele cu răul şi vor muri cu trupul. Dacă Adam şi Eva ar fi postit, n am mai fi avut nevoie de postul de acum.

Ne am îmbolnăvit prin neascultare şi trebuie să ne vindecăm prin ascultarea de Dumnezeu şi prin post (înfrânare).

Cei ce se plâng că nu pot posti o fac din două motive: fie că nu înţeleg rostul postului, fie că sunt bolnavi sufleteşte şi nu vor să pornească pe calea însănătoşirii morale. Acei oameni care nu postesc nu pot simţi prezenţa lui Dumnezeu, nu pot să realizeze lucrări duhovniceşti în viaţă, nu pot să aibă ajutorul lui Dumnezeu.

Disciplinarea biologicului, schimbarea traiectoriei tentaţiei, canalizarea energiei înmagazinate în fiinţa noastră pot fi foarte uşor controlate cu ajutorul harului Duhului Sfânt din Sfintele Taine ale Bisericii noastre Ortodoxe. Deci numai Biserica, prin Sfintele Taine, prin preot, ne poate ajuta.

1. Temeiul scripturistic al postului

Dumnezeu a dat în Rai porunca de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului, pentru ca omul să practice virtutea înfrânării, care este prima măsură şi condiţie a însănătoşirii morale.

Omul este chipul lui Dumnezeu (Fac. 1, 26), prin raţiune, voinţă, sentiment (treimea umană) şi este asemenea lui Dumnezeu prin sfinţenie, care se obţine prin practicarea virtuţilor.

Atunci când omul se înfrânează în ceea ce pri­veşte mâncarea, el devine stăpânul trupului, nu se mai lasă ispitit de el şi nu mai este robul lui.

Adam, nesocotind porunca Divină, a amestecat binele cu răul, porunca lui Dumnezeu de a nu mân­ca şi ispita diavolului de a mânca, rezultând păcatul care a adus blestemul lui Dumnezeu şi moartea tru­pească (Rom. 7, 13). Astfel, Adam şi Eva au pierdut, prin mândria minţii şi pofta trupului, comuniunea harică cu Dumnezeu, fiind dezbrăcaţi de haina cea ţesută de Dumnezeu – cămaşa Duhului Sfânt, care i a protejat până la acea dată împotriva greutăţilor vieţii.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe arată că lăco­mia pântecelui este primul păcat capital, din care izvorăsc toate patimile. Într adevăr, îmbuibarea duce adesea la beţie şi lene, iar acestea aprind trupul spre desfrânare. Toate acestea, având nevoie de bani, conduc la furt, înşelăciune, avariţie. Cine nu poate dobândi bani se întristează, se mânie şi invidiază pe cei care au şi, astfel, rezultă păcate mari a căror urmare este moartea sufletească şi trupească.

Postul este, în schimb, spre folosul trupului şi al sufletului, pe care le purifică şi le întăreşte prin harul lui Dumnezeu. Din aceste motive şi legea Vechiului Testament recomandă postul şi arată foloa­sele lui: „Nu fi nesăţios întru toată deşertă­ciunea şi nu te apleca spre mâncăruri multe… pentru nesaţ mulţi au pierit, iar cel înfrânat îşi va spori viaţa” (Sirah 37, 32 34).

Mântuitorul a postit 40 de zile şi 40 de nopţi (Mt. 4, 2) şi tot El ne învaţă cum să postim (Mt. 6, 16 18), pentru că „diavolul nu poate fi izgonit decât prin post şi rugăciune” (Mt. 17, 21). În Noul Testament „Sfinţii Apostoli slujeau Domnului, se rugau şi posteau” (F. Ap. 14, 23, 13, 2 3; II Cor. 6, 5).

2. Temeiul patristic şi canonic al postului

Biserica Creştină Ortodoxă a rânduit postul pe temeiul practicii Mântuitorului, a Sfinţilor Apostoli şi a ucenicilor acestora, pentru toţi creştinii.

În mod special, în perioada celor patru posturi (Crăciunului, Paştelui, Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi Sfintei Marii) – creştinii se pregătesc sufle­teşte şi trupeşte pentru Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie.

Sfinţii Părinţi spun că postul:

  • potoleşte poftele trupului (Sfântul Evagrie Monahul);
  • deprinde voinţa să domine asupra lăcomiei pântecelui, care alungă toate virtuţile (Nil Ascetul);
  • este o jertfă bine plăcută lui Dumnezeu şi deci un act de cult;
  • înlesneşte săvârşirea tuturor virtuţilor şi ajută rugăciunea;
  • purifică organismul de toxine, îl înnoieşte şi‑l fereşte de boli, iar de unele îl vindecă.

Având în vedere importanţa postului, s a ajuns la stabilirea obligaţiei de a ţine posturile rânduite de Biserică prin canoanele apostolice şi ale Sfinţilor Părinţi. Astfel, canonul 69 apostolic sancţionează pe clerici cu caterisirea dacă nu ţin Postul Mare şi postul de miercuri şi vineri, iar pe laici cu afurisirea (excepţie fac bolnavii).

Canonul 52 de la Laodiceea repetă obligaţia de a posti miercuri şi vineri. Canonul 8 al lui Timotei din Alexandria dezleagă de post pe femeia care naşte, iar canonul 10 dezleagă de post pe cei bolnavi.

Cel ce nu poate posti din cauza bolii, să facă mai multă milostenie, să se roage mai mult, să împli­nească cu râvnă poruncile dumnezeieşti.

Principiul călăuzitor cu privire la hrană este, după Sfântul Casian, de a nu hrăni trupul spre satisfacerea plăcerii ci spre îndreptarea slăbiciunii.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Cei ce se împărtăşesc de mâncare, din alte motive decât de hrană şi tămăduire, se vor osândi cu cei care s au dat desfătării”.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că postul ni s a dat de Dumnezeu ca leac salvator, prin care să se stârpească păcatul desfrânării şi grija lumească să se îndrepte spre activitatea duhovnicească.

Fragment din cartea Pr. Mihăiţă Popa, ÎNDRUMAR PENTRU RESTABILIREA SĂNĂTĂŢII, Text îngrijit şi completat de Protosinghel Sofian Ardelean, Ediţia a patra revizuită, Editura EVANGHELISMOS, Bucureşti, 2009.

 

 Postul creştin ortodox (I)