/ Viaţa duhovnicească / Postul creştin ortodox (VI)

Postul creştin ortodox (VI)

Postul creştin ortodox (VI)

a.1.1. Reţeta preparării şi efectele benefice ale grâului încolţit (germinat)

Prepararea grâului încolţit: luaţi două‑trei linguri de grâu integral (nedecorticat) şi netratat chimic, pe care îl găsim în magazinele naturiste, şi spălaţi‑l bine, în mai multe ape. Puneţi apoi grâul spălat într‑o farfurie adâncă, adăugaţi apă cât să‑l acopere, puneţi un capac şi lăsaţi‑l apoi vreme de o zi (24 de ore) la temperatura camerei. După trecerea acestui timp, spălaţi din nou grâul şi lăsaţi‑l aşa umed, dar neacoperit complet cu apă, în farfuria adâncă vreme de două‑trei zile, clătindu‑l în fiecare zi. În a doua sau a treia zi vom remarca apariţia unui punct alb pe bobul de grâu – este semnul că a început să germineze şi deja poate fi consumat.

Administrarea grâului încolţit: se iau trei‑patru linguri de boabe de grâu germinat dimineaţa şi seara, amestecat cu miez de nucă ţinut în apă câteva ore, care vor fi ronţăite pur şi simplu pe stomacul gol. Dacă aveţi probleme cu dentiţia, puteţi da grâul germinat prin maşina de tocat.

Efectele grâului încolţit: înainte de a vorbi despre ele, ar fi util să spunem câte ceva despre uimitoarele modificări care se petrec în bobul de grâu în cele câteva zile de germinare. Din punct de vedere chimic, în bobul minuscul se produc reacţii care nu pot fi reproduse chimic nici în cele mai sofis­ticate laboratoare din zilele noastre: prin pro­cese de transmutaţie biologică se dublează cantita­tea de fos­for şi calciu, în timp ce magneziul se triplează, sunt sintetizaţi hormoni de creştere, cu efecte reîntineri­toare excepţionale, şi enzime. Din punct de vedere bio­energetic, aparatele Kirlian au înregistrat adevăra­te explozii, aura bobului de grâu căpătând în momen­tul în care acesta începe să germineze dimensiuni de până la patru‑şase ori mai mari decât cele iniţiale. Această foarte sumară trecere în revistă a modifică­rilor din bobul de grâu este menită să explice şi să facă credibile uimitoarele sale efecte terapeutice. Iată pe scurt indicaţiile curei cu germeni de grâu:

  • tulburări hormonale la femei: hirutism, absen­ţa ciclului menstrual, insuficienţa ovariană – se face cu cura de germeni de grâu câte 15 zile pe lună, vreme de şase luni;
  • menopauza şi andropauza – sunt mult întârzi­ate de o alimentaţie preponderent bazată pe legume şi fructe crude, la care se adaugă cure cu grâu încolţit făcute regulat: câte 10 zile la începutul fiecărei luni. Cei care au urmat acest tratament au putut constata chiar reve­ni­rea tinereţii biologice, tradusă prin revenirea ciclu­lui menstrual la femei şi revenirea poten­ţei la bărbaţii care intraseră deja la andro­pauză;
  • sarcina, alăptare – germenii de grâu admi­nistraţi în aceste perioade asigură o bună vitalitate mamei, care se confruntă cu un uriaş consum de resurse vitale;
  • creştere – administraţi copiilor în cure de 1‑2 săptămâni, germenii de grâu le asigură o creş­te­re corporală şi o dezvoltare mentală mai rapi­dă. În cazurile de rahitism, anemie, slăbi­ciune corporală, cura cu germeni de grâu se repetă lunar, fiind administrate 2‑3 linguriţe de pastă de germeni de grâu obţinută prin maşina de tocat, în fiecare zi, vreme de două săptămâni;
  • tuberculoza pulmonară, intestinală, osoasă etc. – este mult ameliorată de curele cu ger­meni de grâu de 10‑15 zile pe lună, repetate până la vindecare;
  • rezistenţa la infecţii – este îmbunătăţită de administrarea de grâu germinat, care este foarte bogat în minerale şi vitamine, ce ajută activitatea sistemului imunitar;
  • refacerea după boală, accidente etc. – este mult mai rapidă atunci când se consumă ger­meni de grâu, care accelerează procesele de refacere a pielii după tăieturi sau arsuri, favorizează consolidarea oaselor, ajută la redo­bândirea rapidă a tonusului fizic şi psihic;
  • bolile de piele – vindecarea lor este accelerată de cura cu germeni de grâu, care au un efect cu totul special asupra pielii.

a.1.2. Prepararea ceaiurilor pentru cancer (meta­staze)

  • În prima etapă se face un tratament cu trei plante care alcătuiesc o combinaţie redutabilă: pedicuţă, obligeană (Acorus calamus) şi tătă­neasă (Symphytum officinalis). Cu aceste trei plante se face următorul preparat:
    • o linguriţă rasă de pulbere de pedicuţă, una de pulbere de tătăneasă (rădăcina) şi una de pulbere de obligeană (rădăcina) se pun într‑o jumătate de litru de apă şi se lasă să macereze la temperatura camerei de seara până dimineaţa.
    • dimineaţa preparatul se filtrează
    • încă o linguriţă rasă de pulbere de pedicuţă se opăreşte cu o cană de apă clocotită, după care se lasă să se răcească şi se filtrează
    • în final, se combină cele două preparate, adică infuzia şi maceratul, iar preparatul astfel obţinut se bea în trei reprize, dimi­neaţa, la prânz şi seara, pe stomacul gol.

Prin acest tratament, asociat cu o dietă adecvată, în 2‑3 luni se observă o ameliorare evidentă a stării de sănătate tradusă prin normalizarea apetitului, dispariţia durerii şi a stării de vomă (simptom care poate prezenta o acutizare în prima fază).

Observaţii privitoare la tratamentul cancerului:

Dacă acest preparat nu poate fi înghiţit din cauză că generează un reflex vomitiv puternic, atunci se mes­tecă înainte câteva seminţe de chimen sau se pune în preparat o picătură de ulei volatil natural de mentă.

  • În a doua etapă se introduce şi ceaiul de devascularizare a tumorilor însoţit la fiecare cană de 75 picături de extract din mlădiţe de tuia (produs gemoterapic, macerat glicerinic).

a.1.3. Prepararea tincturii de propolis

Tinctura de propolis 30% (produsă de Institutul de Cercetare‑Dezvoltare pentru Apicultură S.S.) se prepară în modul următor: se pune o linguriţă de miere pe fundul unei ceşti uscate, apoi se adaugă picăturile de propolis şi se amestecă, până ce pro­polisul este complet încorporat în miere şi rezultă un amestec omogen. Peste acesta se adaugă o cantitate mică de lichid (ceai) călduţ, se amestecă până ce se dizolvă, apoi se adaugă şi restul de lichid, până se umple ceaşca şi se amestecă uniform. Totul se transformă într‑o suspensie. Atenţie să nu precipite propolisul (dacă precipită înseamnă că nu a fost corect preparat cu mierea)! De preferat să se admi­nistreze înainte de masă sau însoţită de un lichid.

60 picături × 3/zi, 21 zile + 10 zile pauză, înainte de masă.

 

Fragment din cartea Pr. Mihăiţă Popa, ÎNDRUMAR PENTRU RESTABILIREA SĂNĂTĂŢII, Text îngrijit şi completat de Protosinghel Sofian Ardelean, Ediţia a patra revizuită, Editura EVANGHELISMOS, Bucureşti, 2009.

Postul creştin ortodox (VI)