/ Viaţa duhovnicească / Postul creştin ortodox (VIII) b. Pregătirea spirituală

Postul creştin ortodox (VIII) b. Pregătirea spirituală

Postul creştin ortodox (VIII)

Celălalt element al tratamentului ţine de dome­niul pregătirii spirituale prin:

  • participarea la slujbele mănăstirii şi împlinirea Tainelor Bisericii, amintite la timpul potrivit în lucrare;
  • implicarea în viaţa bisericească, prin însuşirea cântărilor. Aceste cântări au rol vindecător pentru că transpun pe bolnav într‑o stare de linişte, de contemplaţie relaxantă în care gân­durile negre sunt cu totul izgonite, canali­zându‑ne mintea spre o gândire pozitivă.

Câteva luni la rând, singura noastră ocupaţie tre­buie să devină respectarea unui stil de viaţă aspră, în care să îmbinăm disciplina spirituală stimulată de cântec (cântări de rugăciune), alimentaţia foarte săracă şi efortul fizic.

Este ideal şi în acelaşi timp necesar ca, pe timpul cât mâncăm, când preparăm hrana, înainte şi după masă, mintea noastră să fie la Domnul, pentru că starea de rugăciune oferă proprietăţi harice alimen­taţiei, respectând astfel întocmai îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos: „Rugaţi‑vă neîncetat”, iertând toate tuturor, păstrând în suflet starea de pocăinţă permanentă.

Importantă este, în primul rând, credinţa bolna­vului în Dumnezeu şi voinţa de a lupta. La fel de importantă este şi întoarcerea la un regim de viaţă mai aproape de natură, în care raportul dintre efortul fizic şi hrana de zi cu zi este diferit de cel din lumea de astăzi.

Vindecarea celor bolnavi trebuie să fie doar pune­rea în practică a unei înţelepciuni străvechi, inspi­rată din natură: un animal bolnav se abţine de la orice mâncare. În plus, omul, văzându‑se în această situaţie gravă, trebuie să lupte împotriva convingerii sale că nu o va putea înfrânge, împotriva gândurilor pesimiste care îi fac mai mult rău decât ne putem închipui. Pentru izgonirea lor este foarte indicată acti­vitatea fizică moderată, în funcţie de recoman­dările medicale (preocuparea de a face ceva).

Osteneala fizică atrage asupra noastră Duhul Sfânt şi alungă lucrarea diavolească din jurul nostru. Munca, împreună cu postul, au un efect conjugat.

Sfinţii Părinţi ne învaţă că Duhul Sfânt nu vine decât într‑un trup istovit (obosit). Prin atragerea Duhului Sfânt asupra noastră, deschizându‑ne min­tea şi inima către Dumnezeu, nu facem decât să compensăm lipsa de energie, cauzată de aportul ali­mentar scăzut, cu energiile harice necreate pe care ni le oferă Duhul Sfânt. În esenţă, îndemnăm organis­mul uman să utilizeze energia harică dumnezeiască, realizând, cu mila şi atotbunătatea proniei cereşti, minunea vindecării asupra noastră şi, în acelaşi timp, devenim şi lucrători ai asemănării noastre cu Dumnezeu. Amintim aici faptul că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, prin cele trei dimensiuni pe care le are personalitatea sa: voinţa, raţiunea şi sentimentul, şi totodată ne putem asemăna cu Dumnezeu numai prin Sfinţenie. Iar sfinţenia nu o putem dobândi decât prin chemarea şi ţinerea Duhului Sfânt asupra noastră pe o perioadă cât mai mare de timp.

Duhul Sfânt este a treia persoană a Sfintei Treimi, împărtăşind energie harică necreată sfinţitoare, ce izvorăşte din Sfânta Treime, este pretutindeni în acest univers fiind împlinitoare a tot lucrul bun. De aceea, ne îndeamnă Mântuitorul să ne rugăm neîn­cetat şi să ne punem nădejdea numai în Dumnezeu. „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mt. 11, 28).

Reamintim, încă o dată, că mijloacele de dobân­dire a Duhului Sfânt nu ni le pune la dispoziţie decât Biserica, parcurgând sub îndrumarea ei cele trei etape ale restabilirii omului pe pământ, pentru însănătoşire.

Pe cei sănătoşi, postul, însoţit de rugăciune, îi va ajuta să se ferească de boală. Pentru că e mult mai uşor să prevenim boala decât să o vindecăm.

Nu trebuie să facem din postul negru sau din vegetarism nişte principii absolute. Oamenii trebuie să ţină post atunci când este necesar şi când a rânduit Biserica, după sfatul părinţilor duhovnici la care sunt sub ascultare, şi să mănânce suficient atunci când este îngăduit. Această îngăduinţă nu este acordată întâmplător, existând o logică în alter­nanţa sezonieră a posturilor din timpul unui an. Totul este perfect armonizat în această desfăşurare, de la alternanţa intervalelor de post şi a celor de dulce, până la perioadele de maximă eficienţă a ierburilor de leac de care ne vom ocupa în paginile următoare.

Dorim să menţionăm că, atunci când ne‑am pro­pus a concretiza un model practic de regim alimen­tar, am plecat de la exemple concrete de bolnavi care s‑au vindecat. Amintim aici, în cazul tumorilor, de medicului german Alexander Reinhardt, de confesi­une catolică care, în 1987, a aflat că nu mai are de trăit mai mult de un an. Suferea de un cancer pul­monar inoperabil, deja metastazat. Întrerupe trata­mentul radioterapic şi chimioterapic, fiindcă nu făceau decât să‑i întârzie sorocul morţii şi să‑i facă aşteptarea chinuitoare. În primăvara aceluiaşi an, a hotărât să plece la Mănăstirea Agapia, unde a parcurs în întregime toate treptele restabilirii sănătăţii sufle­teşti şi trupeşti, prin intrarea sub ascultarea unui părinte duhovnic iscusit, împlinind rugăciunea parti­culară, rugăciunea în Biserică şi postul după toată rânduiala ascultării. După un an de zile, ţesuturile canceroase fuseseră aproape complet consumate, iar medicul vindecat. Având ca puternic suport motiva­ţional vindecarea sa, editează cartea „Poveţele Maicii Sofronia” (Editura L.V.B., 1991) unde, în termeni simpli, explică minunea vindecării sale, în care arată că importantă a fost în primul rând credinţa în Dumnezeu, în vindecarea sufletească şi voinţa de a lupta. De asemenea, a fost importantă întoarcerea la un regim de viaţă mai aproape de natură. Bineîn­ţeles, plantele de leac au puteri nebănuite, dar ele singure nu pot vindeca pe oricine de orice.

 

Fragment din cartea Pr. Mihăiţă Popa, ÎNDRUMAR PENTRU RESTABILIREA SĂNĂTĂŢII, Text îngrijit şi completat de Protosinghel Sofian Ardelean, Ediţia a patra revizuită, Editura EVANGHELISMOS, Bucureşti, 2009.

 Postul creştin ortodox (VIII) b. Pregătirea spirituală