/ Viaţa duhovnicească / Postul este cununa celor ce se înfrânează

Postul este cununa celor ce se înfrânează

Postul ocrotește toate virtuțile. Este începutul nevoinței duhovnicești, cununa celor ce se înfrânează, frumusețea fecioriei și a sfințeniei, strălucirea înțelepciunii, începutul vieții creștinești, maica rugăciunii, izvorul înfrânării și al chibzuinței. El ne învață isihia și precede toate faptele bune.” (Sfântul Isaac Sirul)

Fiindcă suntem atrași prin toate simțurile, haideți să le împrejmuim pe toate cu înfrânarea. Dacă, prin urmare, postești de la mâncăruri, dar privirea te face să curvești în adâncul sufletului tău și te pleci spre iscodirea păcătoasă și spre pizmă, dacă auzul tău primește înjurături, cântece desfrânate și vorbiri de rău și primești lucruri care vatămă în mod corespunzător și celelalte simțuri, care este folosul postului? Fără îndoială că nici unul.” (Sfântul Grigorie Palamas)

„Prin urmare, așa să păzești postul acesta pe care ai intenția să-l ții. Mai întâi de toate, să te păzești pe tine de orice cuvânt rău și orice poftă rea și să-ți cureți inima ta de toate deșertăciunile veacului acestuia. Dacă le vei păzi pe acestea, acest post al tău va fi desăvârșit. Vei face după cum urmează: După ce vei împlini cele ce au fost scrise mai sus, în ziua aceea în care vei posti, nu vei gusta nimic altceva decât pâine și apă. Și din mâncărurile tale pe care voiai să le mănânci vei face un calcul al mărimii cheltuielii zilei aceleia și vei da suma văduvei și orfanului sau oricui se află în nevoie. Astfel, vei ține cugetul tău smerit, încât acela care a primit milostenie de la smerenia ta să-și sature sufletul lui și să se roage la Domnul pentru tine. Dacă, așadar, vei ține postul cum te-am învățat, jertfa ta va fi bineprimită înaintea lui Dumnezeu, și acest post se va socoti înaintea Domnului. Iar slujirea care se face în acest chip este bună, aducătoare de bucurie și bineprimită înaintea lui Dumnezeu.” (Păstorul lui Hermas)

„Nu e de ajuns depărtarea de mâncăruri în sine pentru un post lăudat, ci să postim cu un post primit, plăcut lui Dumnezeu. Adevăratul post este înstrăinarea de orice rău, înfrânarea limbii, depărtarea de mânie, despărțirea de pofte, clevetire, minciună, jurământ strâmb. Fuga de acestea este postul cel adevărat.” (Sfântul Vasile cel Mare)

„Postește nu numai de pâine și vin și cărnuri și de alte mâncărurisau băuturi, ci cu mult mai mult de gânduri.” (Sfântul Nil Ascetul)
„Acesta este cu adevărat chipul postului. Dovedirea lui în toate faptele bune. Nu hrăni mintea cu plăceri desfrânate…să ai voia ta întreagă liberă de patimi.” (Sfântul Chiril al Alexandriei)
„Adevăratul post este depărtarea de orice rău.”(Sfântul Teodor Studitul)
 
(Simeon Koutsas, Postul Bisericii. De ce, când și cum postim, Apostoliki Diakonia, Atena, 2011)
 

Postul este cununa celor ce se înfrânează