/ Viaţa duhovnicească / Rugăciunile la Sf. Moaşte şi la Icoanele făcătoare de minuni

Rugăciunile la Sf. Moaşte şi la Icoanele făcătoare de minuni

Rugăciunile la Sf. Moaşte şi la Icoanele făcătoare de minuni

Cinstim moaştele sfinţilor pentru că ele sunt pline de har şi vindecătoare de boli, fiind bine miro­sitoare şi nestricăcioase, pentru viaţa sfântă şi curată pe care au dus‑o sfinţii înaintea lui Dumnezeu.

Bolnavii care se vor ruga cu credinţă, cerând ajutor sfinţilor înaintea cinstitelor moaşte, primesc har, sănătate şi cele de folos.

Din Noul Testament aflăm că numai atingerea de umbra şi de hainele Sfinţilor Apostoli vindeca pe cei bolnavi.

De asemenea, cinstim sfintele icoane pentru că ele reprezintă chipul Mântuitorului întrupat, chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe, care se roagă neîncetat pentru noi, şi chipul Sfinţilor care au purtat în ei pe Dumnezeu şi s‑au jertfit pentru Hristos pe pământ, iar în cer se roagă pentru toată lumea.

Icoanele se sfinţesc de Biserică şi unele sunt făcătoare de minuni, primind har deosebit în ele, atât pentru rugăciunile sfinţilor respectivi, cât şi pentru credinţa şi lacrimile credincioşilor care le cer ajutor.

În trecut, se obişnuia ca după trei Sfinte Masluri, dacă bolnavii nu se ameliorau din cauza unor păcate grele, să fie îndrumaţi pe la sfintele moaşte şi la icoanele făcătoare de minuni. Alţii mergeau la preoţi şi duhovnici harismatici cu viaţă deosebită şi se uşurau de suferinţele lor. Iar cei care aveau de la Dumnezeu un canon mai greu de îndeplinit, răbdau boala cu bărbăţie până la moarte şi ajungeau la o înaltă trăire duhovnicească. Ba, unii dintre ei, deşi suferinzi, dobândeau harul vindecării şi alinau sufe­rinţele altor bolnavi, spre lauda lui Dumnezeu, iar pe ei nu se tămăduiau.

Rugăciunile la Sf. Moaşte şi la Icoanele făcătoare de minuni

În Vieţile Sfinţilor şi în scrierile patristice citim despre multe minuni şi vindecări de boli. Unii, mai ales preoţi, vindecau bolnavii prin rugăciune şi punerea mâinilor pe capul lor. Alţii atingeau bolnavii cu hainele lor şi cu Sfânta Cruce şi îi tămăduiau. Alţii îi vindecau prin atingerea de sfintele icoane şi prin stropire cu agheasmă. Iar cei mai mulţi, ştiind că oamenii se îmbolnăvesc din cauza păcatelor lor şi ale părinţilor copiilor până la al patrulea neam, pos­teau şi se rugau împreună cu bolnavii şi cu rudele lor, un anumit timp. Apoi îi dezlegau de păcate prin spovedanie, le făceau Sfântul Maslu şi bolnavii se vindecau pe măsura credinţei şi a pocăinţei lor. Iar cei care nu părăseau păcatele de moarte, nu se vindecau sau se îmbolnăveau mai greu.

Un părinte sfânt, simţind cu duhul că a fost adusă o femeie bolnavă la poarta mănăstirii, a trimis ucenicul să‑i spună: „Femeie, părăseşti păcatul cuta­re ca să te vindeci sau te întorci acasă nevin­decată”. După ce bolnava s‑a căit de păcatul ei ascuns şi l‑a mărturisit, cuviosul a zis ucenicului: „Întrucât femeia şi‑a mărturisit păcatul şi a făgăduit că nu‑l mai face, ia haina mea şi toiagul şi te atinge de trupul ei şi se va vindeca şi la suflet şi la trup” şi s‑a întors sănătoasă la casa ei.

Sfântul Grigorie Decapolitul, ale cărui sfinte moaşte se află în Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea, făcea numeroase minuni de vindecare. Odată, a venit la el un creştin bolnav şi‑l ruga să‑l vindece. Dar cuviosul nu voia. Atunci el a intrat pe ascuns în chilia Sfântului şi s‑a culcat în patul lui şi îndată s‑a făcut sănătos.

Moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi, de ase­menea, au făcut şi fac nenumărate minuni de vindecare. O femeie bolnavă a fost consultată de medici şi aceştia i‑au diagnosticat un cancer. Înainte de internare pentru operaţie, s‑a închinat la racla Sfintei Parascheva şi a citit cu lacrimi Acatistul ei, ca să scape cu bine. După internare, la ultima consul­taţie înainte de operaţie, a fost găsită sănătoasă şi s‑a întors acasă, mulţumind lui Dumnezeu.

La moaştele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava s‑au vindecat nenumăraţi bolnavi. În anul 1975 s‑a vindecat aici un profesor care avea mâinile paralizate în urma iradierii din laboratorul în care lucra.

La moaştele Sfântului Calinic de la Cernica s‑au vindecat mulţi creştini bolnavi de tot felul de boli, printre care şi o copilă născută oarbă.

 Apa sfinţită în Biserica Ortodoxă

Rugăciunile la Sf. Moaşte şi la Icoanele făcătoare de minuni

Apa este elementul cel mai însemnat pentru toate creaturile.

Creştinii, în general, şi bolnavii, în special, tre­buie să consume apă sfinţită. În felul acesta se vor împărtăşi de energiile necreate ale Duhului Sfânt ce există în compunerea ei.

Sfinţirea apei înseamnă aducerea ei la starea iniţială, aşa cum o crease Dumnezeu la început, când era apă vie, sfântă şi nealterabilă. Dar, după căderea omului în păcat, a început alterarea şi pierderea calităţii de apă vie.

Preotul nu face decât să‑i redea apei actuale, ale cărei molecule se mişcă dezordonat (mişcarea Browniană), nealterabilitatea – stare în care mişca­rea moleculelor este ordonată şi ritmică. În acest sens, putem afirma din nou cu toată convingerea că sfinţiţii liturghisitori ai Bisericii noastre ortodoxe, prin Sfintele Taine şi Ierurgiile pe care le săvârşesc, sfinţesc materia prin harul Duhului Sfânt.

Sfinţirea apei, în Biserica noastră, se realizează în patru feluri:

  1. Primul fel de sfinţire a apei este chiar la naştere.Copilul, ştim că se naşte cu păcatul strămoşesc, deci, este necurat. De aceea, Biserica a rânduit ca moaşa copilului să vină la biserică cu un vas cu apă, pe care o va sfinţi preotul. Cu această apă se spală pruncul în albie, se stropeşte şi se dă să înghită puţin. Se procedează astfel pentru a nu trăi pruncul fără să se împărtăşească de harul lui Dumnezeu, prin această apă sfinţită, până la botezul lui, când se împărtăşeşte pe deplin cu Hristos.
  1. O a doua sfinţire a apei se face la săvârşirea Tainei Sfântului Botez. Deci, când se botează prun­cul, se sfinţeşte mai întâi apa din cristelniţă şi după aceea se botează pruncul în apa sfinţită.
  2. Cea de‑a treia sfinţire a apei este Agheasma Mică sau Sfeştania. Aceasta se face ori de câte ori este nevoie, de obicei în fiecare lună. Cu această apă se stropeşte casa, lucrurile din casă, gospodăria, animalele, oamenii bolnavi, ogoarele, maşinile şi, în general, toate dependinţele omeneşti, fără deosebire. Apa care rămâne de la sfinţire, se pune într‑un vas la un loc curat şi se ia în fiecare dimineaţă pe nemâncate după anafură, când suntem curaţi trupeşte şi sufleteşte şi ne‑am împlinit rugăciunile dimineţii. Copiilor le este recomandată în fiecare dimineaţă.Bolnavii mai pot fi stropiţi şi cu Agheasmă Mică de la Izvorul Tămăduirii, sărbătoare ce este aşezată în calendar după Sfintele Paşti, în vinerea din Săptămâna Luminată.
  1. A patra sfinţire a apei se numeşte Agheasma Mare şi se sfinţeşte o singură dată pe an, la Bobotează (Botezul Domnului), 6 ianuarie. Se consu­mă de la 6 ianuarie până la 14 ianuarie, dimineaţa pe nemâncate. După aceea, în tot cursul anului această Agheasmă Mare se păstrează într‑o sticlă la loc curat şi nu se consumă decât atunci când omul posteşte şi nu mănâncă nimic până după‑amiaza (1600‑1700) şi este spovedit, după care se ia anafură.

Fiecare creştin trebuie să aibă în casa sa, în sticle curate, la un loc curat, cele două feluri de apă sfinţită: Agheasma Mare şi Agheasma Mică. De ase­menea, trebuie să mai aibă anafură (pâine sfinţită) şi ulei sfinţit de la Sfântul Maslu. Astfel, dimineaţa, după ce ne sculăm, ne spălăm, ne îmbrăcăm, ne închinăm şi spunem rugăciunile dimineţii, luăm o bucăţică de anafură, înghiţim de trei ori Agheasmă Mică şi ne ungem pe frunte în semnul Sfintei Cruci cu untdelemn sfinţit la Sfântul Maslu.

Tot legat de modul de folosinţă al apei sfinţite dorim să mai adăugăm:

  1. oricine poate consuma apă sfinţită cu condiţia să nu mănânce şi să nu bea nimic după orele 24, adică miezul nopţii, pentru ca ziua următoare să o începem cu harul lui Dumnezeu, ce se află în această apă sfinţită;
  2. pentru cei căsătoriţi, condiţia principală pe care trebuie să o îndeplinească pentru a consuma apă sfinţită este „curăţenia trupească”;
  3. elevii şi studenţii pot să bea dimineaţa, înainte de masă, şi să se stropească pe frunte şi pe hainele de pe ei, pentru a le lumina Dumnezeu mintea, pentru a le dărui înţelegere şi pricepere;
  4. se poate stropi prin casă atunci când se crede de cuviinţă (suspiciune de farmece, descântece, vră­ji­torii sau alte lucrări diavoleşti);
  5. celor bolnavi, apa sfinţită le este de mare trebu­inţă: să o bea pe nemâncate; să‑şi stropească hainele de pe ei şi rănile sau locurile dureroase;
  6. grajdul animalelor se poate stropi în fiecare lună cu apă sfinţită, dar mai ales când apar diferite boli la animale sau păsări;
  7. grădinile şi ţarinile este foarte indicat să se stro­pească cu apă sfinţită atât la semănat şi recoltat, cât şi la apariţia dăunătorilor sau altor boli;
  8. maşinile şi orice utilaj cu care lucrăm, de ase­menea să se stropească cu apă sfinţită împotriva accidentelor;
  9. femeile nu pot folosi apa sfinţită în perioada lunară.

Prin împărtăşirea în fiecare zi cu aceste elemente sfinţite, cu credinţă, cu rugăciune şi cu post, se dobândeşte sănătate trupească şi sufletească, se întăreşte credinţa, se sfinţeşte tot ce ţine de casele oamenilor şi se alungă diavolii, teama, frica de moarte, visele rele şi orice primejdie. Acea zi este binecuvântată de Dumnezeu.

Fragment din cartea Pr. Mihăiță Popa, Îndrumar pentru restabilirea sănătății. Text îngrijit şi completat de Protosinghel Sofian Ardelean. Ediţia a patra revizuită. Editura EVANGHELISMOS, Bucureşti, 2009

Rugăciunile la Sf. Moaşte şi la Icoanele făcătoare de minuni