/ Viaţa duhovnicească / Sfânta și Marea Luni

Sfânta și Marea Luni

Sfânta și Marea LuniDe astăzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Înainte de altele, este luat, ca preînchipuire a Domnului, Iosif cel preafrumos. Iosif a fost un fiu mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila. Invidiat de frații săi din pricina unor visuri, a fost ascuns mai întâi intr-o groapă. Tatăl lui este înșelat de fiii lui printr-o haină muiată in sânge, spunându-i că Iosif a fost răpit și a fost mâncat de fiare sălbatice.  În urma a fost vândut ismailiților cu treizeci de arginți, iar aceștia la rândul lor îl vând lui Putifar, mai marele eunucilor faraonului Egiptului. Pentru că stăpâna lui s-a mâniat pe el din pricina curăției tânărului, că n-a voit să săvârșească nelegiuirea, a fugit lăsând in mâna ei haina sa. Ea l-a grăit de rău stăpânului său, așa că Iosif a căpătat temniță grea și lanțuri. Apoi, in urma tălmăcirii unor visuri, a fost scos din închisoare, înfățișat Faraonului si a fost pus domn peste tot Egiptul. Cu prilejul împărțirii grâului a fost recunoscut iarăși de frații săi. Trăind într-un chip minunat toată viață lui, a murit in Egipt și s-a arătat ca un om plin de înțelepciune, pe lângă alte fapte bune ale sale. Iosif este preînchipuirea lui Hristos. Și Hristos a fost urat de iudeii cei de același neam cu El, a fost vândut de ucenicul Lui cu treizeci de arginți, a fost închis într-o groapă întunecoasă, in mormânt. Sculându-Se de acolo prin El însuși împărățește peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere, conduce toată lumea și ca un iubitor de oameni ne răscumpără prin darea hranei, dându-se pe El însuși pentru noi și ne hrănește cu pâinea cerească, cu trupul lui cel purtător de viață.

Pentru această pricină facem in această zi pomenire de preafericitul Iosif.

În aceeași zi mai facem pomenire și de smochinul cel care s-a uscat, pentru că dumnezeieștii evangheliști Matei și Marcu adaugă după întâmpinarea Domnului cu stâlpări in Ierusalim această minune. Marcu spune: ‹‹Iar a doua zi ieșind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Și văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă de va găsi ceva in El. Venind la El, n-a găsit nimic decât frunze, ca nu era încă vremea smochinelor. Și a zis Iisus smochinului: Nimeni să  nu mai mănânce rod din tine în veac››. Iar Matei spune: ‹‹Iar a doua zi, întorcându-se in cetate a flămânzit. Și văzând un smochin lângă cale, a venit la el si n-a găsit nimic in el decât numai frunze. Și i-a zis lui: În veci să nu se mai facă rod în tine. Și îndată s-a uscat smochinul.››Sfânta și Marea Luni

Sinagoga iudeilor este asemenea unui smochin, în care Mântuitorul n-a găsit rod potrivit, ci numai umbra legii; de aceea a luat si legea de la ei si i-a făcut cu totul nevrednici.

Dar dacă cineva ar întreba: Pentru ce oare un pom înverzit s-a uscat prin blestem daca n-a greșit cu nimic? Unul ca acesta să afle că iudeii care-l vedeau pe Hristos că făcea tuturor totdeauna bine si că n-a făcut nimănui nici cel mai mic rău, socoteau că are numai puterea de a face bine, și nicidecum puterea de a face rău. Dar Stăpânul, fiind iubitor de oameni, n-a vrut să arate asupra oamenilor că poate face rău. Ca să convingă deci poporul cel nerecunoscător că are putere îndestulătoare și spre a pedepsi, ca un bun, nu vrea să-Și arate puterea Sa de a pedepsi cu omul, ci cu ceva care are o fire neînsuflețită si nesimțitoare.

Mai este însă și o pricină tainică a uscării smochinului, ajunsă până la noi din bătrâni înțelepți, după cum zice Isidor Pelusiotul. Pomul călcării poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui și-au făcut acoperământ strămoșii noștri călcători de poruncă. Din pricină că n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca să nu mai facă rod, care este pricina a păcatului. Iar că păcatul se aseamănă cu smochina este lucru destul de limpede: are dulceața plăcerii, lipiciunea păcatului, iar în urmă, usturimea si iuțimea conștiinței.

Istoria smochinului a fost așezată aici pentru a ne îndemna la umilință, după cum istoria lui Iosif a fost așezată pentru a ne înfățișa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găsește in el odihnă, a doua zi, adică după   viața aceasta de acum, îl usucă prin blestem și-l trimite în focul veșnic. Smochinul uscat din Sfânta Evanghelie este ca un stâlp cu totul uscat, care îngrozește pe cei care nu fac rod potrivit de virtute.

Pentru rugăciunile preafrumosului Iosif, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi! Amin.

Sfânta și Marea Luni